şi se rotesc în ritmul muzicii, aruncând culori stranii în tot barul şi peste toată clientela. Christian e pe rând verde, albastru, alb şi de un roşu demonic. Mă priveşte concentrat. Iau o gură de apă, de probă.

  — Toată! strigă el.

  E atât de poruncitor. Îşi trece mâna prin părul dezordonat. Pare frustrat, supărat. Care e problema lui? în afară de o fată caraghioasă şi beată care-l cheamă în toiul nopţii ca el să-şi închipuie că are nevoie să fie salvată. Şi chiar se dovedeşte că trebuia salvată de prietenul ei excesiv de romanţios. După care o vede făcându-i-se teribil de rău la picioarele sale. Oh, Ana… O să poţi să dai uitării vreodată întâmplarea asta? Vocea interioară mă dojeneşte şi mă priveşte sever pe deasupra lentilelor în semilună ale ochelarilor. Mă clatin puţin, iar el mă prinde de umăr ca să mă stabilizeze. Fac cum mi s-a ordonat şi beau tot paharul. Mi se face greaţă. Ia paharul din mâna mea şi-l pune pe bar. Ca prin ceaţă, observ cum e îmbrăcat: o cămaşă albă de olandă, largă, blugi mulaţi, pantofi Converse negri şi o haină în picăţele închisă la culoare. Are cămaşa descheiată la guler şi văd un puf de păr în deschizătură. Aşa groggy cum sunt, mi se pare că arată apetisant.

  Mă ia de mână încă o dată. Băga-mi-aş picioarele… mă duce pe ringul de dans. La naiba! Nu ştiu să dansez. Îmi simte reţinerea şi, sub luminile colorate, îi văd zâmbetul amuzat, sardonic chiar. Mă trage energic de mână şi mă pomenesc iar în braţele lui, iar el începe să se mişte, luându-mă cu el. Doamne, ce bine dansează şi nu-mi vine să cred că-l urmez pas cu pas. Probabil pentru că-s beată pot să ţin ritmul cu el… dacă nu m-ar ţine atât de strâns lipită de el, sunt sigură că aş leşina la picioarele lui. Într-un cotlon al minţii, aud avertismentul rostit adesea de mama mea: Niciodată să n-ai încredere într-un bărbat care ştie să danseze.

  Mă poartă prin grupul compact de dansatori până în cealaltă latură a ringului de dans şi ajungem lângă Kate şi Elliot, fratele lui Christian. Muzica bubuie în legea ei, zgomotoasă şi stridentă, în afară şi-năuntrul capului meu. Oh, nu. Kate îşi execută mişcările. Dansează de mama focului şi ştiu că face asta doar atunci când îi place de cineva. Adică, trebuie să-i placă cu adevărat. Înseamnă că mâine-dimineaţă la micul dejun o să fim trei. Kate!

  Christian se apleacă şi-i strigă ceva în ureche lui Elliot. Nu aud ce spune. Elliot e înalt, lat în umeri, cu păr blond cârlionţat şi nişte ochi vioi, cu o scânteiere jucăuşă. Elliot rânjeşte şi o trage pe Kate în braţele lui, unde ea e mai mult decât fericită să se afle… Kate! Chiar şi în starea mea de ebrietate, sunt şocată. Abia l-a cunoscut. Încuviinţează din cap la ce i-o fi zicând Elliot şi apoi rânjeşte către mine şi-mi face semn cu mâna. Christian mă scoate cât ai zice peşte de pe ringul de dans.

  Dar n-am ajuns să vorbesc cu ea. E bine? îmi dau seama încotro ne îndreaptă lucrurile pentru ea şi pentru el. Trebuie să-i ţin prelegerea despre sexul protejat. Undeva, în partea din spate a minţii mele, sper că a citit unul dintre afişele din cabinele de toaletă. Gândurile mi se zvârcolesc în creier, luptându-se cu senzaţia ceţoasă de beţie. E atât de cald aici, atât de gălăgios, de colorat – prea luminos. Capul începe să mi se legene, oh, nu… şi simt cum podeaua urcă în întâmpinarea feţei mele, sau cel puţin aşa pare. Ultimul lucru pe care-l aud înainte să leşin în braţele lui Christian Grey este exclamaţia lui aspră:

  — Futu-i!

  Capitolul 5

  Totul în jur e foarte tăcut. Lumina e estompată. Mă simt confortabil şi mi-e cald în patul ăsta. Hmm… Deschid ochii şi, pentru o clipă, sunt calmă şi senină, bucurându-mă de decorul straniu şi nefamiliar. Habar n-am unde mă aflu. Tăblia patului din spatele meu are forma unui soare masiv. Îmi e familiară, într-un mod bizar. Camera e spaţioasă şi aerisită, mobilată somptuos în tonuri de maro, auriu şi bej. Am mai văzut-o înainte. Unde? Creierul meu confuz se chinuie să sorteze amintirile vizuale recente. Dumnezeule! Sunt în hotelul Heathman… Într-un apartament. Am fost într-un apartament ca ăsta împreună cu Kate. Ăsta pare mai mare. Of, la naiba. Sunt în apartamentul lui Christian Grey. Cum am ajuns aici?

  Frânturi de amintiri din noaptea precedentă îmi dau târcoale. Băutura – oh, nu, băutura – apelul telefonic – oh, nu, apelul telefonic – vomitatul – oh, nu, vomitatul. José şi pe urmă Christian. Oh, nu. În sinea mea, bat în retragere. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici. Am pe mine tricoul, sutienul şi chiloţii. N-am şosetele. Şi nici blugii. La naiba!

  Mă uit la măsuţa de lângă pat. Pe ea văd un pahar cu suc de portocale şi două tablete. Advil. Maniac al controlului cum e, se gândeşte la toate. Mă ridic în capul oaselor şi iau tabletele. De fapt, nu mă simt chiar aşa de rău, probabil mult mai bine decât merit. Sucul de portocale are un gust divin. Potoleşte setea şi e răcoritor.

  Se aude o bătaie în uşă. Inima îmi sare în gât şi nu reuşesc să-mi recapăt glasul. El deschide totuşi uşa şi intră.

  Ia te uită, a fost la sală. E în pantaloni de trening gri care-i atârnă pe şolduri, în felul acela, şi un tricou gri fără mâneci, care s-a închis la culoare din pricina transpiraţiei, la fel ca şi părul. Sudoarea lui Christian Grey; ideea are efecte ciudate asupra mea. Trag adânc aer în piept şi închid ochii. Parc-aş fi o fetiţă de doi ani; dacă închid ochii, nu mai sunt acolo.

  — Bună dimineaţa, Anastasia. Cum te simţi?

  — Mai bine decât aş merita, îngaim eu.

  Ridic ochii spre el. Pune o sacoşă mare pe un fotoliu