Totuşi parcă Emilia exagerează… Chiar aşa de pasionat, nu… Scrisorile sunt, aşa, cu întorsături de scriitor… Are un aer degajat de om care nu prea pune la inimă. M-aş fi mirat. Sunt probabil scrisori obicinuite pe care ea şi Valeria, din politică, le-au transformat în amor mare… Pe o hârtie de un mov aproape alb, tot cu cerneală violetă:

  Prietenă scumpă, Te-am aşteptat să vii până la 1 1/2. Înţeleg cât de preocupată eşti şi cât de agitată din cauza producţiei… Doamna Valeria spunea că de două zile nu mai mănânci de îngrijorare… Ne-am închipuit că din cauza ploii ăsteia, care n-a încetat o clipă de azi-dimineaţă, n-ai mai venit… Noi numai despre producţie am vorbit. Dacă ţi-aş spune că numai când am dat bacalaureatul am mai fost atât de emoţionat, n-ai crede… Sâmbătă la ora 6 V se joacă nu numai cariera d-tale, ci şi norocul meu… Am dat ieri în gazetă o notă despre d-ta… M-a tulburat dragostea cu care a tăiat-o d-na Valeria ca s-o păstreze. Sunt atât de fericit să-ţi văd numele tipărit… Tot atât, crede-mă, ca atunci când mi-a apărut întâia poezie semnată… Aş vrea să fac totul pentru d-ta. Am o încredere nemărginită în talentul d-tale şi o teamă vagă că nu vei fi înţeleasă… E aşa de greu să faci artă adevărată la noi în ţară… Stai mâine liniştită în casă până după-amiază… Voi veni şi eu, dar te vom lăsa să te odihneşti singură în dormitor… Voi juca tabinet cu d-na Valeria… şi vom străjui lângă d-ta… Aş vrea să fii aclamată, să fii acoperită de flori…

  G. D. L.

  P. S. Domnul acela mărunt şi bătrâior cu care ţi-am făcut cunoştinţă ieri la Salonul Oficial…

  — Începuse să mă poarte pe la expoziţii… Spunea că „e neapărată nevoie pentru un artist”.

  Şi Emilia are pentru pictură, ea care seamănă cu modelele voinice ale moderniştilor fără să ştie, dispreţul unui bucătar pentru prăjituri. Cred chiar că am venit la ea şi mai viu, nu ştiu cum, şi dintr-un soi de curiozitate provocată de faptul excitant că seamănă cu nudurile pline, făloase, ale unor pictori pe care un coleg de la Quai d'Orsay mi le arăta la expoziţiile de scandal ale pictorilor noi. Mă gândesc la Picasso, mai ales la Favorv.

  M-a întâlnit ieri la cafenea şi mi-a spus surâzând cu prietenie afectuoasă: Foarte drăguţă prietena d-tale… Mi-au dat lacrimile de bucurie, Emy. (Uite, e stupid să spun, dar sunt fericit, Emy). Prietena mea… Prietena mea… L-am rugat să dea o notă şi la ei în gazetă… Mi-a spus s-o scriu singur că o dă el… Închipuie-ţi cu ce grabă am scris-o.

  Diseară (ah, dacă ai şti cum aştept să se facă 9 seara, ca să viu la d-ta!).

  G. D. L.

  Emilia mă lămureşte cu oarecare pedanterie, căci a observat că o ascult cu interes.

  — Începusem pe vremea aceea cu „unchiul”. Nu venea decât între 5 şi 7, aşa că aveam serile libere şi stăteam cu Ladima, care venea în fiecare seară după masă… Lua de multe ori bilete de cinematograf de la gazetă. Sau ieşeam să ne plimbăm în trei cu Valeria pe bulevard prin dreptul Pompierilor. Asta îi făcea mare plăcere…

  Vineri, ora 6

  Azi… (mai sunt din „azi” şase ore grele, ăsta seară…) Pe urmă, de la 2 la 8, alte şase mai uşoare (căci vor fi de somn, dacă voi putea dormi) şi pe urmă toată ziua de mâine, paralizată de emoţie…

  Pe diseară… G. D. L.

  P. S.- Cu I. N. Am vorbit ieri la „Capşa”… A surâs cu mutra lui de tătar cumsecade şi mia promis că va fi foarte atent… Ce admirabil prieten este acest N. Pe Ştefănescu nu-l cunosc… Dar va vorbi cu el un coleg de redacţie… Îmi spui că eşti îngrijorată de cronica Scenei? Voi căuta chiar mâine să reiau cunoştinţa cu criticul ei. De altfel, voi vorbi şi cu directorul ei, care mi-a cerut colaborarea… Am făcut toate acestea pentru că mi le-ai cerut tu… Dar crede mai bine în steaua şi talentul tău…

  G.

  Întind mâna obosit, îmi trag piciorul de sub genunchiul greu al Emiliei aşezat pe coapsa mea şi spun aşa, în glumă:

  — Dar ăsta a luat-o în tragic! Căci într-adevăr Ladima se autosugestionează într-un mod întristător.

  Ea are aerul să-mi spună:

  — Nu-ţi spuneam?!

  — Stai să-ţi arăt eu una… Şi încearcă să caute în cutie. Tot indiferent, întinzându-mă.

  — Lasă că o citesc… Că am timp… Tot e cald afară… E plăcut aci la tine… Îmi place şifonierul mult, de unde ai luat mobile? E mulţumită de asta şi mă lămureşte cu importanţă.

  Din scrisori lipseşte ceva… Nu a clar… I-a fost sau nu amantă? Îmi vine s-o întreb, dar ştiu că întrebările acestea n-au sens, pentru că adevărul nu se spune, iar dacă provoci o minciună, se falsifică una dintr-altă, tot ce urmează, ca un calcul în care s-a greşit la început o cifră. Poate să aflu mai jos, poate să surprind lenea Emiliei cu vreo mărturisire.

  Dragă, scumpă Emilia, Bine că s-a terminat… Eram intoxicat… Eram paralizat ieri în întunericul sălii… Când a bătut gongul pentru Casa de lut, când s-a făcut întuneric în sală de a rămas numai cortina tivită pe jos cu lumină… Să nu ia foc teatrul… Nu ştiu de ce ai întârziat intrarea în scenă… În clipa aceea mi s-a dilatat tot sufletul de emoţie…

  Toţi recunosc că ai fost admirabilă… Pe mine m-ai emoţionat până la lacrimi… Păcat că n-ai avut parteneri demni de tine… Tânărul acela… Demetriu… Cum D-zeu îl cheamă?… Parcă are bragă în vine… Ai fost tot atât de aplaudată ca şi băieţaşul acela Rosen, care a jucat