— O ocupaţie?! Dar ce crezi că-mi ia tot timpul, Wellington? Sunt secretara Ducelui. Şi-s destul de ocupată ca să aflu în fiecare zi alte motive de temere… lucruri pe care nici el nu bănuieşte că le cunosc. (Jessica strânse din buze şi continuă aproape şoptit:) Uneori, mă întreb cât au contat studiile mele economice Bene Gesserit atunci când m-a ales.

  — Ce vrei să spui? Întrebă Yueh. Îl surprinsese tonul ei cinic, această amărăciune pe care Jessica nu i-o dezvăluise niciodată până atunci.

  — Nu crezi, Wellington, că o secretară înrobită prin dragoste e mult mai sigură?

  — Nu-i drept ce spui acum, Jessica.

  Rostise reproşul spontan. Sentimentele Ducelui pentru concubina sa nu puteau fi puse la îndoială. Era suficient să-l vezi când o urmărea cu privirea…

  Jessica suspină.

  — Ai dreptate. Nu-i drept.

  Îşi cuprinse din nou trupul cu braţele, apăsând în carne teaca cristaiului, amintindu-şi că şi cuţitul acesta era o problemă încă neelucidată.

  — Curând, spuse ea, va curge mult sânge. Harkonnenii nu vor avea odihnă până nu-şi vor fi găsit moartea sau nu-l vor fi distrus pe Duce. Baronul nu poate să uite că Leto e înrudit cu familia imperială – oricât de îndepărtată ar fi înrudirea —, în vreme ce titlurile Harkonnenilor au ieşit din portofoliul CHOAM-ului. Dar adevărata otravă, veninul care-i impregnează fiecare gând, e faptul că un Atreides a cerut expulzarea pentru laşitate a unui Harkonnen, după bătălia Corrinului.

  — Vechea vrajbă, murmură Yueh. Şi, pentru o clipă, simţi muşcătura acidă a urii. Vechea vrajbă îl prinsese în pânza ei de păianjen şi-o omorâse pe Wanna sau, mai rău, o ferecase în camerele de tortură ale Harkonnenilor, până ce soţul ei avea să le îndeplinească porunca. Vechea vrajbă îl prinsese în cursă… Şi toţi oamenii aceştia din jurul lui făceau parte din cursă. Iar ironia sorţii voise ca această vrăjmăşie de moarte să erupă tocmai aici, pe Arrakis, unica sursă din univers a melanjului, substanţa care prelungea viaţa, drogul binefăcător pentru sănătate.

  — La ce te gândeşti? Îl întrebă Jessica.

  — Mă gândesc că decagramul de mirodenie a ajuns în clipa de faţă la şase sute douăzeci de mii de solari pe piaţa oficială. O avere cu care se pot cumpăra multe…

  — Setea de câştig te atinge chiar şi pe tine, Wellington?

  — Nu setea de câştig.

  — Dar ce, atunci?

  Yueh dădu din umeri.

  — Zădărnicia, răspunse. Apoi îi aruncă Jessicăi o privire piezişă. Îţi mai aminteşti ce gust avea mirodenia, prima oară?

  — Un gust asemănător cu al scorţişoarei.

  — Dar gustul nu-i niciodată acelaşi. Melanjul e ca viaţa… De fiecare dată îţi arată altă faţă. Unii susţin că produce o reacţie indusă. Organismul, descoperind că substanţa îi face bine, interpretează favorabil aroma – plăcută, vag euforică. Şi, tot asemenea vieţii, imposibil de sintetizat cu adevărat.

  — Cred c-ar fi fost mai înţelept pentru noi s-alegem calea exilului, să ne refugiem dincolo de sfera de influenţă a Imperiului.

  Yueh îşi dădu seama că Jessica nu-l ascultase şi cugetă la vorbele ei, întrebându-se: Într-adevăr… de ce nu-l va fi determinat pe Leto s-o facă? Virtual, ar putea să-l oblige la orice. Profită de moment ca să schimbe subiectul, mai ales că era vorba de adevăr.

  — M-ai considera îndrăzneţ… Jessica, dacă ţi-aş pune o întrebare personală?

  Cu un sentiment de nelinişte inexplicabil, Jessica se lipi de pervazul ferestrei.

  — Nu, fireşte. Eşti… prietenul meu.

  — De ce nu l-ai determinat pe Duce să vă căsătoriţi?

  Jessica se răsuci deodată şi-l fulgeră cu privirea.

  — De ce nu l-am determinat? Dar…

  — Nu trebuia să te întreb, se scuză Yueh.

  — Nu, zise ea. Apoi ridică din umeri. Există un bun motiv politic. Atât timp cât Ducele rămâne celibatar, unele Case Mari mai pot spera într-o alianţă. Şi-apoi… (oftă) a manevra oamenii, a-i sili să se supună voinţei tale înseamnă a adopta o atitudine cinică faţă de umanitate. E ceva care degradează totul. Dacă-l determinam să… să facă asta, nu era fapta lui.

  — Aşa ar fi spus şi Wanna mea, murmură Yueh.

  Şi acesta era alt adevăr! Îşi duse mâna la gură, înghiţi convulsiv. Nu fusese niciodată mai aproape de a vorbi, de a-şi mărturisi rolul ascuns. Vorbi însă Jessica şi momentul se spulberă.

  — În afară de asta, Wellington, în Leto există de fapt doi bărbaţi. Pe unul din ei îl iubesc nespus. E plin de farmec, spiritual, delicat… tandru – tot ce şi-ar putea dori o femeie. Dar celălalt bărbat e… dur, rece, autoritar, egoist – la fel de aspru şi de tăios ca vântul iernii. E cel pe care l-a modelat tatăl. (Jessica îşi schimonosi chipul.) De-ar fi murit bătrânul când s-a născut Leto!

  În tăcerea aşternută, adierea unui ventilator făcu să foşnească draperiile.

  Brusc, Jessica inspiră adânc. Apoi zise:

  — Leto are dreptate. Încăperile de aici sunt mai plăcute decât cele din restul palatului. (Se întoarse şi-şi plimbă privirile de jur împrejur.) Şi-acum te rog să mă scuzi, Wellington; vreau să văd şi celelalte odăi, ca să ştiu cum să le împart.

  Yueh dădu din cap.

  — Desigur.

  Şi gândi: Măcar de-ar exista vreo cale să mă sustrag de la ce am făcut…

  Jessica îşi lăsă braţele de-a lungul trupului; traversă camera, către culoar. În prag, şovăi o clipă, înainte de a ieşi. Tot timpul cât am vorbit a avut ceva de ascuns, gândi ea. Ţinea ceva în el. Ca să-mi menajeze sentimentele, fără doar şi poate. Ezită iarăşi, fu pe punctul de a se întoarce, de a-l descoase pe Yueh şi de-al face să-şi dea la iveală secretul. Nu. S-ar simţi ruşinat şi îngrozit la gândul că poate fi ghicit cu atâta uşurinţă. Ar trebui să am mai multă încredere în prieteni.

 Chapter 9

  S-a remarcat deseori rapiditatea cu care Muad'Dib a învăţat necesităţile Arrakisului. Surorile