Cărți «Inteligenta Materiei descarcă online carti gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Telepatia – un prelimbaj? Este probabil că înainte de apariţia limbajului articulat însuşi omul să fi dispus de această posibilitate de comunicare. Apărând limbajul ca formă superioară şi mult mai eficientă de comunicare, această capacitate s-a atrofiat, rămânând într-o formă latentă în fiecare din noi.
Hominienii apar cu circa 2 milioane de ani în urmă. Luând în calcul aceste date, am putea spune că vorbim probabil de 2 milioane de ani, după ce am "tăcut" circa 3 miliarde de ani. Proporţional, ar însemna că vorbim de câteva ore după o tăcere măsurată în ani. În tot acest timp, bineînţeles că am comunicat! Am comuni-cat între noi pe alte căi, din care, modalitatea telepatică trebuie să fi avut rol ce nu poate fi neglijat. De altfel, nu suntem originali în această ipoteză. Ideea comunicării prin telepatie înainte de apariţia limbajului articulat a fost adusă în ştiinţă mai de mult de către Freud şi de alţi cercetători.
Să urmărim în continuare şi alte opinii şi cercetări asupra fenomenului de transfer de informaţie la distanţă.
Puthoff şi Târg. Începând din 1976, anul în care Harold Puthoff şi Russel Târg au făcut cunoscute rezultatele studiilor lor asupra unor fenomene de transfer de informaţie la distantă, lucrările lor sunt citate frecvent, servesc ca exemplu de cercetare ştiinţifică riguroasă într-un domeniu dificil de controlat.
Dat fiind interesul ce 1-au stârnit în lumea întreagă aceste lucrări pentru o mulţime de oameni de ştiinţă de diverse specialităţi, considerăm necesară o mai detaliată redare a lor.
Teoria informaţiei, teoria cuantică şi datele actuale de neurofiziologie ar constitui, după cei doi autori citaţi, instrumentele conceptuale prin care s-ar putea găsi o explicaţie ştiinţifică posibilităţi de percepere a informaţiei de la distanţă, în afara căilor clasic admise. Opinia că astfel de fenomene ar sfida legile cunoscute, spun ei, se bazează pe un "realism naiv" dominant în ştiinţa înainte de apariţia fizicii cuantice, deoarece ipoteza conform căreia transferul de informaţie la distanţă este mediat de unde electromagnetice de joasă frecventă "nu pare să contrazică în mod evident nici un fel de date fizice sau biologice".
În Laboratorul de electronică şi biotehnologie al Institutului Stanford (S. UA.), Puthoff şi Târg au efectuat peste 50 de experienţe în condiţii de control ştiinţific riguros, supunând experimentului atât persoane cunoscute ca dispunând de capacitatea de percepere la distantă, cât şi persoane care nu-şi cunoşteau astfel de însuşiri înnăscute.
Subiecţilor aflaţi în laborator li se cerea să descrie verbal şi prin desen o serie de obiective necunoscute, situate la distanţă (clădiri, şosele, peisaje) în timp ce erau vizitate de alte persoane, numite persoane-obiectiv.
Experienţele efectuate au demonstrat în general existenţa unei astfel de posibilităţi de vizualizare la distanţă în limite acceptabile, alteori însă surprinzător de dezvoltată atât pentru subiecţii dotaţi nativ, cât şi pentru unii dintre subiecţii aleşi ia întâmplare. Din această ultimă categorie au făcut uneori parte vizitatori ai institutului, oameni de ştiinţă sau de alte profesii, care manifestau chiar neîncredere faţă de experiment. Cea mai bună cale de convingere este includerea în experienţe a înseşi persoanelor sceptice, remarcă autorii.
Un prim experiment a constat în explorarea vizionării la mare distanţă (circa 4.000 km). În acest scop, Puthoff face un voiaj în Costa Rica unde jalonează câteva obiective şi activităţi ce urmează a fi "văzute" de trei subiecţi. Aceştia nu ştiau decât că este vorba de Costa Rica, dar nu fuseseră niciodată acolo. Se obţin 12 descrieri exacte a 7 obiective şi activităţi: 6 de la un subiect, 5 de la altul şi una de la al treilea subiect. Acesta din urmă a dat însă descrierea cea mai bogată în detalii. Rezultatele au depăşit net probabilitatea, calculată de cercetători, a unor coincidenţe întâmplătoare.
Pentru obiectivarea fenomenului de transfer de informaţie la distanţă, autorii au uzat de probe indirecte ca electroencefalografia, metoda potenţialelor evocate, pletismografia. Se relatează un experiment deosebit de bogat în semnificaţii, am spune chiar tulburător pentru înţelegerea complexităţii noastre psihice, întreprins de Târţ, Lloyd, Puthoff şi Târg. Unui subiect i se efectuează o electroencefalogramă (EEG). Într-o altă încăpere, o persoană este stimulată din timp în timp, fără ca subiectul la care se înregistrează EEG să ştie. Pe traseul electroencefalografic apar, exact în momentul stimulării celei de a doua persoane, inflexiuni grafice (potenţiale evocate) ce demonstrează o receptare a semnalului emis din camera vecină.
Este interesant de reţinut că dacă se cerea subiectului receptor (în cazul citat, cei căruia i se efectua EEG) să apese pe. Un buton în momentul în care 'sesizează o influenţă străină asupra sa, acesta o făcea la întâmplare, în discordanţă cu ceea ce dovedea traseul EEG. Neavizat că se va acţiona asupra sa, nu sesiza nimic. S-a demonstrat prin acest experiment că subiectul recepţiona la nivel inconştient semnalele emise de emiţător. Autorii conchid că datele obţinute (diminuarea în amplitudine şi desincronizarea ritmului alfa, potenţial evocate) pot dovedi coexistenta unei înregistrări de evenimente petrecute la distanţă pe o cale neconştientizată.
Fenomenul merită, după aprecierea noastră, mai multă atenţie. Am putea extrage de aici ideea că multe din noţiunile noastre sunt recepţionate fără ca noi să fim conştienţi de aceasta. Watson şi alţi autori susţin aceeaşi idee. Se ştie de altfel în prezent că preluăm conştient doar o mică parte din informaţiile primite de creier, cele mai multe din ele rămânând la nivel subconştient. Nu este de mirare, în această accepţiune, că o serie de idei şi descoperiri în ştiinţă au apărut con-comitent la mai mulţi autori. Fără îndoială, nu poate fi exclus nici adevărul că prezenţa aceloraşi informaţii într-un anumit timp poate conduce simultan pe mai mulţi cercetători la aceleaşi concluzii. Ambele căi nu se par însă posibile.
Printr-un alt experiment, redat cu toate detaliile necesare pentru a înţelege rigurozitatea ştiinţifică a cercetării, au fost relevate o serie de valenţe latente existente în noi şi capacităţi ce depăşesc limitările impuse de spaţiu şi timp.
Au fost aleşi 6 subiecţi (S1,. S6),