un bord sau pe altul, fie din pricina încărcăturii pusă greşit, ceea ce, fireşte, trebuie să se evite, fie, mai cu seamă, din pricina vîntului care acţionează asupra velelor.

BERBECI: Valuri a căror creastă se sparge, înspumată, dovedind întărirea vîntului.

BIGĂ: Grindă oblică, prinsă de catarg, putînd pivota în jurul acestuia şi avînd la capăt un palanc, cu ajutorul căruia încărcătura ridicată de pe chei poate fi rotită prin aer şi apoi coborîtă în magazie, sau invers, cînd vasul se descarcă.

BINTĂ sau BABA: Stîlp solid, de lemn sau de metal, fixat în marginea cheiului şi în anumite locuri pe punte, folosind la amararea vasului.

BOCAPORT: Ansamblul scîndurilor sau tablelor care închid gura magaziei.

BOMPRES: Mic catarg orizontal sau uşor oblic, fixat la prova unui vas, care, pentru anumite nevoi de echilibru al velaturii, îngăduie să se ridice un număr de pînze în afara bordului.

BORDAJ: Pereţii exteriori ai unui vas.

BRIC: Corabie cu două catarge, avînd pe cel de la prova vele dreptunghiulare, puse pe vergi, iar pe cel de la pupa o randă trapezoidală, cu ghiu şi pic.

BRIZANŢI: Valuri care se sparg în apropierea ţărmului, lovindu-se de funduri mici sau de stînci.

CABESTAN: Un fel de vinci, folosit odinioară la ridicatul ancorei, alcătuit dintr-un pivot vertical, şi învîrtit de cîţiva oameni, cu ajutorul unor pîrghii.

CAP LA COMPAS: Direcţia de mers a unei nave, în raport cu nordul arătat de busolă.

CARENĂ: Acea parte din corpul unei nave, care intră în apă.

CARGOBOT: Vapor de transportat mărfuri.

CAVALEŢI: O alcătuire de grinzi cioplite după forma carenei, cu ajutorul cărora vasele mai mici pot fi trase pe uscat sau lansate pe apă, fără să se răstoarne.

CAVILE: Mînere fixate pe cercul timonei, ca o prelungire a spiţelor. Piese asemănătoare, păstrînd acelaşi nume, fixate pe anumite suporturi în faţa catargelor, folosesc la legarea fungilor.

CHEIE DE ÎMPREUNARE: Un fel de za demontabilă, cu ajutorul căreia două capete de lanţ se pot lega între ele.

CHEIE DE LANŢ: Lanţul ancorei fiind de regulă alcătuit din bucăţi de cîte 30 de metri, unite între ele, cheia de lanţ e luată de marinari ca unitate de măsură pentru adîncimea apei la locul de ancorare.

COPASTIE: Întăritură longitudinală la partea superioară a bordajului unei bărci; la vasele puntate, copastia e piesa de legătură între bordaj şi punte.

CRUCETĂ: Pentru consolidarea lor, catargele au una sau mai multe vergele fixate transversal, la anumită înălţime; ele se numesc crucete şi măresc puterea de sprijin a sarturilor care trec prin vîrful lor.

CRUCIERĂ: Pentru a naviga de la un punct la altul, vasele cu pînze erau adesea nevoite să meargă în zigzag, după cum cerea vîntul, să încrucişeze, cu o vorbă marinărească. Astăzi, înţelesul cuvîntului s-a lărgit şi orice călătorie mai lungă, pe mări, poate fi numită crucieră, de la a încrucişa.

DECLINAŢIE: Magnetismul Pămîntului nu arată în toate locurile de pe glob direcţia nordului geografic, el suferind abateri mai mici sau mai mari, uneori de zeci de grade. Unghiul făcut de nordul magnetic cu nordul adevărat se numeşte declinaţie; aceasta a fost măsurată şi trecută pe hărţile marine în toate zonele străbătute de navigatori. Pentru a se putea orienta după busolă, navigatorul trebuie să ţină seamă de declinaţia regiunii pe care o străbate şi să corecteze în consecinţă unghiul său de drum.

DEVIAŢIE: Busola, sau compasul cum spun marinarii, suferă influenţa maselor de fier aflate în preajma, influenţă care mai ales la vapoare, în întregime metalice, nu se poate evita. Anumiţi magneţi reglabili pot să compenseze în bună parte acest neajuns, dar o imperfecţiune rămîne întotdeauna; ea se numeşte deviaţie şi trebuie să fie cunoscută de navigator, ca şi declinaţia, pentru corectarea unghiului de drum.

DERIVĂ: Deplasarea involuntară a unui vas, datorită vîntului sau curenţilor marini.

DUNETĂ: Punte înălţată deasupra punţii principale, aflată la pupa unor vase şi avînd dedesubt felurite cabine