Rusia va însemna în acelaşi timp sfârşitul Rusiei ca stat. Am fost aleşi de destin ca să asistăm la o catastrofă care va fi dovada cea mai solidă a justeţii teoriilor rasiste în legătură cu rasele umane.

Şi misiunea noastră, misiunea mişcării naţional-socialiste constă în a aduce propriul nostru popor la acele concepţii politice care îl vor face să-şi vadă viitorul nu în impresii ameţitoare dintr-o nouă campanie a lui Alexandru, ci în munca laborioasă a plugului german căruia spada nu are decât să-i dea pământ.

*

*   *

Se înţelege de la sine că evreii anunţă o rezistenţă foarte activă faţă de această politică. Ei simt mai bine ca oricine semnificaţia unei asemenea conduite pentru propriul lor viitor. Şi însuşi acest fapt ar fi trebuit să le demonstreze tuturor oamenilor cu convingeri cu adevărat naţionale temeiul acestei noi orientări. Dar vai! Se întâmplă tocmai contrariul. Nu numai în cercurile naţional-germane, dar chiar şi în cele ale “rasiştilor” este proclamată o ostilitate înverşunată împotriva ideii unei asemenea politici a Răsăritului; ele se referă, ca aproape întotdeauna în asemenea cazuri, la vreo autoritate stabilită. Evocă spiritul lui Bismarck pentru a acoperi o politică pe cât de lipsită de sens pe atât de extraordinar de vătămătoare pentru poporul german. Odinioară Bismarck însuşi ar fi acordat o mare importanţă bunelor relaţii cu Rusia. Într-o anumită măsură, este just. Dar, în acelaşi timp, se uită complet faptul că el acordă o tot atât de mare importanţă bunelor relaţii cu Italia şi că acelaşi domn de Bismarck s-a aliat odinioară cu Italia ca să poată înfrânge mai uşor rezistenţa Austriei. De ce nu continuăm şi această politică? “Pentru că Italia de astăzi nu este Italia de atunci”, se va spune. Bine. Dar atunci, domnilor, permiteţi-mi să obiectez că nici Rusia de astăzi nu mai este Rusia de atunci. Lui Bismarck nu i-a venit niciodată ideea să fixeze o politică odată pentru totdeauna şi din principiu. El domina prea bine situaţia ca să se împiedice de un asemenea obstacol. Aşadar întrebarea nu trebuie să fie: Ce a făcut atunci Bismarck?, ci mai degrabă: ce ar fi făcut el astăzi? Şi este mai uşor de răspuns la această întrebare. În înţelepciunea sa politică, el nu s-ar fi aliat niciodată cu un stat sortit pieirii.

În rest, în vremea sa Bismarck nu a privit politică colonială şi comercială germană decât cu sentimente foarte amestecate şi încă pentru că îl interesa mai întâi să asigure cele mai bune şanse consolidării şi întăririi interne a statului pe care îl crease. Acesta a fost de asemenea singurul motiv pentru care a fost mulţumit să aibă spatele acoperit de Rusia, ceea ce îi lăsa mâna liberă în vest. Dar ceea ce atunci i-a fost folositor Germaniei, astăzi i-ar fi dăunător.

Încă din 1920-1921, când tânăra mişcare naţional-socialistă a început încet să se profileze pe orizontul politic şi când a început să fie considerată, ici-colo, o mişcare de eliberare a naţiunii germane, partidul nostru a fost abordat din diferite părţi în vederea încercării de a stabili o anumită legătură între el şi mişcările de eliberare din alte ţări. Aceasta sub auspiciile “ligii naţiunilor oprimate” cu nenumăraţi protagonişti. În cea mai mare parte era vorba de reprezentanţi ai câtorva state balcanice şi ai Egiptului şi Indiei, care mi-au făcut întotdeauna impresia unor flecari pretenţioşi, dar fără nici o bază veritabilă. S-au găsit totuşi mulţi germani, mai ales din tabăra naţională, care s-au lăsat orbiţi de aceşti orientali aţiţaţi şi care au crezut că văd, într-un oarecare student hindus sau egiptean venit nu se ştie de unde, pe “reprezentantul” Indiei sau al Egiptului. Nu-şi dădeau seama că era vorba, în general, de oameni care n-aveau nimic în spate şi mai ales pe care nu-i autorizase nimeni să încheie un tratat oarecare cu cineva şi că rezultatul practic al tuturor relaţiilor cu aceste elemente era nul, dacă nu cumva timpul pierdut trebuie înscris în contul “pierderi şi câştiguri”! Eu m-am ferit întotdeauna de aceste tentative, nu numai pentru că aveam altceva mai bun de făcut decât să-mi irosesc săptămânile în “tratative” atât de sterile, dar, în acelaşi timp, consideram că totul ar fi fost inutil şi chiar dăunător, chiar dacă era vorba de reprezentanţii autorizaţi ai acestor naţiuni.

Era deja destul de supărător, încă în timp de pace, că politica germană, în loc să imagineze o activitate ofensivă personală, ajungea la alianţa defensivă cu nişte state bătrâne scoase la pensie de istoria mondială. Alianţa cu Austria, ca şi alianţa cu Turcia, nu avea nimic îmbucurător. În timp ce marile puteri militare şi industriale de pe pământ se uneau într-o alianţă ofensivă activă, noi adunam câteva organisme bătrâne ale unor state neputincioase şi, cu acest talmeş-balmeş sortit pieirii, ne străduiam să rezistăm împotriva unei coaliţii mondiale active. Germania a ispăşit amarnic greşeala acestei politici externe. Dar această ispăşire pare să nu fi fost destul de amară ca să-i ferească pe eternii noştri visători de o recădere promptă. Căci încercarea de a-i dezarma pe învingătorii atotputernici printr-o “Ligă a naţiunilor oprimate” nu este numai ridicolă, ea este funestă. Tentativă funestă, deoarece ea abate, din nou şi mereu, poporul nostru de la posibilităţile reale şi îl face să se lase pradă unor speranţe şi unor iluzii pe cât de himerice pe atât de sterile. Germanul din zilele noastre seamănă într-adevăr cu omul pe cale să se înece, care se agaţă de un pai. Şi aici poate fi vorba de oameni altfel foarte cultivaţi. De îndată ce se întrezăreşte licărirea speranţei celei mai neverosimile, aceşti oameni încep să umble şi să urmărească această fantomă. Fie că este vorba de o Ligă a naţiunilor oprimate sau de o Societate a naţiunilor, sau de orice altă închipuire himerică, ea va găsi totuşi mii de credincioşi.

Îmi mai amintesc şi acum de speranţele puerile şi de neînţeles care s-au născut subit în cercurile rasiste, în 1920-1921, legate de o catastrofă iminentă pentru Anglia în India. Nişte prestidigitatori asiatici - sau, poate, sunt gata s-o admit, adevăraţi “apărători ai libertăţii” indieni - care circulau în vremea aceea prin Europa