În ajun, sosise din străinătate la Moscova şi se prezentase numaidecît la Steopa, propunîndu-i să dea spectacolul său la Teatrul de varietăţi. Steopa telefonase la Comisia regională de spectacole, unde reuşise să rezolve problema (auzind acestea, Steopa păli, clipind des din ochi), după care încheiase cu profesorul Woland un contract pentru şapte spectacole (Steopa căscă gura mare), căzînd de acord amîndoi ca profesorul Woland să vină la el acasă a doua zi dimineaţa, la ora zece, în vederea precizării detaliilor. Şi Woland venise. Ajuns la domiciliul lui Steopa, fusese întîmpinat de Grunia, femeia de serviciu, care îi explicase că tocmai atunci picase şi ea, că lucrează cu ziua, că Berlioz nu este acasă, iar în cazul cînd oaspetele doreşte să-l vadă pe Stepan Bogdanovici, n-are decît să poftească chiar în dormitorul dumnealui. Stepan Bogdanovici are un somn atît de adînc, încît ea, Grunia, nu se încumetă să-l trezească. Văzînd halul în care se afla Stepan Bogdanovici, artistul o trimisese pe Grunia la cel mai apropiat magazin alimentar să cumpere votcă şi gustări, apoi la farmacie după gheaţă şi...

— Permiteţi-mi să vă restitui banii cheltuiţi, scheună Steopa distrus, căutîndu-şi portofelul.

— O, se poate, pentru asemenea fleacuri! exclamă artistul şi nici nu voi să mai audă de aşa ceva.

Prin urmare, se lămurise de unde proveneau votca şi gustarea, totuşi ţi-era mai mare mila să te uiţi la Steopa; nu-şi amintea deloc povestea cu contractul şi, să-l tai, să-l omori,

dar nu-l văzuse în ajun pe acest Woland. Hustov, da, trecuse pe la el, dar Woland nici vorbă.

— Permiteţi-mi să mă uit un pic la contract, se rugă Steopa încetişor.

— Poftiţi, poftiţi, uitaţi-vă.

Steopa cercetă hîrtia şi îngheţă. Toate erau întocmai cum scrie la carte: în primul rînd, propria lui semnătură, dată dracului. .. Apoi, pieziş, apostila directorului financiar, Rimski, cu aprobarea acestuia de a i se avansa zece mii de ruble artistului Woland în contul sumei de treizeci şi cinci de mii de ruble ce i se cuvenea pentru şapte spectacole. Mai mult decît atît, tot acolo, Woland confirma primirea banilor şi semna pentru aceste zece mii!

„Ce-i asta?” se gîndi nefericitul Steopa, simţind că-l apucă ameţeala. Nişte lapsusuri sinistre în memoria sa! Se înţelege de la sine că, după ce i se prezentase contractul, orice manifestări de mirare ar fi fost de-a dreptul deplasate... Îi ceru musafirului permisiunea să se retragă o clipă şi, cum era, în ciorapi, alergă în vestiar, la telefon. Pe drum, strigă, cu ochii spre uşa bucătăriei:

— Grunia!

Nu primi nici un răspuns. Se uită la uşa ce da din vestiar în cabinetul lui Berlioz şi, cum se zice, încremeni ca o stană de piatră. Pe clanţa uşii atîrna, prins de o sfoară, un sigiliu uriaş.

„Bonjour, răcni cineva în capul lui Steopa. Numai asta mai lipsea!” De-aici, gîndurile lui Steopa porniră pe o dublă cale, dar, după cum se întîmplă întotdeauna în momentul unei catastrofe, toate în aceeaşi direcţie, şi, în general, dracu ştie unde. E greu de redat harababura din capul lui Steopa! Nu era destul drăcovenia cu bereta neagră, votca la gheaţă şi neverosimilul contract. Poftim, colac peste pupăză, sigiliu pe uşă! Cu alte cuvinte, oricui aţi spune că Berlioz a făcut una boacănă n-o să creadă, zău, zău n-o să creadă! Bine, dar sigiliul — iată-l! M-da...

Şi atunci începură să mişune în capul lui Steopa gînduri din cele mai neplăcute despre un articol pe care el, ca un făcut, i-l băgase pe gît lui Mihail Alexandrovici, să-l publice într-o revistă. Şi articolul, între noi fie spus, era aiurit! Nu merita atenţie, şi nici cine ştie ce parale nu luase pe el...

Imediat după amintirile legate de articol îi veni în minte o convorbire dubioasă, care avusese loc, după cîte îşi amintea, la douăzeci şi patru aprilie, seara, tot în locuinţa lor, în sufragerie, în timp ce Steopa lua masa cu Mihail Alexandrovici. Desigur, acestei discuţii nu i se poate spune dubioasă chiar în adevăratul sens al cuvîntului (nu s-ar fi lăsat Steopa atras într-o asemenea discuţie), era însă o discuţie pe o temă oarecare. Se putea foarte bine, oameni buni, nici să n-o fi deschis, înainte de sigilarea uşii, discuţia n-ar fi fost, desigur, decît un fapt neînsemnat, dar, o dată ce s-a pus acest sigiliu...

„Ah, Berlioz, Berlioz! clocoteau gîndurile în mintea lui Steopa. Nu pricep în ruptul capului!”

Dar n-avea timp să se vaiete prea mult şi formă numărul directorului financiar Rimski de la Teatrul de varietăţi. Situaţia lui Steopa era din cale-afară de delicată: în primul rînd, străinul putea să se ofenseze văzînd că-l verifică, după ce omul îi arătase contractul, şi-apoi, îi venea extrem de greu să vorbească cu directorul financiar. Într-adevăr, doar nu era să-l întrebe: „Spune-mi, te rog, am încheiat eu ieri un contract în valoare de treizeci şi cinci de mii de ruble cu un profesor de magie neagră?” Nu, nu se putea!

— Da! auzi în receptor glasul tăios, neplăcut al lui Rimski.

— Bună ziua, Grigori Danilovici, vorbi încetişor Steopa Lihodeev. Uite despre ce-i vorba... hm... hm... se află la mine ăsta... ă... artistul Woland. În acest sens... am vrut să te întreb, ce se aude cu spectacolul de astă-seară?...

— Vorbiţi de magul negru? făcu Rimski în receptor. Îndată vom avea afişele.

— Aha, zise cu glas stins Steopa, bine, la revedere, deocamdată...

— Veniţi repede? se interesă Rimski.

— Peste o jumătate de ceas, făgădui Steopa şi, după ce puse la loc receptorul, îşi prinse capul înfierbîntat în mîini.

Era de rău! Ce se întîmplase cu memoria lui, oameni buni? Spuneţi!

Nu mai putea întîrzia în vestiar şi îşi făcu pe dată un plan: să mascheze prin toate mijloacele faptul că devenise atît de uituc şi, în primul rînd să-l tragă de limbă pe străin, fără ca acesta să-şi dea seama, ce intenţionează el, de fapt, să prezinte astăzi pe scena Teatrului de varietăţi a cărui conducere îi fusese încredinţată lui Steopa.

La acest gînd, se întoarse, dar în oglinda din vestiar, de mult neştearsă de leneşa Grunia, văzu desluşit un individ ciudat, lung cît o