Din Lexicon românesc-nemțesc:

Cea mai grea parte era gata și […] de-aș părăsi lucrul acum început, doară încă un veac ar trece până când să va afla cineva să primească atâta greutate asupra sa, iar neamul românesc va rămâne lipsit de lexicon sângur din vina mea… (p. 669, „Prefație”).

Observator cultural, nr. 606, 22 decembrie 2011

În alte culturi, pozitivismul istoriografic a pus în ordine inițiativele romantismului care, prin proiecte ciclopice, au căutat să răspundă nevoilor speciale iscate în calea celor ce doreau să cunoască trecutul, aducând la bun sfârșit sarcina elaborării de instrumente de lucru. (Nu vorbesc, desigur, de cazurile excepționale din cultura Occidentului, unde Du Cange, Muratori ș.a. începuseră mult mai devreme acest efort, dus incredibil de departe chiar și atunci când se trudea la el de unul singur…) Urnit cu greu, prin eforturi inegale și cu rezultate parțiale, șantierul organizării marilor colecții arhivistice, al alcătuirii primelor ediții critice, al punerii în ordine a erudiției moderne românești a cunoscut momente benefice fără a fi lichidat, totuși, până astăzi, datoriile sale sau rămânerile în urmă față de ritmul necesar de dezvoltare al culturii noastre.

De aceea, acum când internetul a creat un nou mediu de lucru și de publicare a rezultatelor muncii științifice, ar fi de așteptat ca inițiativele în domeniu să se accelereze și să devină cu mai mare promptitudine vizibile, la îndemâna doritorilor. Din nefericire, însă, investițiile în acest sector sunt mai mult decât modeste, lucru care face ca astăzi să nu avem încă un portal care să poată fi accesat pentru a cunoaște scrierile istoricilor, sursele narative, documentele istoriei românești, măcar în limba română. Ceea ce există se datorează numai și numai eforturilor – diletante sau nu – ale unor particulari. Iar când este vorba de a pune la dispoziția străinilor interesați în istoria noastră aceleași izvoare diverse într-o limbă de largă circulație, acolo seceta este absolută.

În situația dată, celui dornic să urmărească istoria românilor parcurgând actele, cronicile, însemnările călătorilor străini sau rapoartele diplomatice nu îi rămâne decât să se mulțumească, în multe dintre cazuri, cu ceea ce îi oferă cartea tipărită, mai greu accesibilă în afara instituțiilor specializate – institute de cercetare, biblioteci universitare sau biblioteci care dețin și exercită dreptul de depozit legal. În întâmpinarea publicului tradițional atașat de formatul tipărit al cărții – aparținând mai mult generațiilor mature, mai puțin receptive la noile media și posibilitățile lor revoluționare în materie de comunicare – vine o inițiativă a Academiei Române gestionată de Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca: alcătuirea unui Glosar de latină medievală a documentelor care ilustrează istoria Transilvaniei, Moldovei și Munteniei (intitulat, după tipic, pe contrapagina de gardă, Glossarium mediae latinitatis actorum Transsylvaniae, Moldaviae et Transalpinae historiam illustrantium), coordonat de Aurel Răduțiu și Vasile Rus, dar la elaborarea căruia au contribuit Susana Andea, Adinel Ciprian Dincă, Lidia Gross, Viorica Pervain, Aurel Răduțiu, Vasile Rus și Beatrice Tătaru. Volumul I cuprinde termenii grupați sub literele inițiale ale alfabetului, de la A la C (Academia Română, București, 2010, 700 p.).

Tomul reprezintă, la bază, debutul glosarului alcătuit la Cluj începând cu 1949, publicat în 1965, într-un tiraj restrâns și cunoscut doar printre experții în medievistica oficială. Acesta a reunit între autorii săi nume ilustre: David Prodan, Francisc Pall, Ștefan Pascu, Sigismund Jakó, Mihail Dan, Ștefan Bezdechi ș.a. Munca la el a cunoscut o fericită accelerare și o sporită consistență începând cu 1960, dar în 1969, când Francisc Pall și colegii săi au fost retrogradați din echipă, glosarul a intrat într-o fază de stagnare. Abia anul 1991 a însemnat inițierea unei noi echipe în vederea reluării acestui atelier. Inițial, ea s-a redus la trei oameni: Aurel Răduțiu, Viorica Pervain și Suzana Andea. În anii care au urmat li s-au alăturat însă și alte nume, ducând până la stadiul înregistrat astăzi al proiectului.

Trebuie spus că apariția în acest moment a volumului inițial din glosar are o semnificație specială. Traversăm un moment când orele de limbă latină din școala generală și liceu s-au subțiat cu totul și când studiile umaniste au ajuns să fie privite – de la înălțimea celor mai sus-puse foruri ale sistemului educativ și ale politicii – ca o Cenușăreasă, izvor de cheltuieli inutile, fără rezultate pragmatic cuantificabile. Situația, fără precedent în istoria modernă a României, începe să își vădească deja consecințele: experții noștri în studii clasice s-au împuținat, originile latine ale limbii și poporului sunt contestate din interiorul culturii noastre – din ignoranță sau teribilism – de destui nechemați, moștenitori ai tracomaniei galopante din vremea deceniului dictaturii ceaușiste, iar identitatea colectivă dobândește reprezentări tot mai fantasmagorice (la un recensământ, o serie de cetățeni români s-au declarat, cu convingere, daci, costoboci, iar ziarele au înregistrat cu puțini ani în urmă și o prezență excentrică: un autodeclarat rege al… cumanilor!).

În aceste condiții, a te ocupa de explorarea științifică, cu metodă, a scrisului latin medieval devine o excentricitate cu valoare de manifest care face onoare autorilor și care amintește, fie și palid – pentru că se putea face mult mai mult –, că Academia Română nu și-a abandonat cu totul rolul de a susține asemenea onorante întreprinderi intelectuale. Adevărata bătălie de profunzime din ultimii ani pare să fie cea pentru păstrarea anvergurii și demnității studiilor românești subfinanțate și subordonate în exclusivitate evaluărilor străine. Cum nu suntem o colonie, deocamdată, ci tocmai am ajuns – politic vorbind – să avem șansa de a sta cu drepturi egale la masa comunitară europeană, de a participa la Pactul Nord-Atlantic și de a fi parteneri strategici ai SUA pe câmpurile fierbinți ale planetei, cultura română este chemată să se valideze