Cărți «Frank Herbert - Dune 1 citește cărți care te fac să zîmbești online pdf 📖». Rezumatul cărții:
— Cunosc Descântecele Negre şi tainele Marii Maici, zise ea. (Citi semnele tot mai uşor de recunoscut din mişcările şi mimica femeii, tresăririle infime care o trădau.) Miseces prejia, continuă ea în dialectul chakobsa. Andral t're pera! Trada cik buscakri miseces perakri…
Mapes făcu un pas înapoi. Părea gata s-o rupă la fugă.
— Ştiu multe lucruri, urmă Jessica. Ştiu că ai adus pe lume copii, că mulţi dintre cei ce ţi-s dragi au pierit, că frica te-a făcut să te ascunzi, că ai comis acte de violenţă şi că vei mai comite. Ştiu multe lucruri.
Mapes spuse cu voce joasă:
— N-am vrut să te jignesc, Doamnă.
— Vorbeşti de legendă şi cauţi răspunsuri. Păzeşte-te de răspunsurile pe care le-ai putea afla. Ştiu că ai venit pregătită de violenţă şi că sub veşmânt ai o armă
— Doamnă, eu…
— Există o şansă infimă să-mi verşi sângele, dar astfel ai aduce mai multă nenorocire decât îţi închipui în temerile tale cele mai smintite. Să ştii că există lucruri mai cumplite decât moartea… Chiar şi pentru un întreg popor.
— Doamnă! Exclamă Mapes şi păru pe punctul de a cădea în genunchi. Arma ţi-a fost trimisă în dar, dacă se dovedeşte că eşti Ea.
— Şi ca să mă ucidă, dacă se dovedeşte că nu sunt, replică Jessica.
Aşteptă, cu aerul de calm aparent care făcea din iniţiaţii Bene Gesserit luptători atât de periculoşi. Acum vom vedea de ce parte înclină balanţa.
Încet, Mapes îşi strecură mâna în corsajul rochiei şi dădu la iveală o teacă de culoare închisă. Din teacă ieşea un mâner negru, cu adâncituri pentru degete. Ţinând într-o mână teaca şi apucând mânerul cu cealaltă, femeia trase afară o lamă de un alb lăptos şi o înălţă. Lama strălucea ca şi cum ar fi luminat dinăuntru. Avea două tăişuri, ca un kindjal şi vreo douăzeci de centimetri lungime.
— Ştii ce-i acesta, Doamnă?
Pentru Jessica, nu putea fi decât un singur lucru: fabulosul cristai* arrakian, cuţitul pe care nimeni nu putuse să-l scoată vreodată în afara planetei şi despre care se ştia numai din auzite.
* Cuţit sacru al fremenilor.
— E un cristai, răspunse ea.
— Nu rosti cuvântul cu uşurinţă. Ştii ce înseamnă?
E o întrebate cu tâlc, gândi Jessica. Şi adevăratul motiv pentru cere fremena voia să ajungă la mine. Trebuia să-mi pună această întrebare. Iar răspunsul meu poate declanşa violentă sau… sau ce? Vrea un răspuns de la mine: semnificaţia unui cuţit. Ei i se spune shadouta în dialectul chakobsa. În chakobsa, cuţit se traduce „făuritorul morţii”. Ah, începe să dea semne de nerăbdare. Trebuie să-i răspund. Întârzierea este la fel de primejdioasă ca un răspuns greşit.
Spuse:
— Un făuritor…
— Aiiiii! Strigă Mapes şi exclamaţia ei părea să exprime, în acelaşi timp, durere şi uşurare. Tremura atât de violent, încât lama cuţitului din mâna ei arunca reflexe fulgerătoare în toată sala.
Jessica aşteptă încordată. Voise să spună un făuritor al morţii şi să pronunţe denumirea în vechea limbă, dar acum intraseră în alertă toate simţurile ei perfect antrenate să interpreteze cele mai infime tresăriri ale muşchilor.
Cuvântul-cheie era… făuritor.
Făuritor? Făuritor.
Totuşi, Mapes continua să ţină cuţitul ca şi când ar fi fost gata să-l folosească.
Jessica spuse:
— Credeai că eu, care cunosc tainele Marii Maici, nu ştiu de făuritor?
Mapes lăsă jos braţul în care ţinea arma.
— Doamnă, pentru cine a trăit atâta amar de vreme cu profeţia, clipa revelaţiei e ca o lovitură.
Profeţia… Jessica se gândi la Shari-a şi la toată panoplia propheticus. O soră Bene Gesserit din Missionaria Protectiva, trimisă cu veacuri în urmă aici, pe Arrakis; moartă demult, desigur, dar cu misiunea îndeplinită: legendele protectoare însămânţate în cultura acestui popor, în aşteptarea zilei când aveau să fie de folos unei Bene Gesserit.
Şi ziua aceea venise.
Mapes vârî cuţitul în teacă şi zise:
— Lama e nestabilizată, Doamnă. Să păstrezi cuţitul asupra Domniei-Tale. Dacă stă mai mult de o săptămâna departe de carne, dintele de shai-hulud începe să se dezintegreze. Ia-l. De-acum îţi aparţine, cât timp vei trăi.
Jessica întinse mâna dreaptă şi, asumându-şi un ultim risc, rosti:
— Mapes, ai băgat în teacă lama fără s-o fi udat cu sânge.
Cu un icnet, Mapes dădu drumul tecii în mâna Jessicăi şi-şi deschise larg corsajul rochiei.
— Ia-mi apa vieţii!
Jessica trase lama. Cum scânteia! Apropie vârful de pieptul fremenei. O frică mai cumplită decât panica din clipa morţii păru să pună stăpânire pe Mapes. Otravă pe vârful lamei? Se întrebă Jessica. Feri vârful, ridicându-l, apăsă scurt cu tăişul deasupra sânului stâng al femeii. O picătură mare de sânge izvorî din rană şi se opri imediat. Coagulare ultrarapidă, gândi Jessica. O mutaţie pentru păstrarea umidităţii?
Vârî lama în teacă.
— Încheie-ţi rochia, Mapes.
Tremurând, fremena se supuse. Ochii ei, lipsiţi de alb, o fixară pe Jessica.
— Eşti a noastră, murmură. Eşti Ea.
Din nou, dinspre intrare se auzi larmă de lăzi descărcate. Iute, Mapes smulse arma din mâna Jessicăi şi i-o îndesă în corsajul rochiei.
— Cel care vede cuţitul acesta trebuie purificat sau ucis! Şuieră ea. Ştii asta, Doamnă!
O ştiu acum, gândi Jessica.
Dar nu intră nimeni în hol. Descărcătorii plecară.
Mapes se linişti.
— Cei nepurificaţi care-au văzut lama unui cristai nu mai pot părăsi vii Arrakisul, zise ea. Să nu uiţi niciodată asta, Doamnă. Ţi s-a încredinţat un cristai. (Tăcu o clipă, respiră adânc, apoi spuse:) Şi acum lucrurile trebuie să-şi urmeze cursul. Nimic nu poate fi grăbit. (Privi roată la mormanele de cutii şi de cufere.) Iar câtă vreme suntem aici, avem destule de făcut.
Jessica se codi. „Lucrurile trebuie să-şi urmeze cursul”. Era o frază tip din stocul de