O oră mai târziu, mă duc să iau prânzul la Noua Clairmont. Știu că mami nu mi-ar tolera absența după ce am ratat cina cu o seară în urmă. Bunicul îmi face turul casei, în timp ce bucătăreasa pune mâncarea pe masă și mătușile îi adună pe cei mici.

E un spațiu destul de modern. Podele de lemn lustruite, ferestre enorme, totul jos, la nivelul pământului. Pe vremuri, holurile din Clairmont erau decorate din tavan până-n podea cu fotografii alb-negru de familie, picturi cu câini, rafturi de cărți și colecția bunicului de caricaturi de la The New Yorker. Holurile Noii Clairmont au sticlă pe o parte și nimic pe cealaltă.

Bunicul deschide ușile celor patru dormitoare pentru oaspeți de la etaj. Singurele mobile în toate camerele sunt paturile și niște dulapuri joase și late. Ferestrele au storuri albe care lasă lumina să pătrundă înăuntru. Cuverturile de pat sunt fără imprimeuri, simple, în nuanțe de albastru sau cafeniu, alese cu bun-gust.

Camerele celor mici sunt ceva mai pline de viață. Taft are o arenă de lupte Bakugan pe podea, o minge de fotbal, cărți cu vrăjitori și orfani. Liberty și Bonnie și-au adus reviste și un MP3-player. Au o mulțime de cărți, ale lui Bonnie, despre vânători de stafii, ființe care comunică cu lumea spiritelor și îngeri primejdioși. Măsuța lor de toaletă este plină de farduri și sticluțe de parfum. Rachete de tenis într-un colț.

Dormitorul bunicului e mai mare decât celelalte și are cea mai frumoasă vedere. Mă cheamă înăuntru și îmi arată baia, care e dotată cu mânere la duș. Mânere pentru persoane în vârstă, ca să nu cadă.

— Unde sunt caricaturile tale din The New Yorker? îl întreb.

— Decoratorul a luat singur deciziile.

— Și pernele?

— Ce perne?

— Erau toate pernele alea. Cu câini brodați pe ele.

Scutură din cap.

— Ai păstrat măcar peștii?

— Ce, peștii-spadă și tot restul?

Coborâm scările la parter. Bunicul se mișcă încet, iar eu vin în spatele lui.

— Am luat-o de la capăt cu casa asta, îmi spune cu simplitate. Viața cea veche s-a dus.

Deschide ușa spre biroul lui. Este la fel de sobru ca tot restul casei. În mijlocul unui birou imens este așezat un laptop. Fereastra mare dă înspre grădina japoneză. Un scaun. Un perete plin de rafturi complet goale.

Îți dă o senzație de curățenie, de spațiu mare, dar fără să fie un loc spartan, fiindcă se simte opulența.

Bunicul seamănă mai mult cu mami, decât semăn eu. Și-a șters cu buretele vechea viață, cheltuind bani ca s-o înlocuiască cu alta.

— Unde este tânărul? întreabă bunicul dintr-odată. Privirea sa capătă o expresie goală.

— Johnny?

Scutură din cap.

— Nu, nu.

— Gat?

— Da, tânărul acela.

Se apucă strâns de marginea biroului pentru un moment, ca și cum ar fi pe punctul de a-și pierde cunoștința.

— Bunicule, ești bine?

— Ah, da.

— Gat este la Cuddledown, împreună cu Mirren și Johnny, îi spun.

— Aveam o carte pe care i-o promisesem.

— Mare parte din cărțile tale nu mai sunt aici.

— Încetează să-mi tot spui ce nu mai am aici! strigă bunicul dintr-odată, cu violență.

— E totul în regulă?

Mătușa Carrie stă în ușa biroului.

— Sunt bine, spune el.

Carrie îmi aruncă o privire și-l ia pe bunicul de braț.

— Haide, e gata masa de prânz.

— Ai reușit să adormi la loc? o întreb pe mătușa Carrie în drum spre bucătărie. Azi-noapte. Se trezise și Johnny?

— Habar n-am despre ce vorbești, îmi răspunde ea.

Bucătăreasa bunicului face cumpărăturile și pregătește mesele, dar mătușile stabilesc meniurile. Astăzi avem friptură rece de pui, salată de roșii cu busuioc, Camembert, baghete și limonadă de căpșuni. Liberty îmi arată poze dintr-o revistă cu băieți drăguți. Apoi îmi arată haine într-o altă revistă. Bonnie citește o carte care se cheamă Apariții colective: fapt și ficțiune. Taft și Will vor să-i duc să se dea cu colacul – mai precis, să conduc șalupa cea mică, în timp ce ei plutesc în urma mea, pe un colac de salvare.

Mami îmi spune că n-am voie să conduc barca dacă am luat medicamente.

Mătușa Carrie spune că oricum nu contează, fiindcă Will n-are voie să se dea cu colacul.

Mătușa Bess e de acord, așa că Taft nici să nu se gândească să o întrebe.

Liberty și Bonnie întreabă dacă ele au voie să se dea cu colacul.

— Pe Mirren o lași întotdeauna, zice Liberty. Știi că așa e.

Will își varsă limonada, care înmoaie o baghetă și îi curge bunicului în poală.

Taft apucă bagheta udă și îl lovește pe Will cu ea.

Mami șterge toată mizeria, în timp ce mătușa Bess fuge sus să-i aducă bunicului niște pantaloni curați.

Mătușa Carrie îi ceartă pe băieți.

Când se termină masa, Taft și cu Will se ascund în sufragerie ca să nu-i pună nimeni să ajute la strâns. Sar ca demenții pe canapeaua cea nouă de piele a bunicului. Îi urmez.

Will este scund și rozaliu, la fel ca Johnny. Cu părul aproape alb. Taft e mai înalt și foarte slab, blond și pistruiat, cu gene lungi și negre și aparat dentar în gură.

— Deci, voi doi, le zic. Cum a fost vara trecută?

— Știi cum se face rost de un dragon de cenușă în DragonVale{5}? mă întreabă Will.

— Știu cum poți să faci rost de un dragon de jăratic, spune Taft.

— Poți folosi dragonul de jăratic ca să faci rost de un dragon de cenușă, zice Will.

Aoleu. Au zece ani.

— Haide. Vara trecută, spun. Povestiți-mi. Ați jucat tenis?

— Sigur, zice Will.

— Ați înotat?

— Da, zice Taft.

— Ați ieșit cu barca împreună cu Gat și Johnny?

Amândoi se opresc din