erau ceva mai blânde, dar orie era insuficient. Echipa de cercetători a trecut în raportul pe i urma să-l înainteze numărul de oi necesare pentru fabrica hainelor călduroase pentru zece divizii (mai şi glumeau, zic că n-au timp nici să doarmă din pricina numărării oilor), precum şi aparatura necesară procesării lânii. ^|

  Tot în raport se scria că numărul oilor din insuleleaponej^ era oricum prea mic în eventualitatea unui război împotriva trupelor sovietice – în cazul unor sancţiuni sau blocade economice împotriva Japoniei – şi deci, Japonia trebuia neapârşj să-şi procure atât lâna necesară (în caz de nevoie şi iepuri saţ alte animale cu blană), cât şi utilajele, din zona Manciuria^ Mongolia. Cel trimis la faţa locului în anul 1932, imediat dupi ce Manchuko devenise stat marionetă, a fost un tânăr tehnocrat specialist în logistică, proaspăt absolvent ăl Colegiului Militar. Numele lui era Yoshitaka Wataya, unchiul lui Noboru Wataya. El trebuia să calculeze exact timpul necesit procurării din Manchuko a cantităţii de lână de care aveai nevoie. A fost prima misiune concretă care i s-a încredinţat. Şfl luat sarcina în serios şi a făcut o analiză amănunţită şi completa a situaţiei. %ţ

  Când se afla în Mukden, unchiul lui Noboru Wataya a ajuSI printr-o cunoştinţă la generalul Kanji Ishiwara, cu care a stal de vorbă la un pahar o noapte întreagă. Ishiwara a studill situaţia de pe continentul chinez şi a ajuns la concluzia w războiul cu Uniunea Sovietică era inevitabil, dar che„ câştigării lui se afla în fortificarea poziţiei logistice a Japon”* prin industrializarea rapidă a noului stat marionetă Manchti şi prin întărirea poziţiei ei economice. I-a prezentat sit lui Yoshitaka Wataya cu foarte mult zel. A scos de aser în evidenţă importanţa aducerii unor grupuri de ţăranâj Japonia pentru a pune bazele agriculturii şi eres animalelor în Manchuko. Ishiwara era de părere că Japon trebuia să transforme Manchuko într-o colonie nedeg asemenea Coreei sau Taiwanului, ci să facă din acel marionetă o naţiune asiatică model. Ishiwara era foarte i când estima că Manchuko urma să servească în cele din1 ca bază logistică într-un război purtat împotriva U* Sovietice, şi chiar împotriva Angliei şi Statelor Unite. El] absolut convins că Japonia era singura ţară capabilă să < în iminentul război împotriva Occidentului (pe care el l-a numit războiul final„), iar celelalte ţări aveau datoria de a coopera cu Japonia pentru eliberarea lor de sub jugul acestuia. Pe nici un alt ofiţer superior din armata imperială japoneză din vremea aceea nu-l interesa atât de mult logistica şi nici nu exista altul mai erudit decât el. Majoritatea ofiţerilor japonezi considerau logistica „efeminată„ şi credeau cu ardoare că „luptătorii Maiestăţii Sale„ trebuie să-şi dea viaţa pe front. Gloria marţială consta tocmai în înfrângerea unui inamic superior de către o armată slab echipată. Calea onoarei le cerea să-şi lovească duşmanii şi „nu să se gândească la logistică”. Unchiul lui Noboru Wataya, inteligentul tehnocrat, nu putea gândi astfel. După părerea lui, un război pe termen lung, fără bază logistică, însemna sinucidere curată. Ruşii îşi dezvoltaseră şi modernizaseră forţele militare prin planul cincinal de dezvoltare economică intensivă. Sângeroasele confruntări din timpul primului război mondial distruseseră suficient de multe valori ale omenirii, iar războiul mecanizat revoluţionase modul de gândire european cu privire la strategie şi logistică. Unchiul lui Noboru Wataya, care fusese trimis la post la Berlin timp de doi ani, cunoscuse pe propria lui piele toate astea, dar mentalitatea celor mai mulţi dintre ofiţerii japonezi nu a evoluat prea mult după ce s-au îmbătat cu victoria primului război rusoaponez.

  Unchiul lui Noboru Wataya s-a întors în Japonia ca mare admirator al argumentelor lui Ishiwara, al concepţiei sale despre lume şi al personalităţii puternice a generalului. Relaţia strânsă dintre ei a durat mulţi ani şi mergea deseori să-l viziteze pe Ishiwara, chiar şi după ce distinsul general a primit

  °rdin să plece din Manciuria şi să preia comanda fortăreţei

  Maizuru. Raportul precis şi meticulos al lui Yoshitaka Wataya cu privire la creşterea oilor şi prelucrarea lânii a fost predat

  Cartierului General la întoarcerea lui în Japonia şi a fost foarte

  Apreciat. Totuşi, din pricina pierderii bătăliei de la Nomonhan

  J11939 şi întăririi sancţiunilor economice impuse de Anglia şi ţaţele Unite, autorităţile militare au început să-şi îndrepte enţia spre sud, iar activităţile echipei de cercetare care peconiza un război împotriva Uniunii Sovietice au devenit cu, ui neinteresante şi complet neglijate. Unul dintre factorii ecisivi care au condus la încheierea bătăliei de la Nomonhan mceputul toamnei a fost raportul final al cercetătorilor mai

  Haruki Mu sus menţionaţi, care susţineau că „suntem incapabili să pt un război cu armata rusă în starea în care ne aflăm”, îndată ce au început vânturile toamnei, japonezii, atât preocupaţi de obicei de faţada lucrurilor, au făcut un gest totg^ *, neaşteptat – s-au retras din război şi au cedat stepa Hulun Nţ”f pe cale diplomatică, Mongoliei Exterioare şi trupelor sovietic*; Noboru Wataya a prezentat mai întâi un episod pe care i povestise unchiul lui, ceva legat de topografia ţinutului d^r punct de vedere economic, aspect care nu mă interesa câtuşi de puţin. Eu voiam să-l cunosc pe unchiul lui ca tehnocrat, s& ştiu adevărul în ceea ce priveşte războiul din Manchuko şi Nomonhan. După război, unchiul lui Noboru Wataya a foa| destituit din funcţie de către trupele de ocupaţie ale generalului MacArthur şi a trăit o perioadă izolat în locul lui natal din prefectura Niigata. După ce i s-a ridicat interdicţia <b} funcţionare, a fost convins de Partidul Conservator să intre! Ş lumea politică şi a beneficiat de două mandate în Senat înaintflf de a fi ales membru al Camerei Reprezentanţilor. Pe pereteft din biroul lui era atârnat un sul caligrafiat de Kanji Ishiwar$ş Nu ştiu C. Efel de membru al Dietei a fost unchiul lui Noboift Wataya şi nici ce realizări a avut ca politician. Ştiu că o dara a fost ministru şi că era foarte îndrăgit de cei din circuffl; scripţia lui electorală, dar n-a ajuns niciodată o figură politiei de seamă,