Bene Gesserit cunosc desigur temeiul acestei rapidităţi. Pentru ceilalţi, putem spune ca Muad'Dib a învăţat repede fiindcă prima sa învăţătură a fost cum să înveţe. Şi prima lecţie a acestei învăţături era încrederea fundamentală că putea să înveţe. Este surprinzător cât de mulţi oameni nu cred că pot să înveţe şi mai ales cât de mulţi cred că este greu să înveţe. Muad'Dib ştia că fiecare experienţă comportă o lecţie.

  Fragment din Umanitatea lui Muad'Dib de prinţesa Irulan.

  ÎNTINS ÎN PAT, Paul se prefăcea că doarme. Nu-i fusese greu să ascundă în palmă somniferul doctorului Yueh, simulând că-l înghite. Îşi înăbuşi râsul. Până şi mama îl crezuse adormit. Fusese cât pe ce să sară din pat şi să-i ceară voie să exploreze clădirea, dar îşi dăduse seama că nu-l va lăsa. Domnea încă prea multă nesiguranţă. Nu! Era mai bine-aşa…

  Dacă ies fără să-i cer voie, nu voi fi nesocotit un ordin. Şi am să rămân în casă, unde nu-i nici un pericol.

  Trase cu urechea. Mama vorbea cu Yueh în camera cealaltă. Cuvintele lor nu erau desluşite – ceva în legătură cu mirodenia… cu Harkonnenii. În răstimpuri, tăceau.

  Îşi strămută atenţia la tăblia sculptată de la capul patului – o placă falsă, fixată în perete şi mascând telecomenzile camerei. Ornamentul înfăţişa un peşte sărind dintr-o apă cu valuri înalte. Ştia că o apăsare pe ochiul peştelui comanda aprinderea lămpilor cu suspensie. Deplasarea unui val punea în funcţiune sistemul de ventilaţie. Un altul regla temperatura.

  Fără zgomot, Paul se ridică în capul oaselor. În stânga, lângă perete, se afla o bibliotecă înaltă. Corpul ei putea fi rotit, descoperind, în zidul din spate, o nişă cu sertare pe una din laturi. Clanţa uşii dinspre coridor întruchipa o manşă de ornitopter*.

  * Aeronavă reactivă cu aripi mobile.

  S-ar fi zis că încăperea fusese anume concepută pentru a-l ademeni.

  Încăperea şi întreaga planetă.

  Se gândi la bobina pe care i-o arătase Yueh: „Arrakis, Staţiunea Experimentală pentru Botanica Deşertului a Maiestăţii Sale Imperiale”. Era o bobină veche, dinaintea descoperiri mirodeniei. Nume după nume se perindară în mintea lui Paul, fiecare cu imaginea imprimată de impulsul mnemonic al proiectorului: saguaro, tufa-măgăruşului, curmal, verbină de nisip, primulă de seară, cactus-butoi, livan, scumpie, tufă de creozot… vulpe pitică, şoimul deşertului, şoarece marsupial…

  Nume şi imagini. Nume şi imagini din trecutul terestru al omului – multe dintre ele inexistente astăzi în altă parte a universului decât aici, pe Arrakis.

  Atâtea lucruri noi de învăţat despre… mirodenie.

  Şi viermii nisipurilor.

  În camera de alături se închise o uşă. Paul auzi paşii mamei sale pierzându-se spre capătul coridorului. Ştia că acum doctorul Yueh îşi va găsi ceva de citit şi nu va părăsi încăperea.

  Sosise momentul să pornească în explorare.

  Tiptil, se dădu jos din pat şi se îndreptă spre biblioteca pivotantă. Un zgomot în spatele lui îl opri. Se întoarse. Placa de la capătul patului cobora deasupra locului în care stătuse întins cu câteva clipe mai înainte. Paul încremeni şi imobilitatea îi salvă viaţa.

  Din spatele tăbliei apăru un vânător-căutător, nu mai lung de cinci centimetri. Paul îl recunoscu imediat. Era o armă comună de asasinare, pe care orice copil de obârşie aristocratică învăţa s-o cunoască de la cea mai fragedă vârstă. Un ac metalic ghidat de la mică distanţă, care se înfigea în carne vie şi-şi croia drum prin sistemul nervos până la cel mai apropiat organ vital.

  Căutătorul urcă, tăie lateral aerul din odaie şi reveni deasupra patului.

  În mintea lui Paul fulgerară instantaneu toate cunoştinţele legate de limitele armei. Câmpul de suspensie comprimat distorsiona vizibilitatea ochiului de transmisie. Întrucât penumbra din dormitor îngreuna şi mai mult vizarea ţintei; operatorul nu putea să conteze decât pe mişcare. Trebuia să atace tot ce mişca. Centura scutului individual rămăsese pe pat. Scuturile erau vulnerabile la atacul cu laser, dar armele-laser erau scumpe, greu de întreţinut şi prezentau întotdeauna pericolul unei explozii intempestive, în cazul în care fasciculul intersecta un scut activat la intensitatea maximă. Atreizii se bizuiau numai pe scuturile individuale şi pe abilitate.

  Ţintuit locului, într-o fixitate aproape catatonică, Paul înţelese că pentru a înfrunta această ameninţare nu-i rămăsese decât abilitatea.

  Vânătorul-căutător se înălţă încă o jumătate de metru. Undui în ţesătura de lumină şi umbră aşternută de obloane, sondând încăperea.

  Trebuie să încerc să-l prind, gândi Paul. Dedesubt e lunecos din cauza câmpului de suspensie. Va trebui să strâng cu putere.

  Acul coborî o jumătate de metru, se abătu la stânga, se roti pe deasupra patului. Bâzâia abia auzit.

  Cine îl manevrează! Se întrebă Paul. Cineva din apropiere. Aş putea să-l strig pe Yueh, dar l-ar lovi de cum ar deschide uşa.

  În spatele lui, uşa dinspre coridor scârţâi. Apoi se auzi o bătaie uşoară şi uşa se deschise.

  Vânătorul ţâşni pe lângă capul lui Paul, în direcţia mişcării.

  Mâna dreaptă a băiatului săgetă lateral şi prinse din zbor maşinăria ucigaşă. Acul vibra şi bâzâia în pumnul strâns, dar muşchii se încleştară cu disperare. Răsucindu-se violent, Paul izbi vârful armei de metalul uşii. Auzi scrâşnetul ochiului spart şi simţi cum căutătorul îi moare în palmă. Dar nu-i dădu drumul. Voia să fie sigur.

  Îşi ridică ochii şi întâlni privirea fixă, albastră, a shadoutei Mapes.

  — Tatăl tău a trimis după tine, spuse ea. Escorta aşteaptă în hol.

  Paul dădu din cap, fără să-şi ia ochii de la ciudata femeie în rochie cafenie, de servitoare. Femeia se uita acum la obiectul din pumnul lui încleştat.

  — Am auzit de asemenea arme, zise ea. M-ar fi ucis, aşa-i?

  Paul trebui să înghită ca să poată vorbi.

  — Eu… eram ţinta.

  — Dar venea către mine.

  — Pentru că te mişcai.

  Cine-i creatura aceasta? Se întrebă.

  — Atunci… mi-ai salvat viaţa, spuse femeia.

  — Am salvat vieţile amândurora.

  — Dar, lăsându-l să mă lovească, puteai profita ca să fugi.

  —