Robert Omstein (de la Institutul de Neuropsihiatrie Langley Porter din San Frandsco) şi cu Ralph Kieman (din secţia de Neurologie a Cercului Medical Universitar din Stanford), Puthoff şi Târg emit ipoteza că aptitudinile testate ar putea avea sediul în emisfera cerebrală dreaptă specializată îndeosebi în elaborări spaţiale. Această ipoteză revine astăzi de altfel tot mai mult în discuţie.

  Studiul întreprins de cei doi autori menţionaţi a relevat şi un fenomen deosebit de surprinzător asupra capacităţii de anticipare a unora dintre subiecţi. Patru descrieri corecte au fost făcute de subiect încă înainte ca obiectivul – să fie ales. În protocolul experimentului s-a prevăzut ca subiectul să înceapă descrierea obiectivului cu 20 de minute înainte de a fi ales şi cu 35 de minute înainte ca echipa de experimentare să ajungă în teren. Descrierea trebuia să fie încheiată cu 5 minute înainte de momentul alegerii obiectivului.

  Toţi arbitrii au constatat o concordanţă nesperată între cele 4 descrieri făcute anticipat şi obiectivele vizitate ulterior de echipele de experimentatori. Autorii menţionează că s-au efectuat 4 experienţe şi toate încununate de succes.

  Iată cum au fost surprinse unele elemente esenţiale din obiectiv: noroiul lăsat de maree în portul de iahturi Palo Alto este descris ca "o arie de lavă condensată", ca "o piele de elefant încreţită" acoperind terenul; un balansoar pentru copii a fost văzut ca un "triunghi negru de fier".

  Autorii au numit fenomenul "vizionare la distanţă şi temporală"; în explicarea sa, cercetătorii pornesc de la ideea: conceptul de cauzalitate nu poate fi o lege absolută, de vreme ce pot exista "procese de deviere", adică abateri de la lege. Cauzalitatea fiind un "adevăr statistic" satisface situaţiile medii şi permite excepţii. Fenomenul de predicţie ar fi o astfel de excepţie care "relativizează spaţiul şi timpul". Succesiunea evenimentelor în timp este inversată, ca şi cum "evenimente care încă nu s-au petrecut ar putea provoca o percepţie în prezent".

  Costa de Beauregard, citat de cei doi autori, vorbea de prezenţa unor "unde avansate", care "ar putea constitui în anumite cazuri un purtător de informaţie precognitivă a unui eveniment".

  În final, Puthoff şi Târg arată că studii efectuate timp de 3 ani în Laboratorul de electronică şi bioinginerie al Institutului Stanford, cuprinzând peste 50 de experimente, le-au permis o investigaţie a unor aspecte ale percepţiei umane care par să iasă din cadrul normalului.

  Autorii conchid că fenomenul de vizionare la distanţă nu este funcţie de distanţă şi nici influenţat de ecranare prin cuşca Faraday (care constituie un ecran pentru radiaţiile electromagnetice). Informaţia dată de subiecţi este îndeosebi de ordin neanalitic, subiecţii redând mai degrabă forma, volumul, culoarea decât denumirea sau funcţionalitatea obiectivului. De aici sugestia că acest gen de percepţie ar ţine de emisfera cerebrală dreaptă sau ne-dominantă, funcţia analitică aparţinând celei stângi sau dominantă.

  Din constatarea că s-au obţinut rezultate, deşi nu de aceeaşi calitate, şi în experimentul cu subiecţi aleşi la întâmplare, autorii emit ipoteza că "vizionarea la distanţă poate fi o capacitate perceptivă latentă şi larg distribuită, dar reprimată".

  Puthoff şi Târg apreciază în concluzie că fenomenul studiat este "compatibil cu gândirea ştiinţifică modernă". Aplicarea unei metodologii ştiinţifice în cercetarea sa permite obţinerea de rezultate ce pot fi atestate ştiinţific, pot fi reproduse la dorinţă şi pot fi probate statistic, condiţii impuse de ştiinţa modernă pentru autentificarea unui fenomen.

  Telepatia experimentala la ruşi. In anul 1973 a avut loc la Praga un simpozion cu o largă participare internaţională, în care au fost prezentate o serie de cercetări efectuate în diverse ţări asupra a ceea ce numim bioenergie. Conceptul de bioenergie are un sens larg, incluzând în sine şi pe acela al câmpului energetic emis de un organism şi receptat de altul.

  V. Iniuşin, ca şi alţi cercetători ruşi, folosesc pentru câmpul emis de organism termenul de radiaţie biologica. Experimental, cercetătorii ruşi au urmărit această radiaţie biologică prin transferul de informaţie şi energic dintre două fiinţe umane, dintre om şi microorganisme, dintre om şi plante.

  Asupra unei culturi de microorganisme se poate exercita de către unii subiecţi umani, printr-un efort de concentrare psihică, efecte de inhibare sau de favorizare a dezvoltării acestei culturi. Iniuşin constată că influenţa exercitată de om asupra microorganismelor este maximă până la distanţa de 1 metru şi minimă începând de la distanţa de 10 metri.

  În cartea lui V. Pekelis, Maladies cybernetiques, citim despre interesul acordat de către o serie de cercetători ruşi fenomenului telepatic. Se spune că succesul celebrului dresor de animale V. Durov se datora nu numai artei sale, ci şi capacităţii de a se face înţeles de animale pe cale telepatica. La experienţele de telepatie cu câinele său Mars au participat mai multe personalităţi ştiinţifice ale vremii, printre care şi marele neurolog rus Sechterev. La ordinul telepatic transmis de către Durov, câinele era capabil să aducă anumite obiecte din alte încăperi sau să execute unele acţiuni.

  F'enomenul comunicării psihice între om şi animale, în speţă câinele, nu este aşa de ciudat pe cât ar părea la prima impresie. Majoritatea celor ce s-au ocupat de fenomen au remarcat ca situaţiile cele mai propice de producere a telepatiei sunt acelea în care există o armonizare psihologică între cei doi parteneri, o afinitate psihică. Ori, câinele este animalul care şi-a demonstrat un ataşament de o fidelitate nedezminţită vreodată. După unii autori, acest ataşament al câinelui a jucat un mare rol chiar în consolidarea societăţii omeneşti. Sunt citate adesea exemple impresionante ca dovadă a acestui ataşament al câinelui faţă de stăpânul său. Sânt cunoscute cazuri când câinii au decedat (întâmplător?) o dată cu stăpânii lor, câini care au urmat cortegiile funerare ale stăpânilor casei şi nu au mai părăsit mormântul acestora până ce au murit prin înfometare.

  Toate aceste reacţii ale animalelor, atât de ciudate pentru noi, pot susţine ideea unui "contact psihologic" între om şi animale şi de aici şi posibilitatea unei comunicări telepatice.

  Experienţele de transfer telepatic riguros contro-late ştiinţific au fost efectuate de-a lungul unei vieţi de profesorul Leonid Vasiliev (fost titular al Catedrei