întâmpla aşa ceva pentru că îl cunoşteam personal, dar un cititor de rând nu avea cum să sesizeze toate substraturile care se ascundeau în frazele lui. Am încercat să nu mă mai gândesc 'a asta şi să urmăresc doar curgerea textului.

  Cu toate eforturile pe care le făceam de a fi imparţial şi de a citi pur şi simplu, nu puteam să nu recunosc că Noboru

  Wataya era un adevărat politician. Fiecare afirmaţie şi fiecare

  Aplicaţie logică luată în parte se susţinea foarte bine, dar

  Când încercam să le sintetizez, mă întrebam ce naiba a vrut să zică. Oricât mă chinuiam eu să pun cap la cap amănuntele, srarn incapabil să-mi fac o imagine generală. Erau absolut haotice. Am început să cred că asta se datora faptului că nu ra capabil să tragă o concluzie clară. De fapt, concluzia exista, ar stătea ascunsă pe undeva. Doar când îi convenea lui, eschidea puţin uşa, făcea un pas în afară şi transmitea cu

  °ce tare ceva celor care-l ascultau. Când termina, se ascundea

  * llichidea iar uşa după el. Aşa era Noboru Wataya.

  Ha.ru.ki Mura într-unul din articolele pe care le-a publicat într-o susţinea că violenţele provocate de diferenţele econou uriaşe dintre diferite zone ale planetei nu mai pot fi ţinute] frâu doar prin măsuri politice artificiale şi că în cele din vor atrage după sine schimbări uriaşe în organizarea lunjljf. Chiar adevărate avalanşe. ^^

  * vy, „Dacă plesnesc o dată inelele butoiului, greu va mai fi d” stăpânit haosul acestei lumi uriaşe, iar limba spirituali comună omenirii care, axiomatic vorbind, s-a aflat acole (pentru moment am să-i spun principiu comun), va înceta s| mai funcţioneze sau se va apropia cu paşi rapizi de un asemenea deznodământ. Din haosul respectiv trebuie să capete formă „principiul comun” al următoarei generaţii, dar astţ poate dura mult mai mult decât îşi imaginează cineva, într-uţţ cuvânt, ne vom confrunta cu o criză spirituală deosebit 4| profundă şi de lungă durată, şi vom avea senzaţia că ne sufocăm din pricina haosului. Va deveni astfel iminentă ţj schimbare esenţială în structura politică, socială şi spirituali a Japoniei postbelice, deoarece nu se va mai putea consida^ acceptabil ceea ce până nu de mult a fost privit ca axiomă. ÎS majoritatea domeniilor se va porni de la zero şi se vor impus*. Măsuri economice, politice şi culturale radicale. Admitem căaf fi o ocazie excepţională pentru Japonia, dar din păcate, %| dispunem de principiul comun esenţial atât de necesar uniţi „val important” de schimbări. Un asemenea paradox fatal es|t de-a dreptul năucitor. Pe de o parte, fără principiul comun Sd se poate ajunge la starea dorită, iar pe de alta, sare oricui î$ ochi faptul că acest principiu comun este pe cale de dispariţii dacă nu cumva a şi dispărut.”

  Era un articol lung, dar în mare cam despre asta ar fi Lumea nu se poate pune în mişcare fără să pornească i un principiu de bază, susţine Noboru Wataya. Este nevoie*! Puţin pentru o perioadă de timp, de un principiu-mfl Probabil că modelul pe care-l poate oferi Japonia contenit ar fi, în momentul de faţă, „eficienţa”. Dar dacă ne gând tocmai „eficienţa economică” este cea care a dus la prăbt sistemului comunist care a rezistat totuşi atât de mult, af trebuie să recunoaştem că ne aflăm într-o perioadă; |j dreptul dificilă şi este absolut normal ca lucrurile să o ia i pe toate planurile. După război, japonezii au adoptat o: proprie, sau mai bine-zis un fel de filosofic privind mai bună spre eficienţă, ştiind că trebuie să existe o orientare Iară, că altfel se duce totul de râpă într-o clipă. Este ca şi când te-ai rătăci în mijlocul oceanului şi chiar dacă eşti un vâslaş priceput, nu ştii încotro să o apuci. Dacă „eficienţa” o ia într-o direcţie greşită, nu se ajunge nicăieri, iar pentru a găsi direcţia corectă, singurul care poate fi de folos este principiul-model. „în momentul de faţă însă, ne lipseşte aşa ceva. Sunt absolut sigur de asta.”

  Noboru Wataya prezenta lucrurile logic şi convingător şi nu aveam cum să nu-i recunosc asemenea calităţi. Cu toate astea, citind şi recitind articolul, mi-am dat seama că de fapt nu înţelegeam ce vrea el ca individ ori ca politician. Deci, ce vrea să însemne pentru el calea cea mai bună spre eficienţă?

  Într-un alt articol, Noboru Wataya vorbea despre Manchuko, şi cum problema aceasta mă interesa în mod deosebit, l-am citit cu mare atenţie. Scria că pe la începutul perioadei Showa, armata Imperiului Japonez încerca să adune trupe care să reziste rigorilor iernii, în eventualitatea unui război cu ruşii. Se făceau pregătiri serioase în vederea echipării adecvate, cu atât mai mult cu cât soldaţii japonezi nu aveau experienţa unei bătălii într-un loc geros ca Siberia. Dacă disputele de la graniţă conduceau la o declaraţie de război împotriva Uniunii Sovietice (ceea ce nu era cu totul imposibil în perioada respectivă), armata era complet nepregătită să facă faţă unei confruntări în plină iarnă. Din acest motiv, s-a înfiinţat o echipă de cercetare în cadrul Cartierului General, însărcinată cu pregătirea unui război ipotetic cu Uniunea Sovietică, departamentului de logistică revenindu-i şi sarcina de a Procura echipament special de iarnă. Ca să simtă condiţiile atmosferice pe pielea lor, s-au dus până în îndepărtata insulă Sahalin – mult disputată atât în vremea Rusiei ţariste, cât şi mai târziu, pe timpul Uniunii Sovietice – împreună cu un detaşament de luptă care urma să testeze cizmele, hainele şi lenjerja Speciai confecţionate. Au fost analizate toate echipa-mentele folosite de armata sovietică, precum şi îmbrăcămintea Pe care o purtase armata lui Napoleon în timpul campaniei din Usia, şi au ajuns la concluzia că ar fi fost imposibil ca armata JaPoneză să supravieţuiască războiului din Siberia cu ceea ce? Vgau la ora aceea. Au estimat că cel puţin două treimi dintre lrifanterişti ar fi fost scoşi din luptă din pricina degerăturilor.

  Haruki Mu

  Echipamentul de care dispuneau ar fi fost mai potrivit teritoriul Chinei, unde iernile