– Inutil! Ia copilul cu tine şi fugiţi prin subterană! Dacă va fi să mor, să-i aperi tu drepturile! Eu vă acopăr fuga!

Veneţianul cântări câteva clipe ideea Chiarei. Prin intermediul copilului va păstra un fel de ipotecă asupra tronului Athenei.

– Haidem, băiatule!

Îl luă în braţe şi, după ce aruncă o ultimă privire de încurajare Chiarei, părăsi încăperea.

– Duceţi-vă şi voi! ordonă ea servitorilor.

După ce rămase singură, trase cu urechea la zgomotul luptelor din camerele de jos, apoi se uită mistuită de îngrijorare spre draperia care se lăsase în urma fiului şi a iubitului ei. Cu preţul unui mare efort lăuntric îşi şterse de pe chip expresia de teamă. Arăta acum calmă ca un neted lac de munte. Se aşeză în jilţul din capul mesei. În ochii ei nu se mai citea nimic. Se detaşase de tot ce o mai lega de lume şi aştepta resemnată sfârşitul.

Deodată canaturile uşii se deschiseră cu violenţă. În sala de mâncare dădură năvală câţiva soldaţi turci, rotindu-şi pe deasupra capului iataganele. Când o văzură pe ducesă stând nemişcată şi dreaptă ca o statuie, se opriră surprinşi. Din anticameră se auziră alţi paşi, apăsaţi, autoritari. Apoi în prag apăru Franco Acciaiuoli, în armură italienească, urmat de Daud-Paşa, înveşmântat în zale şi cu iataganul în mână.

Franco măsură cu priviri severe silueta imobilă a ducesei. Şi pe el îl miră ambianţa burgheză, lipsită de ostentaţie, din încăpere. Când debarcase în portul Pireu, escortat de un puternic detaşament de ieniceri, îşi închipuise că va întâmpina rezistenţă şi că, după o luptă grea, îşi va face o triumfală intrare în palatul ducilor de Athena, devenit în sfârşit al lui. Dar străjile greceşti din port, luate prin surprindere, se predaseră fără luptă, iar la Athena palatul ducal fusese capturat după un simulacru de împotrivire al gărzilor mercenare.

– Tu eşti Chiara Giorgi? întrebă Franco, oprindu-se la câţiva paşi de masă.

Ducesa îi ripostă cu demnitate:

– Cine eşti tu, de cutezi să intri înarmat în palatul meu?

Franco îi admiră îndrăzneala.

– Sunt nepotul tău prin alianţă, Chiara Giorgi! Fiul lui Antonio Acciaiuoli, duce al Athenei! Am venit să-mi iau în primire ducatul!

Chiara Giorgi îşi întoarse privirile spre Daud-Paşa.

– Cine te-a trimis aici?

Daud îi răspunse calm în limba grecească:

– Am luat în stăpânire ducatul Athenei din porunca stăpânului meu, Preaînălţatul Sultan Mehmed-Khan, şi în numele principelui Franco Acciaiuoli!

– Între ducatul Athenei şi Imperiul Otoman există un tratat de prietenie. De ce l-aţi încălcat?

– Tratatul a fost încheiat cu soţul tău, răposatul Nerio. Stăpânul meu, Padişahul, nu ţi-a recunoscut niciodată dreptul de a ocârmui ducatul Athenei. Unde este fiul tău?

Chiara Giorgi ridică din umeri.

– Căutaţi-l!

Daud-Paşa se încruntă.

– Nu-mi place răspunsul ăsta! Nu-l văd nici pe Bartolomeo Contarini!

– A părăsit Athena, replică ducesa fără să se tulbure.

– Suntem informaţi că se află în palat! În sfârşit, vom pune noi mâna pe el! vorbi cu asprime Daud-Paşa. Tu şi Contarini veţi răspunde în faţa judecăţii pentru asasinarea prin otrăvire a ducelui Nerio.

– N-aveţi nici o dovadă! rosti Chiara Giorgi.

