putea să aibă o batistă de în proaspăt spălată, cu monogramă. CTG. Nu ştiam că se mai găseşte aşa ceva prin magazine. Mă întreb vag de la ce vine T-ul, în timp ce mă şterg la gură. Nu reuşesc să-mi fac curaj să mă uit la el. Sunt copleşită de ruşine, dezgustată de mine însămi. Vreau să fiu înghiţită de azaleele din strat şi să fiu oriunde altundeva în afară de aici.

  José zăboveşte încă la intrarea în bar, cu ochii pe noi. Gem şi îmi prind capul în mâini. Ăsta trebuie să fie cel mai urât moment din viaţa mea. Capul încă mi se clatină în timp ce încerc să-mi amintesc un moment mai urât – şi nu-mi vine minte decât cel în care Christian m-a respins – şi cel de acum e cu multe, foarte multe tonuri mai negru în ceea ce priveşte umilinţa. Risc şi îi arunc o privire. Se uită în jos la mine, cu faţa netulburată, fără să se trădeze prin nimic. Întorcându-mă, mă uit la José, care pare şi el ruşinat şi, ca şi mine, intimidat de Grey. Îi arunc o căutătură cruntă. Am câteva cuvinte alese la adresa aşa-zisului meu prieten, niciunul dintre ele neputând fi pronunţate în prezenţa lui Christian Grey, CEO. Ana, pe cine păcăleşti? Tocmai ce te-a văzut cum borăşti pe pământ şi flora locală. Lipsa ta de maniere alese nu poate fi ascunsă prin nimic.

  — Ăă, ne… vedem înăuntru, bâiguie José, dar îl ignorăm, lăsându-l să se strecoare înapoi în clădire.

  Sunt singură cu Grey. Mama mă-sii. Ce-ar trebui să-i spun? Să-mi cer scuze pentru telefon.

  — Îmi pare rău, reuşesc să îngaim, cu ochii ţintuiţi pe batistă, pe care o frământ furioasă cu degetele.

  E atât de moale.

  — Pentru ce-ţi pare rău, Anastasia?

  Fir-ar să fie, chiar vrea să mă pedepsească până la capăt.

  — Pentru telefon, în principal. Pentru că mi-a fost rău. Oh, lista e nesfârşită, murmur, simţind cum mă înroşesc.

  Te rog, te rog, pot să mor acum?

  — Cu toţii am trecut prin asta, poate nu la fel de spectaculos ca tine, răspunde el sec. Totul e să-ţi cunoşti limitele, Anastasia. Adică, sunt pentru forţarea limitelor, dar asta chiar c-a întrecut orice măsură. Ţi-ai făcut un obicei din genul ăsta de comportament?

  Capul îmi vâjâie de la excesul de alcool şi de iritare. Ce naiba îl priveşte pe el? Nu l-am invitat aici. Vorbeşte ca un ins de vârstă mijlocie care mă ceartă ca pe un copil neastâmpărat. O parte din mine vrea să-i spună că, dacă am chef să mă îmbăt în halul ăsta în fiecare seară, e decizia mea şi n-are nici o legătură cu el… dar n-am destul curaj. Nu acum, după ce-am borât în faţa lui. De ce mai stă acolo?

  — Nu, spun eu, chinuită de remuşcări. Nu m-am mai îmbătat niciodată, iar în clipa asta n-am nici cea mai mică dorinţă să mă îmbăt iar.

  Pur şi simplu, nu pricep de ce e aici. Începe să mă ia cu leşin, îmi observă starea de ameţeală şi mă prinde înainte să cad, apoi mă strânge în braţe, ţinându-mă aproape de pieptul lui ca pe un copil.

  — Haide, te duc acasă, murmură el.

  — Trebuie s-o anunţ pe Kate.

  Sunt iar în braţele lui.

  — Lasă că-i spune fratele meu.

  — Ce?

  — Elliot, fratele meu, discută cu domnişoara Kavanagh.

  — Serios?

  Nu înţeleg.

  — Era cu mine când ai telefonat.

  — În Seattle?

  Sunt confuză.

  — Nu, sunt cazat la Heathman.

  Tot acolo? De ce?

  — Cum m-ai găsit?

  — Ţi-am localizat telefonul mobil, Anastasia.

  Oh, bineînţeles că asta a făcut. Cum e posibil aşa ceva? E legal? Hărţuire, îmi şopteşte subconştientul printr-un nor de tequila care continuă să plutească în creierul meu, dar cumva, fiindcă e vorba despre el, nu-mi pasă.

  — Ai haină sau poşetă, ceva?

  — Ăă… da, şi una şi alta. Christian, te rog, trebuie să-i spun lui Kate. O să-şi facă griji. Buzele i se strâng într-o expresie dură şi văd că oftează din greu.

  — Dacă zici că trebuie neapărat…

  Mă lasă jos şi, luându-mă de mână, mă duce înapoi în bar. Mă simt slăbită, încă beată, stingherită, epuizată, moartă de ruşine şi, la un nivel straniu, emoţionată absolut peste limitele normalului. O 8& am nevoie de cel puţin o săptămână ca să procesez toate aceste emoţii.

  Înăuntru e hărmălaie, aglomeraţie, iar muzica a început, aşa că pe ringul de dans s-a adunat o mulţime numeroasă. Kate nu e la masa noastră, iar José s-a făcut nevăzut. În ceea ce-l priveşte, Levi pare pierdut şi părăsit.

  — Unde e Kate? strig la Levi ca să acopăr gălăgia.

  Capul începe să-mi bubuie în ritm cu partitura de bas a muzicii.

  — Dansează! strigă Levi şi-mi dau seama că e furios.

  Se uită cu suspiciune la Christian. Îmi pun jacheta neagră pe mine şi îmi trec gentuţa peste cap, astfel încât să atârne la şold. Imediat ce-o văd pe Kate, pot să plec.

  Ating braţul lui Christian, mă întind în sus şi-i strig în ureche: „E pe ringul de dans”, atingându-i părul cu nasul, simţindu-i mirosul curat şi proaspăt. Toate acele senzaţii interzise, nefamiliare pe care am încercat să le neg ies la suprafaţă şi îşi fac de cap prin corpul meu sleit. Roşesc şi, undeva într-un loc adânc, muşchii mi se încleştează în mod delicios.

  El întoarce privirea spre mine şi mă ia din nou de mână ca să mă ducă la bar. E servit imediat, doar nu-l lăsăm să aştepte pe domnul Maniac al Controlului Grey. Chiar toate le obţine aşa de uşor? Nu aud ce comandă. Îmi dă un pahar foarte mare cu apă şi gheaţă.

  — Bea, îmi porunceşte, strigând la mine.

  Luminile dinamice se răsucesc