Caderea Constantinopolelui vol.2 descarcă iubiri de poveste online gratis .PDF 📖

Vintilă Corbul

CĂDEREA CONSTANTINOPOLELUI

Vol. II

APOCALIPSUL

După ce trecu prin faţa sa ultimul regiment de cavalerie din ariergarda forţelor expediţionare otomane, Yakub-Paşa întoarse calul şi se îndreptă spre poarta militară a Adrianopolelui. Padişahul îi poruncise să rămână în Capitală, spre a supraveghea de acolo, de la centru, reţeaua-i de agenţi secreţi răspândiţi atât înlăuntrul imperiului, cât şi dincolo de graniţele sale. Yakub se socotea uneori asemenea unui păianjen care pândeşte din mijlocul pânzei ţesute cu sârg tot ce se întâmplă la periferie, spre a acţiona cu promptitudine.

Înfiorat de frigul neobişnuit în acel prag de primăvară, îşi strânse mantaua în jurul corpului. La birou îl aşteptau tot felul de probleme complicate, care se cereau a fi rezolvate grabnic. Se opri în faţa clădirii mohorâte care adăpostea sediul serviciului secret, descălecă şi urcă scările de la intrare, în vreme ce santinelele îi dădură onorul.

Ajuns în cabinetul său de lucru, chemă pe ofiţerul de serviciu.

– L-ai convocat pe Kaligas, aşa cum ţi-am ordonat?

– L-am convocat, Luminăţia-ta. Aşteaptă în anticameră.

– Să intre!

Peste câteva clipe, grecul Kaligas se ivi, ploconindu-se servil.

– Kaligas, am o treabă pentru tine, îi vorbi Yakub. Dacă te descurci bine, te umplu de bani.

– Am să-mi dau toată silinţa, stăpâne.

– Am nevoie de un om de nădejde pe care să-l trimit la Constantinopole, în taină, spre a-mi furniza de acolo informaţii asupra mişcărilor de trupe ale inamicului.

Obrajii grecului se goliră parcă de sânge. Bănui unde voia şeful serviciului secret să ajungă.

– Îţi pot recomanda oameni de încredere, stăpâne. Am la Constantinopole legături serioase...

– De aceea m-am şi gândit la tine, îl întrerupse Yakub. Eşti capabil, ai iniţiativă, nu fugi de primejdii...

– Acum fug, Luminate! bâigui Kaligas. Agenţi ai prefectului poliţiei constantinopolitane sunt deja pe urmele mele.

– În curând le vom da atâta de furcă, încât nu vor mai avea timp să se ţină de tine. Ai să lucrezi în voie, fără să trezeşti bănuieli.

– Dar în Constantinopole nu se mai poate intra! susţinu Kaligas cu disperare în glas. Porţile oraşului au fost închise, ştii şi tu, stăpâne!

– Adevărat! Dar ai să pătrunzi prin cartierul genovez, din Galata. Acolo, porţile se pot deschide oricând pentru prieteni. Din Galata, treci Cornul de Aur şi ajungi neobservat în inima Constantinopolelui. Dacă-mi recrutezi câţiva romei în stare să-mi furnizeze informaţii militare, te poţi înapoia la Adrianopole, unde ai să aştepţi în linişte sfârşitul războiului. Hai, nu te mai codi! N-ai să fii singur. Te va sprijini fostul tău patron, Leone Storlato, înapoiat acum câteva zile din Italia.

„Iată-mă consolat! reflectă amărât Kaligas. Voi atârna în ştreang având o companie ilustră. Ne vom ţine reciproc de urât, în vreme ce ne vom bălăngăni în aer.” Era indignat. Yakub-Paşa îl expunea cu nepăsare unor primejdii mortale. Dar nu avea de ales. Trebuia să plece la Constantinopole, deşi îl sugruma spaima. O spaimă ciudată, provocată desigur de presentimente negre.

Înclină capul şi rosti resemnat:

– Când trebuie să plec, Luminate?

– Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Nu uita să iei legătura cu Abdul Rahman, spre a pune împreună la punct modalitatea transmiterii informaţiilor, îţi urez noroc, Kaligas!

* * *

Orban se uita cu mândrie şi dragoste la tunul lui uriaş - fără seamăn în lume - care înainta cu încetineală de melc spre Constantinopole. Cincizeci de perechi de boi puternici trăgeau la jug, abia urnind mastodontul de fontă. Două sute de oameni îl flancau, spre a-l sprijini, ori spre a-l îndrepta dacă avea tendinţa să o ia spre şanţuri. Alţi două sute de inşi mergeau înainte, netezind gropile, în vreme ce cincizeci de dulgheri construiau podeţe de lemn peste accidentele de teren, sau peste cursurile de apă, astfel încât tunul să fie ferit de dezechilibrări primejdioase. Zece mii de soldaţi de sub comanda lui Caragea-Beg îi asigurau paza. O sută de care trase de câte trei perechi de boi transportau ghiulele sferice de marmoră ce aveau să fie aruncate asupra fortificaţiilor Constantinopolelui. Orban îmbrăţişa cu privirea mulţimea de oameni ce-i escorta tunul, zicându-şi că geniul lui îşi găsise în sfârşit preţuirea cuvenită.

Încerca un simţământ de mare satisfacţie ori de câte ori evoca primele trageri de exerciţiu făcute pe câmpul de manevre din apropierea Adrianopolelui. Sultanul poruncise ca un mare număr de crainici să le vestească din ajun în principalele pieţe ale Capitalei, spre a feri populaţia de spaima pe care i-ar fi provocat-o fără îndoială bubuiturile năprasnice venite pe neaşteptate. În ciuda acestor măsuri, lumea trecuse prin mari emoţii, iar câteva femei însărcinate născuseră înainte de termen.

Atât de lentă era deplasarea gigantului, încât coloana părăsise Adrianopolele încă din primele zile ale lui februarie, urmând ca în circa două luni să ajungă sub zidurile capitalei bizantine. Până acum respectase programul, dar cu sacrificiul a şase oameni striviţi sub roţile tunului. Ocoliseră satele şi târgurile, dar când fuseseră obligaţi să treacă prin unele localităţi, dărâmaseră şiruri întregi de case spre a lărgi drumul şi a face astfel loc enormei piese de artilerie.

„Analele acestui asediu îmi vor imortaliza numele înaintea generalilor!” reflecta cu trufie Orban.

* * *

Marele amiral Suleiman Balthoglu, comandantul suprem al flotei de război otomane concentrată la Gallipoli, termină de citit mesajul abia sosit de la Adrianopole, îl făcu sul, apoi se adresă cu gravitate ofiţerilor de marină adunaţi în jurul său:

– Înălţimea-sa sultanul Mehmed Khan a proclamat războiul sfânt, încredinţându-ne misiunea de a institui blocada maritimă a Constantinopolelui. Marina imperială otomană îşi va face datoria! Ordon îmbarcarea imediată a marinarilor şi ridicarea ancorelor! Întreaga flotă va ieşi în larg, cu direcţia Constantinopole! Comandanţii de unităţi trec la posturi! Executarea!

Ofiţerii, grupaţi pe terenul de instrucţie al bazei navale, rupseră rândurile şi se îndreptară în grabă spre navele lor trase la chei ori ancorate în rada portului. Pe punţi se auziră comenzi scurte, urmate de o mare forfotă. Totul se desfăşura metodic, rapid şi în cea mai desăvârşită ordine. Marele amiral ştiuse să-şi instruiască subalternii.

În vreme ce primele corăbii părăseau portul, Suleiman Balthoglu se urcă pe puntea navei-amiral, urmat