Sunt obosit, sunt disperat… N-am putut să plec la întâi… Am avut neplăceri la ziar… Nu s-aii plătit chenzinele, dar până acum eu nu eram lăsat printre întârziaţii care pot să aştepte pentru că eventuala lor plecare nu ar însemna o pagubă… Directorul, sau mai bine zis proprietarul politic al gazetei, s-a supărat zilele trecute de un articol al meu prin care ceream să se mute capitala în Ardeal… Însă articolul a avut ecou, şi un inginer mi-a trimis o broşură a lui, prin care arată posibilităţile tehnice ale strămutării. A fost un succes personal mare. Ţi-l trimit, articolul pe care l-au reprodus vreo două gazete, să-l citeşti… Ţin foarte mult la părerea ta… Arată-l şi Valeriei… Am fost încă de joi la adresa dată de tine, dar n-am găsit pe nimeni… Am fost hain nou după ce am primit cartea poştală… Pachetul era pe numele meu (?), mi l-a dat un fecior… L-am dus şi-am avut plictiseli la poştă… Mi-a spus că nu 2 bine împachetat, că trebuie desfăcut…

  În carton nu e admis împachetatul decât dacă e flexibil şi bine legat în sfori, ca într-o plasă… Că e preferabil în pânză… Mi l-a făcut însă, pentru un bacşiş, fără să-l mai desfacă, un om de serviciu de acolo. Am rămas surprins de acest exces de precauţii.

  G. D. L.

  — Zău, a fost o adevărată nebunie din partea mea… În pachet erau jartierele şi combinezonul. Îi venise la Zăgănescu dama de la cinema. N-am avut timp decât să pun ciorapii, pantofii şi rochia; combinezonul şi jartierele le-am lăsat acolo, în grabă, că nu le găseam… Dacă desfăcea! Mai ales că era şi o scrisoare, şi ce scrisoare, a lui Zăgănescu8. Acum urmează patru pagini fără titlu.

  Aici e cald şi urât, Emy… Singura bucurie sunt scrisorile tale. Sunt destrămat sufleteşte… Dement din caza lor… De câte ori vin spre casă am obsesia lor… Mă întreb: „Mi-o fi pus-o coana Mariţa pe masă? Sau poate o găsesc pe noptieră?” Săptămâna trecută a fost ceva nemaipomenit… Deschisesem uşa gâfâind… Nu m-am uitat direct la masă, de frică să n-o văd goală… Am întors capul încet şi totuşi pe jurnalul care acoperea faţa de masă nimic… Mai aveam o şansă pe mescioara de la căpătâi… Mi se strângea pieptul de parcă nu mai făcea parte din mine… Era un animal viu deosebit… Nimic… A fost pe urmă o stare de prostaţie. Totul era pustiu şi cu miros de leşie… Am încercat să o citesc şi tocmai când îmi trecuse durerea şi-mi erau gândurile într-o amorţeală împăcată, am văzut jos pe duşumea… la două palme de uşă, aşezat pieziş acolo pe linoleum, plicul dreptunghiular, alb, atât de aşteptat… Am sărit nebun de bucurie… Întâmplarea m-a amuzat enorm… Parcă era o glumă… Un joc de-a surpriza… Era aşa de plăcută această farsă de nesfârşită graţie. Întâmplarea n-o poate realiza singură… E o mână mai înaltă care angrenează toate… Ştiu, poştaşul negăsind pe nimeni, a vârât scrisoarea pe sub uşă… Totuşi scrie-mi mai des… Scrie-mi mult, Emy… Scrie-mi ce-ţi trece prin cap…

  E trist fără tine, G. D. L.

  P. S. Am citit scrisoarea pe care i-ai trimis-o Ginei… Mi se pare atât de straniu că o întreb dacă se mai află în Bucureşti şi ce fac, dacă-i vede, atâţia domni pe care nu i-am cunoscut… Cum să-ţi explic? Am avut Impresia dureroasă pe care o ai când cineva vorbeşte prin semne din spatele tău…

  Iar trebuie să mă întrerup. Mă trag gândurile ca o apă. E ceva care răspunde din mine. Propria mea viaţă, şi toate întâmplările pe care le ştiu trecute se desfac din nou ca un strigoi care ar ridica o lespede pusă deasupra lui. O lacrimă adevărată provoacă totdeauna alta, în alţi ochi, pe deasupra raţiunii instinctele se cheamă şi înţeleg acum că şi amintirile altora şi ale tale îţi răspund din inconştient, cum îşi răspund paznicii sau câinii din noapte. În camera asta ca o insulă în căldura zilei, gol, aş vrea să fumez mereu şi să gândesc, cu o voluptate de neîntrerupt. În 1926… În 1926… Dar, trebuie să citesc mai departe.

  Îţi scriu, dragă, scumpă Emy, de la Tekirghiol… N-am putut pleca decât la 5 iulie… Aveam neapărat nevoie… Mi-au dat chenzinele amândouă şi pe cea trecută… Dar am plecat… Timp de trei zile mi-au amânat un articol… Am crezut că e o întâmplare… Am cerut lămuriri secretarului de redacţie… Care mi-a spus că are ordinul direcţiei să nu-l puie deloc… Mi-am dat în aceeaşi clipă demisia de la gazetă… Am pus o singură condiţie… Să mi se dea şi pe trecut tot ce am de luat… Am încasat deci trei chenzine… Una am dat-o la chirie… Cu alte două fac băi de putină la Tekirghiol… N-aş spune că spectacolul bolnavilor în putini sau pe lacul abia adânc la mal ca o mocirlă e încântător. Ţine de scalda bivolilor şi de baia morţilor.

  Este ciudat că m-am obişnuit şi cu mirosul de ou clocit, care creşte în timpul căldurii, scăzând spre seară, puţin… E un miros nefăţarnic, ca un miros de grajd… Perfect acceptabil în felul lui… Infame sunt mirosurile de trezit, de canal acru, de closet, pe care le degajă străzile capitalei.

  Mi-am găsit aci prieteni: un profesor, invalid din război, care face băi calde, ca să-şi întindă piciorul, şi un inginer bătrân, care a căpătat reumatism pe şantier. Şi el, şi nevastă-sa fac băi calde… După ce facem câte două ore sudaţie, ne întâlnim la plimbare pe cheiul lacului, ca să zic aşa, care e promenada locală. Are galantare instalate în dughene, cu toate mărfurile sezonului, fotograf, frizer etc. Mâncăm într-o bucătărie baracă mare verde, asortată ca orice restaurant mare din Bucureşti. Un lăutar şi un ţambalagiu ne cântă şi la prânz, şi seara.

  Pe la 6, cei care n-au plecat la mare