ce făcu o listă cu lucrurile pe care nu le știa, se miră cât de multe erau. Angajă un avocat și timp de trei ore acesta îi explică aspectele juridice ale proiectului său și îl ajută să își formuleze demisia cât mai bine. Avocatul îl mai sfătui să înregistreze denumirea „Alchimia bogăției” ca marcă, ceea ce Hendrik făcu prompt.

Într-o după-amiază liniștită se întreținu cu secretara care organiza seminarele la WCM. Ea se miră și se bucură în același timp de interesul pe care îl manifestă pentru munca ei, mai ales că organizarea seminarelor era doar o sarcină secundară. Îi arătă cum se planifica derularea unui seminar, când se făcea reclamă, când trimitea participanților confirmările și informațiile despre hotel, sosire și program. De fapt, i-a clarificat însemnătatea fundamentală a termenelor: termenul de retragere care trebuia negociat cu hotelul pentru cazul în care seminarul nu se putea ține, termenele-limită de înregistrare și termenele de plată pentru participanți, ca și termenele și condițiile de stornare în situația retragerii. Toți participanții trebuie să plătească înainte de scurgerea termenului de retragere și nu li se restituia nimic dacă se retrăgeau după aceea, altfel se înregistrează pierderi.

— Uau! exclamă Hendrik, care scria întruna. Acesta da seminar, ceea ce ați făcut dumneavoastră cu mine!

Secretara radia. Lauda o încurajă și ea se mobiliză și mai mult. Îi explică tot ce trebuia convenit cu hotelul: mărimea sălii, felul și numărul scaunelor, mărimea meselor, dacă hotelul punea la dispoziție blocnotesuri și pixuri, detalii de servire, felul băuturilor, dacă se servea și o gustare, când și în ce consta aceasta, dacă la cafea se serveau și prăjituri, unde anume – chiar în sala seminarului, într-un hol ori în altă încăpere –, dacă referentul aducea documentele pentru curs și materialul de promovare al firmei ori dacă acestea erau trimise anterior la hotel.

— Înțeleg, spuse Hendrik, care se bucură că luase cu el un blocnotes mare, și nu doar niște post-it-uri. Grozav!

Nu o mai putea opri. Era nevoie de plăcuțe cu numele fiecăruia, îi explică ea, și era mai bine ca înșiși cursanții să și le scrie, deoarece în acest fel se evita problema scrierii incorecte a numelor. Referentul primea o listă cu numele, pe care nu avea voie să o distribuie, pentru protecția datelor. Dar participanții puteau fi stimulați să facă între ei schimb de adrese și numere de telefon. I-a arătat cum se făceau formularele cu aprecieri și cum arătau calculele finale ale seminarului și îi dezvălui trucuri pentru a obține zboruri ori legături avantajoase de trenuri.

Doar despre reclamă nu îi putu spune mai multe. Textele și broșurile le primise de la predecesoarea sa și le folosise în continuare. Și au fost bune.

Asta îi dădu lui Hendrik ideea să studieze materialele altor organizatori de seminare. Procură asemenea materiale ca să se inspire și să își orienteze propria reclamă. Dar și pentru a oferi ceva deosebit de ceilalți.

Pe lângă toate acestea, discuția cu secretara îl făcu să constate că în firmă zăceau ascunse adevărate tezaure de know-how. Într-o zi liniștită coborî în arhivă, o pivniță prăfuită, în care nimeni nu mai făcuse ordine de ani buni, și reuși să găsească ceea ce căuta: dosarele cu documentele primelor seminare.

Cele mai interesante erau notele făcute de Frau von Steinfeld privitoare la detalii care de-a lungul timpului se dovediseră importante: cum se luau pauzele. Dimensiunea fontului folosit pentru folii. Necesitatea unei probe tehnice înaintea seminarului, în care trebuia să se verifice microfoanele, pupitrul vorbitorului, iluminarea încăperii și ecranelor. Notase că era bine să ai cu tine și cincisprezece metri de fir prelungitor, markere și rezerve de becuri pentru videoproiector.

Interesant, își spuse Hendrik, și notă totul.

Aceste date culese îl bine dispuseră, ba chiar îl entuziasmară. Uneori seara, înainte de a adormi, își imagina ce grozav era să fii propriul tău stăpân.

În asemenea momente abia aștepta să termine odată pregătirea.

Și să înceapă adevărata viață.

•

Era încântător să fie martor la hachițele hormonilor lui Miriam.

La scurt timp după ce îi dăduse vestea că este însărcinată, au fost să mănânce la un restaurant cam pretențios, pentru a sărbători evenimentul. Au petrecut o seară foarte frumoasă, dar când au revenit acasă, pe Miriam a apucat-o neliniștea și a început să alerge prin casă să verifice dacă toate ferestrele erau zăvorâte.

Când Hendrik a întrebat-o ce face, i-a răspuns:

— Nu știu, am avut brusc senzația că sunt urmărită.

— Scumpo, spuse el prudent, noi locuim la etajul al patrulea. De aici privim de jur-împrejur acoperișurile celorlalte case.

— Totuși, să coborâm seara jaluzelele.

Hendrik se întrebă dacă la gravide se trezea instinctul construcției cuibului și răspunse pașnic:

— Bine, le coborâm.

Ea începu să curețe toată casa mai temeinic decât până atunci, de parcă ar fi vrut să înlăture toate pericolele. Deși dimineața se simțea deseori rău.

Într-o noapte pe la ora două și jumătate, Hendrik o văzu că se ridică din pat, merge la bucătărie și după ceva timp revine.

— Ce s-a întâmplat? o întrebă el neliniștit.

Miriam râse.

— Mi s-a făcut deodată poftă de ardeii murați din frigider, i-am înfulecat pe toți, închipuie-ți!

Hendrik râse.

— Cred că ești cu adevărat gravidă.

— Da, răspunse ea și se strecură lângă el. Încep să cred și eu asta.

Cum va reuși să se descurce ea cu bebelușul și cu studiile, o întrebă câteva zile mai târziu Hendrik, pentru că i se păru că evita să discute acest subiect.

— Ah, oftă ea și nu mai zise nimic.

Hendrik ridică din sprâncene:

— Ar trebui să ne gândim. Eu cred că aș putea avea grijă de copil. Din momentul în care devin independent, voi fi majoritatea timpului acasă și…

— Ce crezi, îl întrerupse ea, consideri că ar fi rău dacă aș renunța la studii?

— Să renunți? repetă el înmărmurit.

Miriam oftă din nou.

— Ah, par atât de demodată. Dar ar fi mai bine să rămân acasă cu copilul. Cel puțin la început. Ea își frecă tâmplele și adăugă: De fapt, simt că locul meu nu este la universitate. Cel puțin acum. Pentru mine este prea