alt cuvînt. Mînca aplecat peste masă, cu farfuria între coate, ca şi cînd s-ar fi temut să nu rămînă fără ea; în mestecătura lui era o pornire de sălbatic, care-ţi făcea spaimă şi milă în acelaşi timp.

În altă parte a lumii, un om cu înfăţişarea lui Black Pedro ar fi atras numaidecît amestecul poliţiei; aici nimeni nu se uita la el mai mult ca la alţi localnici – şi metisul îşi ducea viaţa netulburat de nimic, îndeletnicindu-se tot cu altceva în fiecare zi; lucrase şi în nord, la minele de cărbuni, şi în port, ca hamal, fusese şi îngrijitor de vite la fermele din împrejurimi – şi foarte adesea se întîmplase să umble, în susul şi în josul strîmtorii, fără nici un căpătîi.

― Te-ai săturat?

― Nu, senor!

Metisul începu să sfărîme oasele în dinţi, cu repeziciunea şi îndemînarea unei fiare deprinse să devoreze tot ce-l intră între fălci.

― Destul acum! îl opri Martin Stricland. Ai să te saturi mai tîrziu.

În ochii lui Black Pedro scăpără un fulger, sclipirea unei lame de cuţit. Fără să vrea, omul din faţă duse mîna la revolver şi rămase aşa, pînă ce furia din ochii metisului se stinse, lăsînd locul unei dezamăgiri, unei tristeţi de animal gonit.

― Hai, Pedro, încrede-te în ce îţi spun! În seara asta ai să mănînci cît vei dori.

― Şi slănină, senor? Şi cîrnaţi cu fasole roşie? Are la bucătărie un cazan plin. Fasole înroşită cu ardei iute ea focul…

― Bine, vei căpăta două castroane întregi!

Din barba metisului îşi făcu loc un zîmbet, pe jumătate neîncrezător, pe jumătate fericit. Apoi ochii i se rotiră pe masă şi deodată, cu un gest care pe Martin Stricland îl făcu să sară înapoi cu revolverul în mîini, Black Pedro înşfacă pîinea şi o băgă în sîn.

― Sticla e a mea? întrebă, rînjind temător, neîndrăznind să facă mai mult.

Martin Stricland se aşeză la loc.

― Bea! Numai să nu te îmbeţi, că avem de vorbit. Zicînd acestea, băgă mîna în buzunarul de la piept şi scoase o fotografie ştearsă de timp.

― Pedro, priveşte aici!

Metisul se apropie temător, luă fotografia, cu mîinile murdare şi crăpate ca scoarţa copacilor bătrîni, se aplecă în lumina lămpii şi deodată scoase un strigăt înăbuşit, strigătul care se aude noaptea, prin păduri, şi nu ştii dacă e al animalului care atacă sau al celui încolţit.

― Ei, Pedro, eşti bucuros?

Mîinile metisului începură să tremure, chipul i se schimbă, de nerecunoscut, ochii bănuitori i se făcură blînzi, calzi, năpădiţi de lacrimi, şi el şopti un singur cuvînt, în care toată fiinţa-i aspră şi murdară se topi, ca o bucată de gheaţă aruncată într-un cuptor încins:

― Padre!…

Apoi căzu în genunchi, în faţa mesei, şi începu să sărute fotografia, cînd sălbatic, cînd blînd, udînd-o cu lacrimi şi scoţînd gemete adînci.

― Hai, Pedro, ajunge acum! Ţi-am spus că avem de vorbit!

― Tatăl meu, senor! Trăieşte?… Unde este acum?… El v-a trimis aici?

Dar metisul nu aşteptă răspunsul, ci începu să se legene, cu fotografia strînsă la piept, cu ochii închişi, scoţînd un fel de muget jalnic şi bîiguind acelaşi cuvînt, prin care-şi striga animalic dragostea lui de fiu părăsit, aruncat prin păduri:

― Padre!… Hummm!… Hummm!…

Lacrimile-i curgeau în barba aspră şi încîlcită, ca izvoarele de şes pierdute printre răgălii.

