Prelegerea era susţinută de doi tineri zeloşi şi era concepută pentru a atrage noi membri. Programul pretindea că te poate învăţa o metodă unică de meditaţie care-ţi va permite să realizezi tot felul de lucruri, pornind de la simpla pace interioară până la capacităţi mai spectaculoase precum aceea de a zbura sau de a trece prin pereţi în etapele avansate (şi mai scumpe) ale programului.

  Am hotărât să particip la întâlnire pentru a observa tipurile de tactici de supunere folosite în prelegerile de recrutare de acest fel şi am luat cu mine un prieten interesat de subiect pentru că este profesor universitar specializat în statistică şi logică. Pe măsură ce şedinţa progresa şi lectorii explicau teoria care stătea la baza meditaţiei transcedentale, am observat cum prietenul meu, logicianul, devenea tot mai agitat.

  Arăta din ce în ce mai chinuit, nu putea sta locului şi, în final, nu a mai rezistat. Atunci când lectorii au solicitat întrebări la sfârşitul prelegerii, el a ridicat mâna şi apoi a demolat cu blândeţe dar cu fermitate teoria pe care tocmai o auzisem. În mai puţin de două minute, el a evidenţiat cu precizie unde şi de ce argumentaţia complexă a lectorilor era contradictorie, ilogică şi fără suport. Efectul asupra lectorilor a fost distrugător.

  După o tăcere nedumerită, fiecare dintre ei a încercat o slabă replică după care s-au oprit pentru a vorbi între ei pentru ca apoi să recunoască deschis că remarcele colegului meu erau întemeiate şi „necesitau un studiu mai atent”.

  Încă mai interesant pentru mine a fost efectul asupra audienţei. La sfârşitul perioadei pentru întrebări, cei doi tineri s-au confruntat cu o mulţime de oameni din audienţă care voiau să depună cei 75 de dolari pentru a se înscrie în programul pentru meditaţie transcedentală. Înghiontindu-se, chicotind şi ridicând din umeri unul spre altul în timp ce încasau banii, cei doi indivizi trădau semne de uimire buimacă.

  După ceea ce a părut să fie o desfiinţare evident jenantă a argumentelor lor, întâlnirea s-a transformat cumva într-un mare succes generând un nivel misterios de înalt al supunerii din partea audienţei. Deşi destul de uimit de reacţie, am pus răspunsul audienţei pe seama faptului că nu reuşise să înţeleagă logica argumentaţiei colegului meu. Totuşi, s-a dovedit că tocmai reversul era cauza.

  După ce am ieşit din sala de conferinţă, am fost abordaţi de trei persoane din audienţă care depuseseră fiecare banii de înscriere imediat după prelegere. Ei voiau să ştie de ce am participat noi la prelegere. Le-am explicat motivul şi le-am pus aceeaşi întrebare. Unul dintre ei era un actor în devenire care voia cu disperare să obţină succesul în meseria lui şi venise la prelegere pentru a afla dacă meditaţia transcedentală i-ar permite să realizeze auto-controlul necesar pentru a stăpâni arta sa; lectorii l-au asigurat că aşa se va întâmpla.

  A doua persoană avea insomnii şi spera că meditaţia transcedentală îi va oferi o metodă de a se relaxa şi a adormi uşor seara. A treia persoană fusese purtător de cuvânt. Şi el avea o problemă legată de somn. Nu reuşise să intre la facultate pentru că părea să nu aibă destul timp să studieze.

  El venise la prelegere pentru a afla dacă meditaţia transcedentală l-ar putea învăţa cum să doarmă cu câteva ore mai puţin pe noapte pentru ca să poată folosi timpul suplimentar pentru studiu. Este interesant că lectorii i-au spus atât lui, cât şi persoanei care suferea de insomnie, că tehnicile de meditaţie transcedentală ar putea rezolva problemele lor deşi erau total opuse.

  Încă gândindu-ne că cei trei s-au înscris pentru că nu înţeleseră remarcele făcute de prietenul meu logician, am început să-i întreb despre anumite aspecte ale argumentaţiei sale. Spre surpriza mea am constatat că înţeleseră destul de bine comentariile lui; de fapt, chiar prea bine. Tocmai puterea de convingere a argumentelor sale i-a împins să se înscrie imediat în program.

  Cel mai bine a exprimat acest lucru purtătorul de cuvânt: „Ei bine, nu aveam de gând să depun vreun ban în seara asta pentru că în acest moment sunt destul de strâmtorat; voiam să aştept până la următoarea întâlnire. Dar atunci când a început să vorbească prietenul tău, am ştiut că ar fi mai bine să le dau banii acum sau, dacă nu, voi merge acasă şi voi începe să mă gândesc la ceea ce a spus el şi nu mă voi mai înscrie niciodată”.

  Dintr-o data lucrurile au început să capete sens. Aceşti oameni aveau probleme reale şi căutau aproape cu disperare o cale de a-şi rezolva acele probleme. Dacă era să-i credem pe lectorii care ţinuseră prelegerea, aceşti oameni găsiseră o potenţială soluţie în meditaţia transcedentală. Sub presiunea propriilor probleme, ei doreau foarte mult să creadă că meditaţia transcedentală era soluţia pe care o aşteptau.

  Şi iată că apare nepoftită vocea raţiunii, întruchipată de prietenul meu, care le arată că teoria care stă la baza noii soluţii nu este solidă. Panică! Trebuie făcut ceva imediat, înainte ca logica să intre în acţiune şi să distrugă speranţa din nou. Repede, repede, am nevoie de ziduri de apărare împotriva raţiunii; nu contează că fortăreaţa pe care o voi ridica este şubreda şi nefondată.

  „Repede, am nevoie de un loc în care să mă ascund de gânduri! Uite, ia banii ăştia. Fir-ar să fie, tocmai la timp! De-acum nu mai trebuie să mă gândesc la acest subiect. Am luat o decizie şi de acum înainte pot porni banda consecvenţei ori de câte ori este necesar: «Meditaţia transcedentală? Desigur, cred că mă va ajuta; desigur, intenţionez să continuu; desigur, cred în eficienţa meditaţiei transcedentale. Deja am dat banii, nu-i aşa?»

  Ah, confortul consecvenţei negândite. Pur şi simplu, mă voi putea odihni pentru o vreme. Este mult mai frumos decât să suporţi şi tensiunea acelor grele, foarte grele căutări.”

  Dacă, aşa cum pare, consecvenţa automată funcţionează ca un adăpost împotriva gândirii, n-ar trebui să fie surprinzător că o astfel de consecvenţă poate fi exploatată de către