— A născut copilul, şi acum încearcă din nou, poate or îndupleca pe bătrân.

  — Să vezi ce scandal are să fie! Se bucură Otilia. Moş Simion nu consimte să dea fetei nici un fel de zestre, are fel de fel de gărgăuni în cap, iar Stănică, după ce a scos-o pe Olimpia din casă, nu vrea în ruptul capului să se cunune. Aş dori s-o vezi pe Olimpia… Sunt amândoi o pereche senzaţională.

  — Vor să vină aici mai pe seară, aşa mi-a spus cocoana Aglae, dădu Marina un supliment de informaţii, când o veni şi domnul Pascalopol. Zice că aşa poate se ruşinează bătrânul de el. Acum stau ascunşi în odaie la domnişoara Aurica.

  — Ce rost are, îşi dădu Felix cu părerea, să fie amestecat Pascalopol în afacerile astea? Nu se supără?

  — Aş! Nu-l cunoşti pe Pascalopol. E de o răbdare nemaipomenită, şi mai cu seamă îi place să fie consultat. E politicos cu tanti Aglae şi cu toţi, numai ca să aibă sentimentul că se află într-o familie. N-are pe nimeni.

  Într-adevăr, mai târziu, când toţi erau strânşi în salon (afară plouase) şi Simion îşi broda perna în semiîntuneric, uşa se deschise, şi un bărbat şi o femeie, tineri amândoi, apărură. Aglae şi Aurica întoarseră capul, simulând surpriza.

  — Olimpia! Tu eşti? Exclamă Aglae cu o solicitudine în care voia să pună totuşi o uşoară supărare.

  Olimpia se lăsă sărutată de Aglae pe amândoi obrajii, în vreme ce mâna acesteia era sărutată cu un respect afectat de Stănică. Cei doi salutară pe toţi, şi de departe şi pe Simion, care se mulţumi numai să mormăie, fără să scoată capul din gherghef. Pascalopol se înclinase ceremonios în faţa Olimpiei.

  — Sărut mâinile, doamnă Raţiu! Şi-i duse vârful degetelor la gură.

  Olimpia semăna în chip izbitor cu Simion şi cu Titi, având bărbia despicată la fel, în două, în chip supărător pentru o femeie. Era măslinie la faţă şi cam planturoasă, şi câţiva peri îi conturau o uşoară mustaţă. Sprâncenele, ca şi la Titi, erau îmbinate viguros deasupra nasului. Stănică, în schimb, era roşu la faţă, fără sa fie propriu-zis gras, de o sănătate agresivă, contrastând cu părul lui mare şi negru, foarte creţ şi cu mustaţa în chip de muscă. Un guler tare şi înalt ţinea o cravată înfoiată ca o lavalieră. Venise îmbrăcat într-un costum de soie-ecrue deschis şi Felix fusese izbit, de la început, de lărgimea hainei şi de ridicola dimensiune a canotierei de paie, care abia îi cuprindea părul. Stănică vorbea sonor, rotund, cu gest artistic şi declamator, iar Olimpia, moale, sentenţios şi cu o mare convicţiune.

  Aglae deschise focul:

  — Ar trebui să fiu supărată pe voi, Olimpio. Niciodată nu s-a întâmplat în familia noastră asemenea ruşine. Trebuia să vă gândiţi bine înainte de a face pasul ăsta. Staţi împreună de un an, aveţi copil şi trăiţi ca păgânii. Să nu vrei tu, Stănică, să faci cununia!

  — În faţa lui Dumnezeu, declamă clamoros Stănică, suntem uniţi pe vecie. Numai moartea ne va despărţi.

  În vreme ce Aglae vorbea, moş Costache o privea ţintă, însuşindu-şi cu fizionomia toată atitudinea ei reprobatoare. Când însă luă cuvântul Stănică, ochii îi fură atraşi ca de un magnet în direcţia acestuia şi acum bătrânul se exalta mult de ideea uniunii libere.

  — Stănică, declară solemn Olimpia, nu-şi poate lua sarcina unei familii fără să aibă capital, ceva, cât de cât.

  — Ce e al vostru e pus deoparte, făgădui Aglae. Olimpia strâmbă din nas:

  — Până atunci trebuie să trăim, avem greutăţi. Stănică aleargă toată ziua, săracul, azi nu prea merge avocatura. I-a promis cineva o slujbă, dar până acum…

  Stănică aruncă tuturor o privire mândră, măgulit că era astfel compătimit de Olimpia.

  — Poate o să vrea domnul Pascalopol, zise Aglae, să încerce să-ţi găsească ceva, cum are dumnealui relaţii…

  Simion, Aurica, Olimpia şi Stănică întoarseră automat capul spre Pascalopol, ca şi cum din partea lui venea o propunere precisă. Acesta zise simplu:

  — Am să-ncerc!

  — Oricum ar fi, eu nu înţeleg să fiu nedreptăţită, continuă Olimpia. Sunt cea mai mare din surori şi nu-mi daţi ce mi se cuvine.

  — Eu mă gândesc la viitorul ei, la viitorul copilului nostru, tună Stănică. Pentru mine nu vreau nimic, decât pe ea!

  — Simion este de vină în toată afacerea asta, aruncă Aglae o privire mânioasă spre bătrânul cu broboadă, care lucra mereu ca şi când n-ar fi auzit nimic, nu vrea, şi nu vrea. Dacă vă punea casa pe numele vostru de la început, n-aveam atâta supărare! Lui să-i vorbeşti şi cu el să vă descurcaţi.

  — Mamă, interveni Olimpia cam cu supărare, dacă nu vrea tata, eu nu pot să-l fac să mă iubească în silă, puteai să ne dai dumneata, din partea dumitale.

  Aglae se încruntă, iar Aurica privi cu duşmănie la Olimpia.

  — Ba asta nu, dragă! Am pe Aurica, pe care trebuie s-o mărit, şi pe Titi; nu pot să-i las pe drumuri. Tu trebuia să ai răbdare până o scoteam la un fel cu păcătosul ăsta.

  Simion ridică numai capul, şi buzele îi tremurau cu intenţia parcă de a spune ceva, dar tăcu. Moş Costache, înfricoşat de a trebui să ia vreo atitudine, lăsase capul adânc spre cheseaua cu tutun. Atunci Pascalopol luă cuvântul împăciuitor:

  — Nu e bine să mergeţi prea departe. Lucrurile se pot aranja. Ce zici, domnule Simion?

  Simion avu o tresăritură, apoi spuse repede:

  — Nu e fata mea!

  Aglae râse cu dispreţ.

  — Nu e fata lui! Dar a cui e? M-a înnebunit cu prostia asta! Olimpia semăna în chip izbitor cu Simion, încât afirmaţia păru lui Felix bizară. Mai târziu, o întrebă pe Otilia, şi aceasta-i povesti că totul era o idee absurdă a lui Simion, fără nici un temei, pe care o striga când era în toane rele,