nu-mi fierbe oa^ dar să ştiţi că nu o să vă fie deloc uşor să i-o luaţi profesonikP Wataya pe doamna Kumiko. În primul şi-n primul rând, l (> situaţia în care se află acum, dânsa nu vrea să se întoarcă dumneavoastră, poate şi pentru că nu mai e cum o ştiaţi rog să mă scuzaţi că îndrăznesc să vă spun, dar chiar dai găsiţi şi ar vrea să se întoarcă, nu o puteţi smulge de aco unde e doar cu cele două braţe ale dumneavoastră. Chiar faceţi un asemenea pas nesocotit, tot nu reuşiţi. Poate şi ai este un motiv pentru care doamna Kumiko nu vrea întoarcă la dumneavoastră.

  N-am comentat în nici un fel.

  — V-am dat până la urmă o sumedenie de detalii şi mă bucur foarte mult că v-am întâlnit. Părerea mea este că şi dumneavoastră aveţi o personalitate cam ciudată. Dacă o să-mi scriu la un moment dat autobiografia, o să-mi dau silinţa să vă rezerv nişte paragrafe. Din păcate, nu cred totuşi că o să se întâmple vreodată aşa ceva. A sosit timpul să ne despărţim, nu?

  Ushikawa s-a rezemat de spătarul scaunului de parcă se simţea epuizat şi a clătinat din cap liniştit de câteva ori.

  — Am vorbit puţin cam mult. Vă rog să mă scuzaţi că îndrăznesc, dar v-aş ruga să plătiţi şi cafeaua mea. Ştiţi, eu sunt şomer… A, da, şi dumneavoastră sunteţi! Mă rog, să ne rugăm să ne meargă bine. Eu mă rog să aveţi noroc de-acum încolo, rugaţi-vă şi dumneavoastră pentru mine.

  Ushikawa s-a ridicat, mi-a întors spatele şi a ieşit din cofetărie.

  Coada Maltei Kano Borisupuitorul în vis (deşi nici măcar nu ştiam că era vis) stăteam la masă faţă-n faţă cu Malta Kano şi beam ceai. În încăperea dreptunghiulară prea lungă şi prea lată ca să se vadă de la un cap la altul se găseau vreo cinci sute de mese pătrate, aranjate perfect. Şedeam la una dintre mesele din mijloc şi eram singurii de-acolo. Tavanul înalt ca al unui templu budist, era străbătut de grinzi de care atârnau, asemenea unor ghivece cu plante, nişte obiecte ce păreau a fi peruci. Privind mai atent, am văzut că erau cranii umane, pentru că se zăreau urme de sânge închegat pe dinăuntru. Erau proaspete şi fuseseră puse acolo la uscat, îmi era chiar teamă să nu se prelingă picături de sânge în ceaiul nostru. Stropii de sânge care cădeau în jur răsunau neaşteptat de tare în încăperea aceea cavernoasă. Doar craniile atârnate deasupra mesei noastre păreau suficient de uscate ca să mai picure totuşi ceva.

  Ceaiul era foarte fierbinte, iar lângă linguriţele de pe farfurioare fuseseră aşezate trei cubuleţe de zahăr de un verde sinistru. Malta Kano şi-a pus două în ceaiul ei şi le-a amestecat, dar nu se topeau. A apărut din senin un câine şi s-a aşezat lângă masa noastră. Semăna la chip cu Ushikawa. Ei* un câine mare, negru, dar de la gât în sus era tot Ushikawa„ numai că blana neagră şi miţoasă îi crescuse şi pe faţă, şi P* cap. „Măi, să fie, nu sunteţi domnul Okada?„ întrebă câineJ* care semăna cu Ushikawa. „Ia uitaţi ce păr am! A crescut când m-am transformat în câine. Testiculele îmi sunt mult mari, stomacul nu mă mai sâcâie, nu mai port ochelari, nu am nevoie de haine. Sunt atât de fericit că nici nu-mi vine cred! Nu ştiu cum de nu m-am gândit până acum! Ce bine fi fost dacă m-aş fi transformat în câine mai devreme! De nu vreţi să încercaţi şi dumneavoastră, domnule Okada?”

  Malta Kano a luat cubuleţul de zahăr rămas şi l-a azvârlit în câine. L-a lovit pe Ushikawa în frunte, de unde a început să-i curgă pe faţă sânge negru. Nu dădea semne de durere totuşi. Şi-a ridicat coada, zâmbind, şi şi-a văzut de drum. Avea într-ade-văr testicule uriaşe.

  Malta Kano era îmbrăcată cu un pardesiu închis în faţă, dar rni-am dat seama după mireasma trupului gol de femeie că nu purta nimic pe dedesubt. Bineînţeles că nu-i lipsea pălăria roşie de scai. Am băut o înghiţitură de ceai, dar n-avea nici un gust. Era fierbinte şi-atât.

  — Sunt foarte bucuroasă că aţi putut veni, mi-a spus Malta Kano. Părând cu-adevărat mulţumită. Nu-i mai auzisem de mult vocea, dar acum mi se părea mai plăcută decât înainte. Vă caut de zile-n şir, dar aţi fost plecat tot timpul. Chiar începusem să mă îngrijorez să nu vi se fi întâmplat ceva. Mă bucur că sunteţi bine, m-am liniştit că v-am auzit vocea, îmi cer scuze că n-am mai dat nici un semn de viaţă atâta vreme, dar nu stau să vă povestesc acum amănunţit ce-am făcut între timp, mai ales la un telefon ca ăsta. Important este că am călătorit tot timpul. M-am întors acum o săptămână. Alo! Domnule Okada! Mă auziţi?

  — Da, vă aud, am zis eu realizând abia în clipa aceea că ţineam un telefon în mână. Malta Kano, de cealaltă parte a mesei, avea şi ea unul, dar vocea ei suna de parcă venea de departe şi legătura era foarte proastă.

  — Am fost tot timpul plecată din Japonia, de fapt am stat Pe insula Malta din Mediterană. Mi-a venit într-o zi să plec, gândindu-mă la apa de-acolo, şi-am plecat. Era şi timpul! S-a întâmplat imediat după ce am vorbit ultima oară cu dumneavoastră. Vă amintiţi? O căutam pe Creta. Mă rog, la Plecare nu intenţionasem să lipsesc atât de mult din Japonia, mă gândeam să mă întorc după vreo două săptămâni. De aceea n-am mai luat legătura cu dumneavoastră. De fapt nici nu am sPus nimănui că plec şi m-am urcat în avion doar cu hainele de Pe mine. Când m-am văzut acolo însă, n-am mai fost în stare să mă întorc. Aţi fost vreodată în insula Malta, domnule Okada?

  I-am spus că n-am fost, dar îmi aminteam că mai purtasem exact aceeaşi conversaţie cu cineva cu câţiva ani în urmă.

  —