o aştepta în acea zi, enervarea, greaţa din stomac, înţepeneala din încheieturi. Dacă asta era „tristeţea”, atunci astăzi îi dispăruse. Azi se simţea altfel – plină de energie, supărată foc. Şi nebună!

  „Răutate”? Carol nu ştia prea multe despre „răutate”. Justin vorbea deseori despre „răutate” şi arăta cu degetul spre pieptul lui, unde simţea apăsarea opresivă a vinovăţiei şi anxietăţii. Dar ea avea puţină experienţă cu „răutatea” – şi o toleranţă scăzută faţă de cei care, precum Justin, se văicăreau din pricina ei.

  Camera era încă întunecată. Îndreptându-se către baie, Carol s-a împiedicat de un morman moale. Apăsând întrerupătorul electric, şi-a amintit de masacrul hainelor din seara precedentă. Fâşii din cravate şi secţiuni cilindrice din pantalonii lui Justin zăceau împrăştiate pe podeaua dormitorului. Şi-a băgat vârful piciorului într-o bucată decupată din pantaloni şi a proiectat-o în aer cu un şut. Asta a făcut-o să se simtă mai bine. Dar cravatele – o prostie din partea ei că le-a tăiat. Justin avea cinci cravate la care ţinea ca la ochii din cap – colecţia lui de opere de artă, le numea el – şi care atârnau fiecare separat într-o husă din piele întoarsă cu fermoar, pe care i-o dăruise ea odată de ziua lui de naştere. Purta foarte rar vreo cravată din colecţia lui de opere de artă, doar la ocazii speciale, pentru că voia să le conserve. Două dintre cravatele astea le cumpărase chiar dinainte de a se căsători cu ea, cu nouă ani în urmă. Aseară, Carol îi distrusese toate cravatele obişnuite, apoi se apucase de cele din colecţie. Dar, după ce făcuse bucăţi două dintre ele, se oprise şi se uitase cu atenţie la preferata lui Justin: avea un model japonez desăvârşit, o inflorescenţă formată prin acumulare de straturi aurii şi de un verde minunat, ca al vegetaţiei de pădure. Fac o tâmpenie, s-a gândit ea. Sigur există un lucru mai grav, cu un efect mai puternic, pe care l-aş putea face cu cravatele astea. A încuiat-o împreună cu celelalte două care rămăseseră şi cu computerul în cufărul ei din lemn de cedru.

  Le-a sunat pe Norma şi pe Heather şi le-a rugat să vină în seara aia la ea de urgenţă. Deşi ele trei nu se întâlneau de obicei în afara orelor de program – Carol nu avea nici un prieten apropiat -, se considerau un consiliu permanent de război şi se întruneau în momentele de restrişte, de regulă în cazul unei discriminări sexuale la firma de avocatură Kaplan, Jarndyce and Turtle, unde lucraseră toate trei în ultimii opt ani.

  Norma şi Heather au sosit după cină, şi cele trei femei s-au aşezat în camera de zi, cu grinzi vizibile şi scaune ca din epoca de piatră, făcute din scânduri masive de lemn roşu, noduros şi acoperite cu piei groase de animale. Carol, care aprinsese un foc din buşteni de eucalipt şi pin, le-a rugat pe Norma şi pe Heather să-şi ia vin sau bere din frigider. Era atât de agitată, încât s-a stropit cu bere de sus până jos pe mânecă atunci când şi-a deschis cutia. Heather, care era însărcinată în şapte luni, a ţâşnit de pe scaun, a fugit în bucătărie, s-a întors cu o cârpă umedă şi i-a şters braţul. Carol s-a aşezat lângă foc, încercând să-şi usuce puloverul şi a descris detaliile exodului lui Justin.

  — Carol, asta e o adevărată binecuvântare. Gândeşte-te la ea ca la o mitzvah, a spus Norma, turnându-şi nişte vin alb. Norma era micuţă, capabilă de emoţii puternice, cu un breton negru care-i încadra faţa mică şi perfect proporţională. Deşi înaintaşii ei erau cu toţii catolici irlandezi – tatăl ei fusese poliţist în South Boston -, fostul ei soţ o învăţase expresii în idiş pentru orice ocazie. De când te cunosc, a fost un bolovan de gâtul tău.

  Heather, o suedeză cu faţa prelungă şi un piept enorm, care se îngrăşase vreo douăzeci de kilograme în timpul sarcinii, a fost de acord cu ea:

  — Aşa e, Carol. A plecat. Eşti liberă. Casa e a ta. Nu-i momentul să fii disperată. E timpul să schimbi încuietorile. Ai grijă cu mâneca aia, Carol! îmi miroase a pârlit.

  Carol s-a mutat de lângă foc şi s-a trântit cu zgomot pe unul dintre scaunele tapiţate cu blană.

  Norma a luat o înghiţitură zdravănă de vin.

  — Le chaim, Carol. Pentru libertate. Ştiu că acum eşti zdruncinată, dar adu-ţi aminte că asta îţi doreai. De când te cunosc, nu mi-ai spus nici măcar un singur lucru pozitiv – nici măcar unul – despre Justin sau despre căsnicia ta.

  Tăcere dinspre Carol, care îşi scosese pantofii şi şedea îmbrăţişându-şi genunchii. Era o femeie slabă, cu un gât lung şi graţios, cu părul scurt, cârlionţat, brunet şi des, cu pomeţii şi maxilarele bine conturate şi ochi ce scăpărau aidoma tăciunilor aprinşi. Purta blugi strâmţi Levi’s şi un pulover supradimensionat, cu torsade şi o glugă uriaşă.

  Norma şi Heather îşi căutau cuvintele potrivite. Au început să vorbească poticnit, uitându-se una la alta pentru a cere confirmări.

  — Carol, a spus Norma, aplecându-se şi masându-i spatele, gândeşte în felul ăsta: Te-ai vindecat de o boală. Aleluia!

  Dar Carol i-a respins atingerea şi şi-a îmbrăţişat şi mai strâns genunchii.

  — Da, da. Ştiu. Ştiu toate astea. Nu mă ajută. Ştiu cum e Justin. Ştiu că mi-a irosit nouă ani din viaţă. Dar n-o să scape aşa uşor.

  — De ce anume să scape? a întrebat-o Heather. Nu uita că ţi-ai dorit să plece. Tu nu-l vrei înapoi. Ţi s-a întâmplat un lucru bun.

  — Nu asta-i ideea, a zis Carol.

  — Tocmai ţi-ai stors un furuncul. Vrei să faci iarăşi puroi? Treci peste asta, a spus Norma.

  — Nici asta nu-i ideea, a zis Carol.

  — Atunci care e ideea? a întrebat Norma.

  — Răzbunarea!

  Heather şi Norma vorbeau mult, acoperindu-se una pe cealaltă.

  — Ce?! Nu merită să-ţi pierzi vremea cu el! A