pregătit o pledoarie minunată. În nici un caz nu încerc să sugerez altceva. Însă judecătorul a ascultat destulă oratorie azi. Vreau să fac o declaraţie foarte simplă, şi asta înainte ca altcineva să intervină. Nici chiar tu, Stanley.

În mod evident, pe Feingold nu-l încânta situaţia, însă ştia cine era clientul său. Chiar dacă Andrew plătea onorariul, Micuţa Domnişoară dirija spectacolul.

Adresă cererea cuvenită.

Judecătorul Kramer se încruntă, ridică din umeri şi încuviinţă.

– De acord, rosti el. Amanda Laura Martin Charney, prezintă-te la bară.

Pentru o clipă, Andrew, care stătea tăcut lângă Feingold, se întrebase cine era persoana respectivă. Până atunci nu mai auzise niciodată numele întreg al Micuţei Domnişoare. Apoi, însă, zări silueta subţirică şi cochetă a femeii sculându-se şi înaintând hotărâtă spre capătul opus al săliţei şi înţelese.

Văzând-o cum stătea atât de sigură de ea în faţa judecătorului, Andrew simţi curenţi fierbinţi de mândrie străbătându-i reţeaua pozitronică. Cât de curajoasă părea! Cât de decisă! Şi cât de… frumoasă!

– Vă mulţumesc, domnule judecător, începu ea. Nu sunt avocat şi nu cunosc modul corect de formulare a unei pledoarii. Sper, însă, că veţi acorda atenţie înţelesului vorbelor mele şi veţi trece cu vederea neutilizarea unor expresii latine corespunzătoare.

– Asta nu va reprezenta o problemă, doamnă Charney. Micuţa Domnişoară surâse uşor şi continuă:

– Vă sunt extrem de recunoscătoare.

… Ne-am adunat astăzi aici pentru că NDR-113, aşa cum au preferat să-l numească, în mod impersonal, ceilalţi vorbitori, a solicitat să fie declarat robot liber. Ar trebui să vă spun că mi se pare extrem de straniu să aud că bunului meu prieten Andrew i se spune NDR-113, deşi sunt conştientă, într-o oarecare măsură, că acesta era numărul său de serie, atunci când a venit din fabrică. Pe vremea aceea aveam doar şase-şapte ani, aşa încât, după cum vă puteţi da seama, a trecut destul de mult timp. Nu mi-a plăcut să-l numesc NDR-113 şi l-am botezat "Andrew". Fiindcă a rămas atâţia ani cu familia noastră, şi numai cu ea, este cunoscut în general sub numele "Andrew Martin". Cu permisiunea dumneavoastră, domnule judecător, aş dori ca în continuare să mă refer la el cu numele Andrew.

Judecătorul încuviinţă aproape indiferent. Nu era câtuşi de puţin o problemă; la urma urmei, petiţia fusese completată în numele lui Andrew Martin.

– Vorbesc despre el ca fiind prietenul meu, urmă Micuţa Domnişoară. Însă Andrew nu este doar atât. Este şi servitorul familiei noastre. Un robot. Ar fi absurd să neg acest lucru. Şi - în ciuda discursurilor elocvente pe care le-am auzit azi - cred că ar trebui să subliniez că el nu solicită altceva decât să fie declarat robot liber. Nu intenţionează, aşa cum s-a sugerat, să fie considerat om liber. N-a venit azi aici căutând să obţină dreptul de a vota, de a se însura, de a-i fi înlăturate din creier cele Trei Legi sau altceva similar. Oamenii sunt oameni, iar roboţii sunt roboţi şi Andrew ştie foarte clar de care parte a liniei se găseşte el.

Se opri şi-l privi pe James Van Buren, parcă aşteptându-se să-l vadă încuviinţând din cap aprobator. Avocatul arbora însă o expresie profesională, indiferentă şi imobilă.

– Perfect, vorbi Micuţa Domnişoară. Deci subiectul este libertate pentru Andrew - şi nimic altceva. Domnul Van Buren a afirmat că libertatea este un concept lipsit de înţeles atunci când se aplică roboţilor. Domnule judecător, îmi permit să nu fiu de acord. Nu sunt câtuşi de puţin de acord. Să încercăm să înţelegem, dacă este posibil, ce înseamnă libertatea pentru Andrew. Din anumite puncte de vedere, el este deja liber. Cred că au trecut cel puţin douăzeci de ani de când nimeni din familia Martin nu i-a mai dat vreun ordin cu care, după cum simţeam noi, el să nu fie de acord. Pe de o parte, aceasta a fost o chestiune de amabilitate absolut firească: nouă ne place Andrew, îl respectăm, ba chiar ar fi corect să spunem că îl iubim. L-am jigni, lăsându-l să creadă că ni se pare necesar să-i dăm asemenea ordine, deşi a trăit atâta vreme împreună cu noi încât este perfect capabil să anticipeze ce trebuie făcut, şi face totul fără să fie nevoie să-i spună cineva. Am putea însă, dacă dorim, să-i poruncim orice şi oricând, ba chiar să formulăm un ordin, oricât de aspru, pentru că el nu este decât o maşină care ne aparţine. Aşa scria în actele care l-au însoţit în ziua când ni l-a prezentat tata: el este robotul nostru şi, graţie celei de-a doua din faimoasele Trei Legi, este silit să ne dea ascultare atunci când îi poruncim. El nu poate respinge opţiunea de supunere în faţa oamenilor, aşa cum n-o poate face nici o maşină Dar vă mărturisesc, domnule judecător, că ne tulbura profund să avem această putere asupra iubitului nostru Andrew. De ce ar trebui să-l tratăm cu asprime? Ce drept avem să ne menţinem această autoritate, asupra lui? Andrew ne-a slujit decenii la rând credincios, iubitor şi fără să se plângă. A făcut viaţa familiei noastre mai fericită într-o mie de feluri. Şi, pe lângă slujirea devotată şi necondiţionată, el a deprins - numai şi numai din proprie iniţiativa meşteşugul sculpturii în lemn, perfecţionându-se într-o asemenea măsură încât a produs, de-a lungul anilor, o mulţime de obiecte remarcabile ce pot fi numite opere de arta şi care sunt vânate de muzeele şi colecţionarii de pretutindeni Considerând toate aceste aspecte, cum mai putem noi continua să exercităm o asemenea putere asupra lui? Ce anume ne dă dreptul să ne considerăm stăpânii absoluţi ai unei persoane atât de extraordinare?

– O persoană, doamnă Charney? o întrerupse judecătorul. Pentru o clipă, Micuţa Domnişoară păru tulburată.

– După cum am afirmat din capul locului, domnule judecător, nu pretind că Andrew ar fi altceva decât un robot. Bineînţeles, accept această realitate. L-am cunoscut, însă, de atâta vreme, şi atât de bine, încât pentru mine e aidoma unei persoane. Permiteţi-mi să reformulez întrebarea respectivă: Ce anume ne dă dreptul să ne considerăm stăpânii absoluţi ai unui robot atât de extraordinar?

Judecătorul Kramer se încruntă:

– Deci, scopul petiţiei - am înţeles corect, doamnă Charney? - este de a înlătura cele Trei Legi din creierul