elegant şi cu dare de mână. Stătea de vorbă cu Şenay Hanim, dând necontenit din gura aceea mititică şi strecurând, la răstimpuri, în conversaţie lungi fraze în limba franceză, iar dâra de parfum pe care o lăsa în urma lui îl deranja pe Lămâie, canarul lui Füsun!

         Dintre numeroşii pretendenţi pe care-i văzuse maică-sa, chipurile fără ştirea lui Füsun, îi plăcuse un bărbat mai deosebit, cu care se văzuse de câteva ori, care era preocupat mai degrabă de ea decât de căsătorie şi cu care se şi sărutase. Cu un an în urmă, un băiat de la Robert Kolej 1, cu care făcuse cunoştinţă în timp ce urmărea concursul de muzică între licee, la Sala de Sport şi Expozitii, se îndrăgostise de ea rău de tot. Venea la poarta şcolii, ieşeau zilnic împreună, iar de două-trei ori se şi sărutaseră. Da, ieşise la un moment şi cu Hilmi Bastardul, dar nici măcar nu se sărutaseră. Simţise o anumită apropiere faţă de cântăreţul Hakan Serinkan, prezentatorul concursului de frumuseţe, dar nu pentru că era faimos, ci pentru că, spre deosebire de toţi ceilalţi, care făceau arajamente pe ascuns şi o nedreptăţeau în mod

 

    1 Colegiul american din Istanbul - instituţie particulară de elită, fondată în 1863.

 

deschis, acesta se arătase prietenos şi afectuos, ba chiar îi şoptise dinainte, din culise, întrebările (şi răspunsurile) de cultură generală şi de testare a inteligenţei pe care urma să.

i le adreseze pe scenă şi care le făceau pe celelalte fete săi tremure ca varga, dar mai apoi nu răspunsese telefoanelor lui insistente - de fapt, nici mama ei nu-l dorea pe cântăreţul: acela de modă veche. Tălmăcind, pe drept cuvânt, expresia care mi se citea pe faţă drept gelozie şi crezând, potrivit unui raţionament care continuă să mă mire şi acum, că la originea acelei gelozii se afla vestitul prezentator, mi-a destăinuit, cu afecţiune, fără să-şi piardă buna dispoziţie, că de la vârsta de şaisprezece ani nu mai era ĭndrăgostită de nimeni. Deşi îi făcea plăcere să constate că în reviste, la televizor sau în cântece se vorbea mereu despre dragoste, nu considera normal să se discute mereu despre acest sentiment şi socotea că foarte mulţi oameni care nu erau, de fapt, îndrăgostiţi îşi exagerau sentimentele pentru a atrage atenţia

asupra lor. Din punctul ei de vedere, dragostea era un sentiment care presupunea să-ţi dai viaţa pentru un om, să-ţi asumi orice risc. Aceasta nu se întâmplă însă decât o singură dată în viaţă.

         - Ai simţit vreodată ceva care să se apropie de acest sentiment? am întrebat-o, întinzându-mă lângă ea în pat.

         - Nu foarte, a răspuns ea, după care, totuşi, a stat să reflecteze puţin şi mi-a vorbit de un bărbat, cu prudenţa celui care se străduieşte să fie onest.

         Bărbatul acela, pe care Füsun simtea că 1-ar fi putut iubi, pentru că era îndrăgostit de ea cu o patimă care mergea până la obsesie, era un om de afaceri arătos, bogat şi ,,desigur, căsătorit“. Spre seară, când Füsun ieşea de la butic, o lua cu Mustangul lui de la colţul Străzii Plopul Alb. Stăteau în maşină, pe întuneric, în parcarea de lângă Turnul cu Ceas din Dolmabahçe, unde se putea bea ceai şi contempla Bosforul, sau pe terenul viran din faţa Palatului Sporturilor şi Expoziţiilor; uneori se sărutau îndelung în ploaie, iar bărbatul

acela îndrăgostit de ea, în vârstă de treizeci şi cinci de ani, uita că era căsătorit şi o cerea pe Füsun în căsătorie. Poate că aş fi surâs înţelegător, dată fiind situaţia în care se afla acel bărbat, şi, de asemenea, mi-aş fi înăbuşit sentimentul de gelozie care-mi măcina sufletul, dar, după ce Füsun i-a rostit brusc numele, după ce mi-a vorbit de marca maşinii lui, de domeniul de care se ocupa, de ochii lui mari şi verzi am fost copleşit de o invidie care m-a tulburat, o clipă, cu totul. Persoana pe care Füsun o numea Turgay era un bogătaş din domeniul industriei textile, „prieten de afaceri şi de familie“ cu noi, cu care atât tata, cât şi eu şi fratele meu ne întâlneam adesea. Il văzusem de nenumărate ori pe străzile din Nisantaşi pe bărbatul acela înalt, chipeş, plesnind de sănătate, pe care compania soţiei şi a copiilor îl făceau să

pară înconjurat de o atmosferă de veritabilă fericire conjugală. Să fi fost, oare, cuprins de o gelozie atât de grozavă din pricină că respectam destoinicia, onestitatea, ataşamentul lui Turgay Bey faţă de familie ? Füsun mi-a povestit că acesta se dusese la început luni de-a rândul, aproape zilnic, la buticul Şazelize, pentru a o ,,cuceri“, şi că făcuse nenumărate cumpărături pentru a o „unge“ pe Şenay Hanim, care-şi dăduse seama despre ce era vorba.

         Pentr că Şenay Hanim făcea presiuni asupra ei, cerându-i „să nu-l supere pe cel mai rafinat dintre clienţi“, îi acceptase darurile, iar mai apoi, când se încredinţase de dragostea lui,

începuse să se vadă cu el, ,,de curiozitate“, ba chiar simţise o „ciudată afecţiune“ faţă de el. Intr-o zi, când ningea, se dusese cu el cu maşina, tot la insistenţele lui Şenay Hanim, ,,sa dea

 o mână de ajutor“ la un butic deschis de curând de o prietenă a acesteia, iar la întoarcere, după ce luaseră masa în Ortaköy, „afemeiatul de Turgay Bey, industriaşul“, care băuse cam

mult rachiu, o invitase stăruitor în garsoniera lui, aflată pe o stradă lăturalnică din Şişli, „ca să bea o cafea“. Cum Füsun îl refuzase, „bărbatul acela sentimental, delicat“ o luase razna şi începuse să-i spună că avea ,,să-i cumpere orice voia ea‟, apoi se îndreptase cu Mustangul către nişte maidane din cartierele de la periferie şi încercase s-o sărute, ca de obicei, iar când ea îl respinsese, încercase ,,s-o aibă“ cu de-a sila.

         - Pe de altă parte, zicea că o să-mi dea bani, a spus Füsun . În seara următoare, când s-a închis magazinul, nu m-am mai întâlnit cu el. A doua zi a venit iar la magazin: fie că uitase ce făcuse, fie că nu voia să-şi amintească. S-a rugat de mine din răsputeri, mi-a luat chiar şi un Mustang de jucărie, în amintirea zilelor frumoase