să aflu dacă nu cumva există vreo legătură între dumneavoastră şi casa respectivă. Profesorul Wataya ştie foarte bine cât de priceput sunt la investigaţii. Normal că în felul acesta i-a venit rândul şi prostului de Ushikawa. Am început să sap cu disperare. De-aici încolo ştiţi şi dumneavoastră ce s-a întâmplat. Am fost şi eu teribil de uimit. Am presupus că era un politician la mijloc, dar nu mi-am putut imagina că am să dau o asemenea lovitură, nici prin cap nu mi-a trecut proverbul „cu râma mică prinzi peştele mare”. Numai că eu nu i-am spus domnului profesor Wataya adevărul, ci l-am păstrat doar pentru mine.

  — Deci, aţi profitat de asta şi aţi schimbat macazul. Ushikawa a dat drumul fumului spre tavan şi apoi m-* privit, în ochii aceia se zărea o nuanţă ciudată care nu exista^ mai înainte. *

  — Intuiţia vă funcţionează perfect, domnule Okada. Aşa şi stau lucrurile. De aceea mi-am zis: „Ei, Ushikawa, e să schimbi locul de muncă, acum e momentul!” Mă deocamdată n-am de lucru, dar ştiu cam ce aş vrea să munc Ca să fiu cinstit nu-mi doresc decât să-mi trag puţin

  Ushikawa şi-a scos un şerveţel din buzunarul hainei şi > suflat nasul. Apoi l-a împăturit şi l-a băgat la loc.

  — Şi ce s-a întâmplat cu Kumiko?

  — A, da, vorbeam despre doamna Kumiko, zise el de; atunci şi-ar fi amintit de ea. Vă mărturisesc sincer că eu i văzut-o pe doamna Kumiko nici măcar o dată. N-am avut onoarea să o cunosc. Am vorbit doar la telefon. Să ştiţi că nu e vorba numai de mine, dar nu s-a întâlnit absolut cu nimeni de când e acolo. Nu ştiu dacă s-a văzut măcar cu profesorul Wataya. De asta nu sunt sigur, dar în rest probabil că lucrurile stau aşa cum v-am spus. Nici măcar menajera pe care i-o trimiteam cu regularitate n-a dat ochii cu ea şi asta mi-a spus ea personal. Dacă avea nevoie de cumpărături sau alte treburi de făcut, îi lăsa bilet. Dacă încerca să vorbească direct cu ea, o evita. Nu i-a adresat nici măcar o vorbă vreodată. Adevărul este că ştiu cum arată apartamentul acela şi am trecut pe-acolo, dar n-am găsit niciodată vreun semn care să-mi indice că doamna Kumiko locuia în el. Totul e învăluit în cel mai adânc mister. I-am întrebat şi pe ceilalţi locatari, dar nimeni n-a văzut-o, deşi a trecut mai bine de un an. Ca să fiu mai exact, un an şi cinci luni. Cred că are un motiv anume pentru care nu vrea să iasă din casă.

  — Sunt aproape sigur că nu o să vreţi să-mi spuneţi unde este apartamentul acela.

  Ushikawa a clătinat puternic din cap.

  — Vă rog din suflet să mă iertaţi, dar nu pot. Lumea e mică şi apoi asta e o problemă personală care mi s-a încredinţat şi nu o pot divulga.

  — Nici măcar nu ştiţi ce ar fi putut păţi?

  Mi s-a părut că Ushikawa a ezitat puţin. N-am zis nimic, doar]-am privit în ochi. Aveam senzaţia că timpul se scurgea încet în jur. Ushikawa şi-a mai suflat o dată nasul cu zgomot. A dat să se ridice, dar s-a lăsat iar în scaun, oftând adânc.

  — Bine, fie, dar nu e decât impresia mea. Eu cred că în familia Wataya au existat întotdeauna probleme complicate şi ciudate. N-aş putea să vă spun concret ce anume, dar doamna Kumiko ori le-a simţit, ori le-a ştiut, motiv pentru care a ţinut Cu tot dinadinsul să plece din familie, în momentele acelea aţi apărut dumneavoastră, domnule Okada, v-aţi iubit, v-aţi Căsătorit şi aţi trăit fericiţi o bună perioadă de timp. Fericiţi, Ariciţi… Dar aşa ceva nu putea să dureze, era exclus. Domnul Profesor Wataya nu voia să o piardă pe doamna Kumiko. Ei? ^e părere aveţi? Se leagă lucrurile?

  — Da, oarecum.

  — Atunci îmi pun mai departe umila mea imaginaţie în uncţiune. Profesorul Wataya v-a luat-o cu forţa pe doamna

  Haruki Mur

  Kumiko pentru a o avea în tabăra lui. Cred că atunci când v-a$L căsătorit, nu şi-a dat prea bine seama că o scapă din mână, da& pe măsură ce trecea timpul, a realizat probabil cât îi era d% necesară, aşa că s-a decis să şi-o ia înapoi. A făcut uz de fort$ şi adevărul e că a reuşit. Nu ştiu exact de ce mijloace s-f folosit, dar îmi imaginez că în inima doamnei Kumiko s-a dat o mare bătălie, că a suferit o pierdere. „Stâlpul” de susţinere pe care s-a bizuit a pârâit şi gata. Insist, asta e presupunerea mea.

  Am tăcut. A venit chelneriţa, ne-a turnat apă în pahare şi a luat ceştile goale de cafea, în timpul acesta, Ushikawa 3 privit peretele trăgând din ţigară.

  L-am privit în ochi.

  — Vreţi să spuneţi că între Noboru Wataya şi Kumiko există legături sexuale?

  — N-am spus aşa ceva, zise el scuturându-şi de câteva ori ţigara aprinsă în aer. N-am nici un motiv să bănuiesc aşa ceva, Chiar nu ştiu ce fel de legături au fost sau sunt între profesorul Wataya şi doamna Kumiko. Nici măcar nu-mi pot imagina, dar cred că există ceva foarte încâlcit. Pe urmă am auzit că profesorul Wataya n-a dus o viaţă sexuală normală nici cu fosta lui soţie. Aşa zice gura lumii.

  A întins mâna după ceaşca de cafea dar până la urmă a băut apă. Apoi s-a mângâiat pe stomac.

  — Ştiţi, nu prea mi-e bine în zona asta. Nu mi-e bine deloc. Parcă mă sâcâie ceva, dar e din moşi-strămoşi. Toţi cei din familie au avut probleme cu stomacul, iar eu am făcut tot posibilul să-i moştenesc. Şi nu numai stomacul, ci şi chelia, dantura proastă, miopia. Aşa or fi decis ursitoarele, ce să faci! Când m-am dus la doctor, mi-a spus numai tâmpenii, aşa că am renunţat să mai merg. '

  Domnule Okada, poate-mi bag nasul unde