― Padre!… Hummm!…

Martin Stricland îl mai rabdă un timp, privindu-l cu scîrbă, apoi se ridică, îl luă de umeri şi-l aşeză hotărît la locul lui. Tot ce fusese la început neîncredere, teamă, tot ce fusese primejdios în înfăţişarea metisului, se topise, şi el stătea acum în faţa mesei, supus, ca un animal domesticit.

― Ascultă, Pedro! Filipo, tatăl tău, m-a trimis la tine, să-mi ajuţi oricînd aş avea nevoie.

― Da, senor! Unde este acum tatăl meu?

― În Canada. Are o fermă şi o prăvălie mare, de zece ori cît asta de aici. Tatăl tău e un om bogat şi cinstit de lume.

Metisul zîmbi, fericit.

― Hummm!… Şi v-a trimis la mine, senor? Nu m-a uitat?… Am să vă ajut, am să fac tot ce-mi porunciţi.

― Bine; asta e dorinţa lui Filipo. Cînd am să mă întorc, am să te iau cu mine, să te duc la el, aşa cum mi-a spus.

Black Pedro se prăbuşi în faţa lui Martin Stricland şi începu să-i sărute mîinile, gemînd înăbuşit:

― Hummm! Nu mă amăgiţi, senor? Mă veţi duce la tatăl meu?

― Da, Pedro, şi acolo o să ai un cal, numai al tău, şi trăsură şi o odaie cu pat moale şi o să mănînci pe săturate, în fiecare zi.

― Hummm, senor!… Porunciţi-mi ce trebuie să fac!

― Ridică-te! îi porunci Martin Stricland.

Apoi se duse la uşă, trase cu urechea dincolo, încercă oblonul de la geam şi în sfîrşit se aşeză în faţa metisului, aplecîndu-se pe deasupra mesei către el.

― Pedro, de Wotan ai auzit?

― Wotan? Nu. senor!

― Ia aminteşte-ţi! Un vapor care a naufragiat în strîmtoare, acum cîteva săptămîni.

Chipul metisului se lumină:

― Ştiu! Un vapor cu două catarge, e o lună de atunci, senor, l-a prins uiliaul şi l-a aruncat pe stînci, în Golful Negru…

― Ce-i uiliaul?

― Furtuna rea, care cade din munţi. N-aţi întîlnit-o?

― Nu; spune, ce ştii despre echipajul lui Wotan?

― Au scăpat toţi, au fost aici pînă alaltăieri, şi pe urmă au plecat cu alt vapor. Numai căpitanul a pierit.

Martin Stricland se aplecă mai mult.

― Pedro, pe acest vapor era un om înalt şi vînjos, un uriaş; îl chema Schlimbach, Kurt Schlimbach. Ai auzit de el?

― Da, e aici.

― De unde ştii? întrebă Martin Stricland, pălind.

― L-am văzut; am fost cu el, cu un schooner în Golful Negru şi am încărcat lucruri de pe vapor. Acum caută oameni, să plece pe insule. Ştiţi, senor, marinarii de pe Wotan spuneau…

― Hai, vorbeşte!

― Spuneau că pe căpitan l-a ucis omul acesta, în clipa cînd i-a aruncat uiliaul la ţărm. Era furios, mugea mai tare ca vîntul – şi cînd vaporul s-a rupt, marinarii spun că l-au văzut cum a ridicat revolverul şi a tras în ceafa căpitanului.

― Dar asta n-au spus-o şi la poliţia voastră?

― Nu, senor, nu aveau dovezi, că leşul căpitanului nu l-au mai găsit; l-au luat valurile şi l-au aruncat în altă parte, printre stînci.

― Pedro, omul acesta e duşmanul lui Filipo! Metisul sări în picioare, cu pumnii strînşi, cu ochii scăpărînd.

― Hummm!…

― Cînd se va întoarce în Canada, îl va ucide şi tu n-o să mai ai calul şi trăsura, nici odaia ta, fiindcă va pune