Gherasim se trase un pas în lături, să se ferească de şfichiuiala flăcării.

― Aici a fost răfuială mare, fraţilor! Dumnezeu să-i ierte!

Cei doi vrăjmaşi rămîneau încleştaţi mai departe, învăluiţi de fum şi flăcări, Martin Stricland, cu ochii plesniţi, cu limba scoasă, neslăbind cuţitul din mînă, Schlimbach prăvălit peste dînsul, strîngîndu-l de beregată, într-o încăierare sau într-o împăcare supremă.

Deasupra, sticlele de pe masă pocneau, atinse de flăcări, şi praful de aur le cădea în creştet, se prelingea în jos, poleindu-le feţele…

Flacăra care coborîse din păduri trecea rîul; Black Pedro înota gîfîind, cu torţa în mînă. Torentul îl ducea la vale, îi răsturna vîrtejuri în creştet, încerca să-l ducă la fund – el înghiţea apă, bolborosind, dar ţinea braţul deasupra, cu îndărătnicie.

Alcalufii ieşeau din case, speriaţi; unii fugeau spre pădure, urlînd laolaltă cu cîinii, alţii se îmbulzeau înspre rîu, ieşiţi cu totul din fire. Metisul trecu printre ei, fluturînd făclia. Dincolo, pereţii cabanei şi ai magaziei se prăbuşeau, rînd pe rînd, ridicînd spre cer vălătuci de scîntei şi fum vînăt.

― Haideţi! zise Gherasim. Să ne vedem de ale noastre; aici nu mai e nimic de făcut.

Un muget prelung se ridică de pe malul celălalt; o casă alcalufă se aprinsese, cu flăcări ruginii – şi vîntul, care se înteţea, aprindea celelalte case pe rînd. Urletul cîinilor crescu.

― Dumnezeii mă-si! înjură Haralamb, năucit. De unde s-a aprins?

Şi porni în goană, spre rîu, lovindu-se cu pumnii în cap, blestemînd. La ora aceea satul era încă în paza lui, şi-acum i se părea că s-a nenorocit, ca un străjer care-şi părăseşte postul, lăsînd porţile cetăţii deschise în faţa vrăjmaşului.

Ceilalţi îl urmară, se aruncară în rîu, cu hainele pe ei, fără să ţină seama de frig – dar, orice ar fi făcut, era prea tîrziu. Satul ardea de la un cap la altul şi-n pădure alcalufii urlau, ţopăind, dînd din mîini; în lumina flăcărilor păreau nişte arătări roşii, şi nu puteai să înţelegi dacă erau înspăimîntaţi sau se veseleau ca nebunii. Numai cîinii care se îmbulzeau printre picioarele lor, păreau înspăimîntaţi într-adevăr, aşa cum se auzeau chelălăind şi urlînd jalnic.

Flacăra care trecuse rîul şi aprinsese satul alcaluf cobora spre ţărm, răspîndindu-şi scînteile şi fumul pe cerul înroşit. Era aceeaşi torţă, sau alta, luată în drum – ea îşi urma mersul şerpuit, ca şi cum ar fi avut de împlinit un destin.

Ajuns pe malul canalului, Black Pedro se opri, cu torţa ridicată sus. Speranţa se vedea, la o sută de metri, părăsită în mijlocul apelor sîngerii. Metisul se uită la pirogile de pe mal, şovăi, poate nu le văzu, apoi se aruncă în apă şi începu să înoate, cu flacăra pe sus. Din creanga aprinsă săreau scîntei, care cădeau în valuri, sfîrîind, şi apa fierbea în jurul lui.

Pe mal, Ismail, care se urca pe îndelete în barcă, fiindcă n-avea de ce se grăbi, făcu ochii mari, apoi se cruci, ca Gherasim, că tot n-avea turban în cap, şi îşi scuipă în sîn, ca Haralamb – să fi zis că s-a ghiaurit pe deplin. Nu văzuse niciodată pînă acum foc să meargă pe apă, ca un şarpe, cu coada în flăcări; ptiu!