– Te înşeli! Procesul vostru va fi deschis după toate formele legale. Poate că ducele Franco, noul suveran al Athenei, se va arăta milostiv faţă de voi.

Musulmanul se întoarse spre tânărul protejat al sultanului:

– Duce, ordonă!

Franco aspiră adânc aerul, apoi vorbi răspicat:

– Ducesa văduvă Chiara Giorgi şi Bartolomeo Contarini, complicele ei, să fie arestaţi şi încarceraţi în temniţa din Athena, până la judecarea procesului. Orfanul ducelui Nerio va rămâne în îngrijirea mea.

Franco încerca o exaltare fără seamăn. Devenise în sfârşit stăpânul Athenei. Graţie puternicului său prieten, sultanul Mehmed, intrase în rândul suveranilor. Numele îi va rămâne înscris în cartea istoriei.

În vreme ce ducesa părăsea sub escortă încăperea, Franco zâmbi lui Daud.

– În noaptea aceasta vom sărbători împreună răsăritul domniei mele, urând victorii fără număr Preaputernicului Sultan Mehmed, protectorul Athenei!

La Athena, schimbarea de stăpân se săvârşi fără vărsare de sânge. Condottierii din garda ducală se arătară foarte mulţumiţi când noul suveran îi asigură că-i va păstra în continuare în serviciul său. Curtenii, cei mai mulţi de origine străină, se alăturară docili noului regim de îndată ce aflară că tânărul duce Franco avea de gând să le confirme privilegiile. Negustorimea, preocupată de afacerile proprii, socoti prudent să nu se amestece în frământările dinastice, de vreme ce nu li se sporeau impozitele. Meseriaşii, puţini la număr, nu contau. Ţăranii erau lăsaţi în afara jocului. Rolul lor era să muncească spre a asigura subzistenţa păturii conducătoare.

Stabilirea unei garnizoane turceşti la Athena constituia, ce-i drept, un inconvenient, dar Daud-Paşa avu grijă să răspândească zvonul că îşi va retrage soldaţii de îndată ce noul guvernământ se va fi consolidat.

Într-o celulă îngropată în pământ din temniţa oraşului, ducesa văduvă îşi aştepta deschiderea procesului. În ciuda strădaniilor, anchetatorii nu izbutiseră să adune în sarcina ei dovezi de vinovăţie.

Pe clevetiri nu se poate întemeia un proces. Lucrurile se complicau şi datorită faptului că Bartolomeo Contarini reuşise să dispară odată cu fiul lui Nerio. Indispus de ezitările anchetatorilor, Franco hotărî să grăbească deznodământul afacerii. Făcu o vizită ducesei văduve în propria ei celulă. Spre surprinderea şi iritarea lui, pierderea libertăţii nu numai că nu o îngenunchease pe Chiara Giorgi, ci îi sporise dârzenia. Ducesa îl primi fără să se clintească de pe taburetul ei de lemn.

Noul duce cuprinse dintr-o privire patul de lemn acoperit doar cu o pătură subţire, pereţii de piatră pe care şiroia apa, fereastra îngustă cu gratii groase, zgârcit deschisă spre un minuscul petic de cer, cana de pământ de pe masa negeluită.

– Cât vrei să mai stai în celula asta? o întrebă răstit. Cât? Mărturiseşte-ţi crima şi te eliberez îndată!

– Nu am ce mărturisi! ripostă Chiara Giorgi. Şi nici nu-ţi cerşesc milostenia! Aştept să fiu judecată! Să afle lumea întreagă la ce regim inuman este supusă văduva ducelui Nerio!

Franco zâmbi cu forţată bunăvoinţă.

– De ce abuzezi de răbdarea mea? Vrei să te supun torturilor?

Ducesa îşi subţie buzele. Pe chipul ei se întipări o expresie de sfidare.

– Mărturisirile smulse prin tortură n-au nici o valoare! În faţa judecătorilor voi declara că am fost silită să mint!

Glasul ei încărcat de mânie începu să