Am închis dosarul, l-am băgat în sertar, mi-am dus mâinii (r) la ceafă şi m-am uitat pe fereastră, absent, spre poartă. Poarti avea să se deschidă pentru a face loc Mercedesului să treafi„. Scorţişoară aducea un „client„, aşa cum proceda zilnic. Ceea^ mă lega de „clienţi„ era pata de pe obraz. Şi de bunicul Ml Scorţişoară (tatăl lui Nucşoară) mă lega aceeaşi pată. Bum*” lui Scorţişoară şi locotenentul în rezervă Mamiya au ca; comun Hsin Chin. Mamiya şi clarvăzătorul domn Ho fuseseră uniţi prin misiunea specială pe care o desfăşur la hotarul dintre Manciuria şi Mongolia, iar eu şi Kumiko M cunoscut pe domnul Honda prin intermediul familiei 'j Noboru Wataya. Locotenentul în rezervă Mamiya şi cu aveam în comun experienţele din fântână – el în stepa*! Mongolia, eu aici, în grădina noii mele reşedinţe. Tot locuit cândva un ofiţer de armată, comandant al unor tt din China. Toate aceste legături formau un cerc, iar în: lui se aflau Manciuria antebelică, Asia continentală est

războiul cel scurt de la Nomonhan din 1939. Nu înţelegeam (jeloc de ce eu şi Kumiko am fost prinşi în acest lanţ istoric de cauze şi efecte, cu atât mai mult cu cât toate evenimentele s-au petrecut cu mult înainte de a ne naşte noi.

  M-am aşezat la biroul lui Scorţişoară cu mâinile pe tastatură, încă mai simţeam în vârful degetelor conversaţia pe care o purtasem cu Kumiko şi care fusese cu siguranţă monitorizată de Noboru Wataya. El încerca să afle ceva pentru că nu-mi puteam imagina că ne aranjase întâlnirea din mărinimie. El şi oamenii lui încercau să găsească secretele acestui loc prin legătura stabilită cu calculatorul de aici. Nu eram îngrijorat, pentru că adâncurile insondabile ale sistemului lui Scorţişoară erau la fel de nepătruns ca şi propria sa fire, deci n-aveau cum să li se dezvăluie vreodată.

  I-am telefonat lui Ushikawa la serviciu. A răspuns imediat.

  — Mă bucur, domnule Okada, că m-aţi prins la tanc, spuse el. Acum zece minute m-am întors dintr-o deplasare, am luat taxiul de la aeroportul Haneda (nu vă mai spun ce aglomeraţie am prins pe drum!) şi nici n-am avut timp să-mi bag nasul prin hârtii încă pentru că sunt iar pe picior de plecare. Am rugat taxiul să mă aştepte. Cum de-aţi dat telefon? Aveţi vreo problemă? Când am auzit telefonul sunând, chiar mi-am spus că mare noroc a avut persoana care m-a prins între două drumuri. Cu ce ocazie am onoarea să vă aud?

  — Mă gândeam dacă n-aş putea vorbi cu Noboru Wataya pe calculator în seara asta.

  — Cu Profesorul Wataya? Întrebă Ushikawa mirat, dar şi precaut în acelaşi timp.

  — Da.

  — Deci nu la telefon, ci prin calculator, ca data trecută, nu?

  — Cam aşa ceva, am spus eu. Cred că ne-ar fi mai uşor amândurora. Sper să nu-i displacă ideea.

  — Sunteţi cam încrezător în propriile dumneavoastră forţe! ~- Nu sunt. Aveţi doar impresia.

  — Am doar impresia… Repetă Ushikawa, de-abia Perceptibil. Vă rog să-mi iertaţi impoliteţea, dar acest „aveţi 0&r impresia” vă cam caracterizează, domnule Okada.

  Oare? Am zis eu pe un ton de parcă era vorba de altcineva.

  Ushikawa tăcu puţin şi se gândi, îmi era clar că-şi făcea Şte calcule rapide în minte. Semn bun! Nu e deloc uşor să

  Haruki Mur faci un asemenea individ să tacă… Mă rog, nu e ca şi cum | face pământul să se rotească invers, dar oricum…

  — Domnule Ushikawa, mai sunteţi la telefon? Î*

  — Da, normal, răspunse el agitat. Sunt de pază aici precmjf câinii gardieni ai templelor shintoiste. Rareori mai plec pe undeva. Eu stau şi păzesc cutia cu ofrande şi dacă plouă, tf dacă miaună pisica… Da, am înţeles, zise el revenindu-şi [$ tonul obişnuit. Bine, o să-mi dau toată silinţa să-l conving p^ profesor, dar astă seară este imposibil. Dacă vă convine mâinţ§ stabilim de-acum. La ora zece seara îi pun profesorului o pernă în faţa calculatorului şi-l voi ruga să ia loc. E bine aşa? '

  — Nu mă deranjează nici mâine, am spus eu după o scurt$ pauză. '„

  — Sunt un secretar capabil să pregătească întâlniri în ttâ cursul anului, dar nu mă plâng. V-aş ruga să nu-i cereţi Profesorului imposibilul, cum ar fi de exemplu să dispună oprirea trenului rapid în alte gări. Ştiţi şi dumneavoastră cât este de ocupat… Cu dezbateri televizate, articole, interviuj% întâlniri cu alegătorii, şedinţe la Dietă, mese în oraţi schimbarea zilnică a vestimentaţiei… Doamne, câte mai arecap! Este mai ocupat şi decât miniştrii, aşa că vă rog să pregătit mâine şi să aşteptaţi în faţa calculatorului. Să nu ' imaginaţi că n-o să mai poată de fericire şi o să-mi ceară fac un ceai ca să se poată întinde la vorbă cu dumneavoastritf

  — Deci n-o să spună că nu vrea, nu?

  — Aşa aveţi impresia? *3

  — Da.

  — Staţi liniştit! Îl pregătesc eu sufleteşte, zise Ushikal^J vesel. Deci, vă rog să decideţi ce aveţi de spus şi vă aştept ii faţa monitorului mâine seară la ora zece. Aveţi grijă uitaţi parola! Vă rog să mă scuzaţi acum, dar trebuie să]

  N-am timp nici să-mi suflu nasul. Mă aşteaptă taxiul…

  Telefonul s-a închis. Am pus receptorul în furcă şi am i iar tastatura cu degetele, încercam să-mi imaginez întâmpla dincolo de ecranul întunecat şi mort. Aş fi mai vorbesc măcar o dată cu Kumiko. Malta Kano, dispărut nu ştiu pe unde, mi-a spus cândva că va trebUi s-o suport pe Noboru Wataya chiar dacă nu aveam nici o leg cu el. Mă gândeam că până acum nu mi-a prezis nimic < augur, dar nu-mi puteam aminti o mulţime din lucrurile] mi le-a zis. O simţeam departe, undeva cu o generaţie în t

  25 Semnalul se schimbă în roşu >

  Mâna care se alungeşte

  A doua zi dimineaţă Scorţişoară n-a