Metisul înotă întins spre corabie, pînă ajunse sub bordajul înroşit; văzu scara, atîrnată, dar o ocoli, fără nici un înţeles, cum ocolise pirogile – alunecă spre prova, luă torţa în dinţi şi se căţără pe lanţul ancorei, pînă ce se prinse cu mîna de parapet şi sări sus.

Ismail văzu focul urcîndu-se pe bord, dar nu se dezmetici decît în clipa următoare, cînd flacăra crescu, ameninţînd să cuprindă totul în jur. Atunci nu mai judecă, n-avea cînd, nu stătu să-i strige pe Gherasim, pe ceilalţi – nu era timp: Speranţa ardea, avea să se prefacă în rug. Bucătarul puse mîna pe vîsle şi se opinti cu un icnet adînc; barca făcu un salt, afundîndu-şi prova în apele roşii.

Speranţa ardea; flăcările cuprinseseră tenda, apoi scîndurile bocaportului – şi îşi săltau limbile încîrligate în sus, să se agaţe de ghiu; în hambar se auzea graurul lovindu-se de gratii şi strigînd speriat:

― Ad-na-na!… Ad-na-na!…

Îndată aveau să se aprindă catargele, pînzele strînse, puntea îmbibată în smoală avea să ardă trosnind şi totul să se năruie, întregul lor avut şi avutul lui, şalvarii, turbanul, dar mai cu seamă gazelul de la Stambul… Ismail se opinti.

Dincolo, satul se prefăcea în scrum; ultimele bîrne se prăbuşeau şi întunericul începea să se împletească prin fum. Alcalufii, cu torţe aprinse, se furişau prin pădure, ocolind focul, îndreptîndu-se spre pirogile de pe ţărm; din mijlocul pîrjolului, sufletul lor nomad se ridica şi-i mîna, în neştire, la drum, cu ramuri aprinse în mîini, urmaţi de femei, de copii, de cîini…

Ismail lăsă vîslele şi se prinse de capătul scării, izbindu-se ca un sac greu în bordajul încins. Deasupra parapetului, printre flăcări, luci, hîdă, ţeava unei puşti, îndreptată spre el.

― Înapoi! Hummm!

Black Pedro, răşchirat, ud, ţeapăn, ca o răgălie dusă de gheţuri, cu părul ţepos, cu barba smulsă, cu ochii sticloşi, rînjea sălbatic deasupra lui.

― Înapoi! Te împuşc! Hummm! Graurul striga, deznădăjduit:

― Ad-na-na!… Ad-na-na!…

O flacără albăstruie îi luci în ochi lui Ismail – bubuitura n-o auzi –, îşi simţi umărul stîng înmuiat şi scăpă scara din mîini, Metisul, speriat de împuşcătură, o luă la fugă pe punte, lipăind.

Bucătarul se prinse cu mîna dreaptă de marginea bărcii, încercînd să strige, dar nu putu, se uită spre mal să-i vadă pe ceilalţi venind, dar nu venea nimeni şi el gemu, adînc. Deasupra se auzeau flăcările, trosnind. Simţea în umărul stîng o durere adîncă, rece, ca şi cînd ar fi purtat în spinare un sloi, de mult timp, dar nu-i păsa de durere, ci de neputinţa lui.

― Gherasime! Haralamb!… strigă, istovit.

Nu se auzea, nu se vedea nimeni venind, şi flăcările pîlpîiau sus, le simţea dogorind. Nu, nu era îngăduit să se dea bătut – acum nu-i mai păsa de şalvari, de turban, de gazel, îi ţiuia în ureche alt cîntec, mai ademenitor, mai blînd, putea să închidă ochii şi să-l asculte, la nesfîrşit, dar dacă se lăsa dus, ceilalţi erau pierduţi.

Bucătarul îşi scutură capul, scoase un geamăt adînc, îşi învinse durerea, se lepădă de cîntecul ademenitor şi, apucîndu-se cu amîndouă mîinile de scară,