larg deschişi, daţi Peste cap, bărbatul se prăbuşi în groapă, trăgându-l şi pe doctor. Doctorul căzu peste el şi auzi pârâind una dintre coastele chinezului din pricina greutăţii lui. Cu toate acestea, Jucătorul de baseball chinez nu dădea drumul mâinii doctorului. Soldaţii vedeau tot ce se întâmpla, dar erau prea îngroziţi ca Sa acţioneze în vreun fel. Stăteau şi se uitau. Locotenentul a fost primul care şi-a revenit din stupoare şi a sărit în groapă.

  ^ a scos pistolul din toc, a apropiat ţeava de tâmpla chinezului

  — L a tras două focuri. Viaţa chinezului se stinsese complet, dar

  °t nu dădea drumul mâinii doctorului. Locotenentul a îngenune&t şi, cu pistolul într-o mână, a încercat să forţeze degetele

  Ortului pentru a elibera încheietura mâinii veterinarului.

  Haruki Mu

  Acesta era înconjurat în groapă de opt cadavre de îmbrăcaţi în echipament de baseball. Târâitul cicadelor răsuna” cu totul diferit acolo, în groapă, decât la suprafaţa pământul^

  După ce-a reuşit locotenentul să elibereze mâna doctorului din strânsoarea de menghină a mortului, soldaţii i-au scos pe amândoi din groapă. Doctorul se aşeză pe vine şi respiră adânc de câteva ori. Îşi privi apoi încheietura mâinii şi văzu cinci urme roşii, îl trecură fiori reci cu toată căldura sufocantă din după-amiaza aceea de august. „N-am să scap niciodată de fiorii ăştia reci”, gândi el. Chinezul acela chiar intenţionase să-l io cu el acolo unde mergea.

  Locotenentul a pus piedica pistolului şi l-a băgat în toc. A fost prima oară în viaţa lui când a tras într-un om, dar încerca să nu se mai gândească la asta. Războiul avea să mai conţin” şi urmau să mai moară destui oameni. Se putea gândi la asta şi mai târziu. Şi-a şters palma transpirată de pantaloni şi le-a ordonat soldaţilor care nu participaseră la execuţie să astupe groapa. Un roi uriaş de muşte dădea târcoale cadavrelor.

  Tânărul soldat rămase pe loc, împietrit, cu bâta de baseball în mână, dând impresia că nu-şi va mai putea descleşta mâna de pe ea. Locotenentul şi caporalul l-au lăsat singur. Privise la tot ce se întâmplase: cum l-a apucat chinezul pe doctor de mână, cum au căzut în groapă, cum a sărit locotenentul să4 salveze pe doctor şi l-a împuşcat pe chinez, cum astupa” soldaţii groapa. Dar nu văzuse de fapt nimic. El nu făcus* decât să asculte pasărea-arc. Ca şi cu o după-amiază în unnă> aceasta era undeva într-un copac şi-şi răsucea arcul: ghiiiiUi, ghiiiiii. Soldatul privi în sus, încercând să prindă direcţia î* unde venea ţipătul. Nici urmă de pasăre, îi era foarte greaţă dar parcă nu chiar ca ieri.

  În timp ce asculta cum se răsuceşte arcul, îi treceau faţa ochilor crâmpeie de imagini care dispăreau imediat, ce vor fi dezarmaţi de sovietici, locotenentul va fi predat ci zilor şi spânzurat pentru crimele de care se făcea răspu: Caporalul va muri din pricina epidemiei din concentrare din Siberia; va fi aruncat într-o tabără afla' carantină şi lăsat să putrezească acolo, deşi el avea prăbuşească din pricina subnutriţiei şi nu a epidemiei, pe nu o va contracta cel puţin până nu va fi aruncat în tabăra Medicul veterinar cu pata pe faţă va muri într-un a după un an. Fiind civil, el va fi luat de sovietici să cola

  Cro nica păsării-arc

  Cli militarii şi va fi trimis la muncă silnică într-o altă tabără din Siberia. Va lucra într-o mină adâncă de cărbuni şi va muri înecat, împreună cu o mulţime de soldaţi. Eu… Îşi zise tânărul soldat cu mâna pe bâtă… Dar nu a putut vedea ce-l aşteaptă. I-a fost imposibil. A închis ochii şi a ascultat pasărea-arc.

  AjH'i s-a gândit brusc la ocean – oceanul pe care l-a văzut de pe puntea vaporului care l-a adus din Japonia în Manciuria. Nu văzuse niciodată oceanul până atunci, dar nici de atunci încoace. Deşi asta se întâmplase cu opt ani în urmă, încă mai simţea mirosul aerului sărat. Oceanul fusese unul dintre cele mai grozave lucruri pe care le văzuse în viaţa lui – mai mare şi mai adânc decât şi-ar fi putut imagina, îşi schimba culoarea, forma şi starea în funcţie de timp, loc şi vreme. L-a întristat un pic, dar pe de altă parte, l-a liniştit. Oare îl va mai vedea vreodată? Şi-a descleştat degetele şi a dat drumul bâtei care a căzut cu un zgomot sec. După ce-a scăpat de bâtă, i s-a accentuat starea de vomă.

  Pasărea-arc continua să ţipe, dar nu o mai auzea nimeni altcineva.

  Aici se termina #8.

  Lacunele lui Scorţişoară

  Aici se termina Cronica-păsării arc #8.

  Am închis documentul şi m-am întors în meniu. Am dat clfe pe #9. Voiam să citesc continuarea povestirii, dar în locul unui document nou, am văzut un mesaj:

  Cod R24: nu se poate accesa Cronica păsării-arc #9.

  Alegeţi alt document.

  Am ales #10, dar rezultatul a fost acelaşi.

  Cod R24: nu se poate accesa Cronica păsării-arc #10.

  Alegeţi alt document.

  Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu #11, precum şi cu toate celelalte, inclusiv #8. Habar n-aveam ce însemna „cod R24”, dar îmi era clar că îmi bloca acum accesul la toate documentele, în momentul în care deschisesem #8, aş fi avut probabil acces la orice alt fişier, dar o dată ce l-am deschis şi l-am închis, toate „uşile” s-au încuiat. Probabil că programul respectiv nu permitea accesul la documente decât pe rând.

  Stăteam în faţa calculatorului şi mă întrebam ce să fac. Nu mai aveam nimic de făcut. Asta era o lume clară şi exactă, concepută de creierul lui Scorţişoară şi care funcţiona î* principiile lui. Nu cunoşteam regulile jocului. Am renunţat” alte încercări şi am închis calculatorul.

  *

  #8 era fără îndoială o poveste Scorţişoară. El introdusese în calculator şaisprezece d cu titlul şi pur şi simplu s-a aleg #8. Judecând după lungimea unei povestiri, din şaisp asemenea fragmente ar fi putut ieşi o carte destul de

  Ce