— Fiindcă e-o amintire de pe vremea când culoarea exista.

— Era atât de… ah, aş vrea să avem o limbă mai precisă! Roşul a fost foarte frumos!

Dăruitorul dădu din cap.

— Aşa este.

— Tu-l vezi mereu?

— Le văd pe toate. Toate culorile.

— O să le văd şi eu?

— Sigur. Când o să primeşti amintirile. Ai puterea să vezi dincolo. Iar odată cu culorile o să câştigi înţelepciune. Şi-atâtea altele.

În clipa aceea, pe Jonas nu-l interesa înţelepciunea. Culorile erau cele care-l fascinau.

— De ce nu poate oricine să vadă culorile? De ce-au dispărut?

Dăruitorul ridică din umeri.

— Aşa au ales oamenii noştri, au preferat să treacă la Uniform. Înainte de mine, înainte de cei de dinaintea mea, întorcându-ne mult în timp. Am renunţat la culori când am renunţat la strălucirea soarelui şi-am lichidat diferenţele.

Se gândi preţ de-o clipă, înainte de-a continua:

— Am obţinut controlul asupra multor lucruri. Dar am fost nevoiţi să renunţăm la altele.

— N-ar fi trebuit! se înfierbântă Jonas.

Dăruitorul păru mirat de siguranţa reacţiei lui Jonas. Pe urmă zâmbi ironic.

— Ai ajuns foarte repede la concluzia asta, spuse el. Mie mi-au trebuit mulţi ani. Poate că la tine înţelepciunea o să vină mult mai repede decât la mine.

Se uită la ceasul de perete.

— Acum întinde-te cu faţa-n jos. Avem multe de făcut.

— Dăruitorule, cum au stat lucrurile când ai devenit Primitor? întrebă Jonas, în timp ce-şi reocupa poziţia pe pat. Ai spus că ţi s-a întâmplat şi ţie să vezi dincolo, dar nu în acelaşi fel.

Simţi mâinile celuilalt pe spate.

— Într-o altă zi, spuse blând Dăruitorul. O să-ţi povestesc într-o altă zi. Acum trebuie să lucrăm. Şi m-am gândit la o metodă care să te-ajute să-nţelegi mai bine culorile. Acum închide ochii şi rămâi aşa. O să-ţi dau amintirea unui curcubeu.

CAPITOLUL 13

Zilele şi săptămânile trecură una după alta. Cu ajutorul amintirilor, Jonas învăţă denumirile culorilor; iar acum începu să le vadă pe toate, în viaţa lui obişnuită (deşi ştia că nu mai era obişnuită şi că nici nu avea să mai fie vreodată). Însă ele nu rezistau mult. Uneori se zărea un strop de verde – un petic de gazon îngrijit lângă Piaţa Centrală sau un tufiş de pe malul râului. Portocaliul intens al dovlecilor transportaţi în camioane de pe loturile agricole dincolo de graniţele comunităţii se vedea preţ de-o clipă, în străfulgerarea unei culori aprinse, după care dispărea, iar dovlecii reveneau la nuanţa lor neutră şi neatrăgătoare.

Dăruitorul îi spuse lui Jonas că avea să treacă multă vreme până să poată păstra culorile.

— Dar le vreau! strigă el mânios. Nu-i corect să nu vezi nimic colorat!

— Nu-i corect? repetă Dăruitorul, privindu-l curios pe Jonas. Explică-mi ce vrei să spui.

— Păi…

Jonas trebui să se întrerupă şi să chibzuiască.

— Dacă toate sunt la fel, atunci înseamnă că nu există opţiuni! Vreau să mă trezesc dimineaţa şi să decid asupra lucrurilor! Tunică albastră sau roşie?

Îşi coborî privirile spre propria ţinută, spre materialul incolor al hainelor.

— Până la urmă, e totuna.

Pe urmă râse încet.

— Ştiu că n-are mare importanţă ce porţi. Nu contează. Dar…

— Importantă e alegerea, nu? îl întrebă Dăruitorul.

