că Henry nu-l lichidase, ca să scape astfel de prezenţa supărătoare a regalului său prizonier. Richard cunoştea chipul în care străbunicul său, regele Edward, fusese asasinat în temniţă din ordinul lui Mortimer, amantul reginei. Îl scuturau fiori când evoca bara de fier înroşită în foc pe care gardienii o vârâseră în anusul bietului suveran captiv. Când regele asasinat fusese expus publicului, nici o urmă de violenţă nu i se vedea pe faţă sau pe mâini. Se spusese că Edward murise de moarte bună. Oamenii care locuiau în preajma temniţei îi auziseră însă urletul animalic când fierul roşu îi pătrunsese în măruntaie...

Richard era chinuit de incertitudinea propriului său viitor. Care-i va fi sfârşitul dacă lovitura de stat a lui Nottingham va da greş? Cel puţin să nu-l chinuiască. Să nu moară în torturi, ca străbunicul său... Încercă să îşi izgonească gândurile negre. Nottingham şi Northumberland vor izbuti. Trebuiau să izbutească! Luă câteva firimituri de pâine şi le întinse şoricelului, care începu să le ronţăie.

– Poftă bună, prietene! Este cam sărac banchetul. Să sperăm că la anul va fi altfel. Da, da, şoricelule, să sperăm... să sperăm...

Sala de consiliu a castelului regal de la Eltham, durată toată din piatră, era mai rece, mai întunecoasă, mai neprimitoare decât o peşteră scobită în miezul munţilor. Din piatră erau stâlpii groşi, cu capiteluri romane, care susţineau bolţile adânci cufundate în întuneric. Şi pardoseala tocită alocuri tot din piatră era. Flăcările torţelor înfipte în suporturi de fier erau smulse încoace şi încolo de curentele îngheţate de aer, care se vânzoleau prin uriaşa încăpere. Focul mare, ce mistuia butucii din căminul atât de înalt încât un om ar fi putut umbla cu capul sus, nu reuşea să încălzească atmosfera.

În capul mesei lungi de stejar din mijlocul sălii stătea, pe un jilţ cu spătar împodobit cu stema regală a Angliei, săpată în lemn, însuşi Henry al IV-lea Bolingbroke, din neamul Lancasterilor, rege al Angliei nu prin drept de moştenire, ci prin uzurparea tronului. Cu bărbia sprijinită în pumni, asculta întunecat raportul prezentat de Ralph Neville, conte de Westmoreland, omul său de încredere, pe care - îndată după ce îşi însuşise Coroana regală - îl ridicase la rangul de mare mareşal. Se mai aflau în jurul mesei şi alţi consilieri ai regelui: Henry Percy, conte de Northumberland, numit conetabil, fiul acestuia, Henry, senior de Anglesey, devenit locotenent regal al Ţării Galilor de la Miazănoapte, apoi Thomas, conte de

Worcester, ridicat la demnitatea de amiral şi locotenent regal al Ţării Galilor de la Miazăzi, precum şi arhiepiscopul Arundel, unul dintre cei mai neîmpăcaţi duşmani ai ex-regelui Richard al II-lea.

Henry părea absorbit de expunerea marelui mareşal. Dar privirile lui, ascunse sub streaşina sprâncenelor stufoase, se plimbau neobservate de la un consilier la altul. Oamenii aceştia contribuiseră la înscăunarea lui pe tronul Angliei. Dar în câţi dintre ei mai putea avea încredere? Lui Westmoreland îi dăduse în căsătorie pe sora sa vitregă. Apropiindu-l de tron, îi strecurase poate în suflet pofta de a-şi însuşi la un moment dat Coroana în detrimentul cumnatului său. Dar Northumberland? Domeniile sale cuprindeau întreg nordul ţării. Oştirile lui ţineau în frâu pe scoţienii prădalnici şi nedisciplinaţi. Această putere cvasiregală nu-i va stârni pofta de a deveni rege? Seniorul de Anglesey era un ambiţios fără pereche. Se va mulţumi cu demnitatea de locotenent regal al Ţării Galilor din Miazănoapte, sau va ţinti mai sus? Care era limita lăcomiei lui Worcester? Dar turbulentul arhiepiscop Arundel nu va începe să uneltească împotriva lui, aşa cum a uneltit în trecut împotriva lui Richard?... După ce se încoronase rege al Angliei, revărsase asupra tuturor partizanilor săi titluri nobiliare, domenii, înalte demnităţi, recompense băneşti. Ştia însă că oamenii aceştia sunt nesăţioşi. Richard îl înălţase pe contele de Rutland la rangul de duce d'Aumale şi îl acoperise cu daruri. Rutland îşi manifestase recunoştinţa trădându-l. Henry ştia că mulţi dintre partizanii săi îl criticau cu violenţă. Unii îl dezaprobau fiindcă acorda o importanţă prea mare Parlamentului, alţii îi reproşau indulgenţa faţă de sfetnicii fostului rege, care, pretindeau ei, ar trebui să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte fără excepţie. Beliciştii îl blamau fiindcă întârzia să trimită trupe proaspete împotriva Franţei. Moderaţii erau profund şocaţi pentru că îndrăznise să-l detroneze pe Richard. Mulţi dintre susţinătorii lui de ieri declarau făţiş că săvârşiseră o greşeală ajutându-l să pună mâna pe putere. Iscoade îl preveniseră că se punea la cale un nou complot pentru detronarea lui. Printre complotişti s-ar fi aflat câţiva baroni care i se arătaseră până atunci devotaţi. Henry se temea să ia măsuri severe împotriva acestora înainte de a i se aduce dovezi concludente. Nu era înţelept să îngroaşe numărul duşmanilor lovind fără discernământ în dreapta şi în stânga.

Henry era uluit de ingratitudinea englezilor. În loc să-i fie recunoscători fiindcă îi scăpase de un tiran care năzuia să se proclame împărat, îi reproşau uzurparea tronului. În definitiv, şi el, Henry, şi Richard se trăgeau din acelaşi Edward al III-lea, învingătorul de la Crecy şi Poitiers. Richard cobora din Prinţul Negru, fiul cel mai mare al lui Edward, pe când el, Henry, era, feciorul lui John of Gaunt, duce de Lancaster, al treilea vlăstar al regelui. În vinele lui curgea acelaşi sânge regal ca şi în vinele lui Richard.

– Condamn cu toată asprimea cărpănoşenia Parlamentului, care se tocmeşte ca la tarabă, de parcă n-ar şti că un război necesită mari cheltuieli! rosti cu indignare Westmoreland, trezind pe rege din vălmăşagul gândurilor. Ne batem cu francezii în Guyenne şi în Normandie, ne batem cu rebelul Glyndwr, care a ridicat Ţara Galilor împotriva noastră, ne batem în Irlanda cu ţăranii inculţi şi sălbatici, ne batem la fruntariile de miazănoapte cu scoţienii turbulenţi şi rapaci. Toate aceste operaţiuni militare ne costă bani.

– Să-mi fie cu iertare, Westmoreland, interveni acru ducele de Northumberland. Cheltuielile războiului cu Scoţia le-am suportat până acum numai eu. Coroana îmi datorează peste optzeci de mii de mărci, din care nu mi-a achitat nimic.

– Pentru moment, Coroana nu îţi poate acoperi cheltuielile. Ştii bine că veniturile Coroanei - care scapă cenzurii Camerei Comunelor - se ridică la