Jonas dădu din cap.

— Frăţiorul meu – începu el, după care se corectă. Nu, n-am spus bine. Nu mi-e frate de-adevăratelea. Oricum, noucopilul ăsta de care se-ngrijeşte familia mea – îl cheamă Gabriel.

— Da, ştiu povestea.

— Ei bine, a ajuns la vârsta la care-nvaţă să facă o mulţime de lucruri. Apucă jucăriile când i le ţinem în faţă – tata spune că-nvaţă să-şi folosească muşchii braţelor. Şi e foarte drăguţ.

Dăruitorul încuviinţă din cap.

— Dar acum, c-am început să văd culorile, cel puţin uneori, mă-ntreb un lucru: dacă i-am ţine-n faţă lucruri care-ar fi roşu aprins sau galben aprins, iar el le-ar alege? Asta-n loc de Uniform.

— S-ar putea să facă alegeri greşite.

— Aha, zise Jonas şi tăcu preţ de un minut. Aha, înţeleg unde baţi. N-ar conta dac-ar fi vorba doar de jucăria unui noucopil. Dar mai târziu ar conta, nu? N-avem curaj să-i lăsăm pe oameni să aleagă singuri.

— Nu e sigur? sugeră Dăruitorul.

— Nu e câtuşi de puţin sigur, răspunse hotărât Jonas. Dar dacă li s-ar da voie să-şi aleagă singuri perechea? Şi să facă alegeri greşite? Sau dacă, adăugă el, cât pe-aci să pufnească în râs în faţa unei asemenea absurdităţi, şi-ar alege singuri slujbele?

— Înfricoşător, nu? întrebă Dăruitorul.

Jonas chicoti.

— Absolut înfricoşător. Refuz să-mi închipui. Chiar trebuie să-i ferim pe oameni de alegerile greşite.

— E mai sigur.

— Da, aprobă Jonas. Mult mai sigur.

Însă când discuţia se îndreptă spre alte subiecte, Jonas nutri mai departe un sentiment de frustrare pe care nu-l înţelegea.

Îşi dădu seama că, de la o vreme, se supăra adeseori – manifesta o furie iraţională faţă de colegii lui de grupă, faţă de faptul că erau mulţumiţi de vieţile lor, care nu aveau nimic din trepidaţia pe care începuse s-o aibă a lui. Şi era furios şi pe sine, fiindcă nu putea să le schimbe el vieţile.

Dar încercă. Fără să-i ceară voie Dăruitorului, fiindcă se temea – sau ştia – că avea să-l refuze, se strădui să le deschidă mintea prietenilor lui.

— Asher, spuse el într-o dimineaţă, uită-te foarte atent la florile astea.

Stăteau lângă un lot de muşcate plantate lângă Sala Registrelor Deschise. Jonas îşi puse mâinile pe umerii lui Asher şi se concentră pe roşul petalelor, încercând să-l păstreze cât mai mult cu putinţă şi străduindu-se în acelaşi timp să-i transmită conştiinţa roşului prietenului său.

— Ce s-a-ntâmplat? întrebă Asher stingherit. E ceva-n neregulă?

Se desprinse de sub mâinile lui Jonas. Era o mare grosolănie ca un cetăţean să-l atingă pe un altul din afara propriei unităţi familiale.

— Nu, nimic. Pentru o clipă, mi s-a părut că se ofilesc şi c-ar trebui să anunţăm Echipa de Grădinărit că trebuie stropite mai des, oftă Jonas şi se întoarse cu spatele.

Într-o seară, se înapoie de la pregătire împovărat de noi cunoştinţe. În ziua aceea, Dăruitorul alesese o amintire surprinzătoare, de natură să-l tulbure. Sub atingerea mâinilor lui, Jonas se trezi dintr-odată într-un loc cu totul străin, torid şi bătut de vânturi, sub nemărginirea cerului albastru. Se vedeau smocuri răzleţe de iarbă, precum şi câteva tufe şi două-trei stânci, iar în apropiere Jonas observă o zonă cu vegetaţie mai