1. Supă din pastă de soia fermentată.

  Pare să lipsească nimic. Punga cu bani e la locul ei. Răsuflu uşurat.

  Îmi pun rucsacul în spinare şi, croindu-mi drum printre tufişuri, ajung într-un loc mai deschis şi dau peste o potecă.

  O urmez, luminându-mi calea cu lanterna până văd în faţă o licărire şi ajung în ceea ce par a fi împrejurimile unui templu shinto. Îmi pierdusem cunoştinţa în păduricea din spatele unui templu.

  E un templu foarte mare. În curte e un singur felinar înalt, cu vapori de mercur, care aruncă o lumină rece pe clădire, pe cutia milei şi pe inscripţiile votive. Umbra mea se proiectează pe pietriş, ciudat de alungită. Găsesc numele templului pe o plăcuţă şi îl memorez. Primprejur nu e nici ţipenie de om. După câţiva paşi, dau de toaletă şi intru.

  Este impecabil de curată. Îmi dau jos rucsacul din spinare şi mă spăl pe faţă cu apa de la robinet. Mă uit apoi în oglinda neclară din dreptul chiuvetei. După cum mă aşteptam, arăt îngrozitor. Am obrajii palizi şi lăsaţi şi sunt plin de noroi pe gât. Am părul ciufulit.

  Observ ceva negru lipit pe tricoul meu alb, în dreptul pieptului. Arată ca un fluture mare, cu aripile deschise.

  Dau să-l scutur cu mâna, dar nu cade. E lipicios. Ca să pot să mă liniştesc, mă dezbrac de cămaşă, apoi îmi scot tricoul peste cap, mişcându-mă voit fără grabă. La lumina neonului, văd că e o pată de sânge de un roşu închis. E proaspăt şi încă nu s-a uscat. Şi e destul de mult. Îl duc la nas şi îl miros, dar nu simt nimic. E împroşcată şi cămaşa de blugi, dar nu foarte tare. Materialul e oricum albastru închis şi petele nu sar prea tare în ochi. În orice caz, sângele de pe tricou e foarte proaspăt şi intens.

  Spăl tricoul în chiuvetă. Sângele se amestecă cu apa şi chiuveta albă din ceramică se face roşie-roşie, dar oricât de tare aş freca, petele nu dispar. Dau să-l arunc în coşul de gunoi, dar mă răzgândesc. Mai bine îl arunc în altă parte.

  Îl storc bine, îl bag în punga cu rufe murdare şi o îndes la fundul rucsacului. Îmi dau cu apă pe cap şi îmi aranjez părul. Scot săpunul din punga cu articole de toaletă şi mă spăl pe mâini, care încă îmi mai tremură puţin. Mă spăl încet, cu grijă, până între degete. Am sânge intrat şi pe sub unghii. Mă şterg cu prosopul umed pe piept, unde sângele a trecut prin tricou. Îmi pun pe mine cămaşa, o închei până la gât şi o bag în pantaloni. Trebuie să arăt cât pot de normal, ca să nu atrag atenţia.

  Mi-e însă foarte frică. Dinţii îmi clănţăne şi nu pot să-i opresc. Îmi întind braţele şi le privesc. Îmi tremură puţin.

  Nici nu-mi par ale mele. Parcă ar fi două vietăţi separate.

  Palmele mă ustură îngrozitor, de parcă aş fi strâns un fier încins.

  Mă sprijin de marginea chiuvetei şi îmi apăs capul de oglindă. Îmi vine să plâng, dar şi dacă aş plânge, nu ar veni nimeni să mă salveze. Nimeni…

  Măi, măi, de unde ai atâta sânge pe tine? Ce naiba ai făcut? Nu-ţi aminteşti absolut nimic. Nu se vede nici o rană pe corpul tău şi, în afară de înţepăturile din umărul stâng, nu te doare nimic. Asta înseamnă că nu e sângele tău, ci al altcuiva.

  În orice caz, nu mai poţi să stai mult aici. Dacă dă vreo patrulă de poliţie peste tine aşa, plin de sânge, ai încurcat-o. Pe de altă parte, nici nu poţi să te întorci direct la hotel. Dacă te aşteaptă cineva acolo?

  Mai bine îţi iei toate măsurile de precauţie. Poate te-ai implicat fără să ştii în cine ştie ce infracţiune.

  Mai ştii, poate chiar tu eşti făptaşul.

  Din fericire, ai bagajele la tine. Ca măsură de precauţie, ai cărat după tine peste tot rucsacul îndesat cu toate lucrurile tale şi uite că ţi-a fost de folos. Ai procedat corect. Nu e cazul să te îngrijorezi. Nu-ţi fie frică. Trebuie să te descurci şi de acum încolo pentru că eşti cel mai tare băiat de cincisprezece ani din lume. Ai încredere! Respiră adânc, pune-ţi mintea la bătaie şi totul o să meargă bine. Totuşi trebuie să fii pe cât se poate de precaut. Undeva, cineva a sângerat.

  Ala e sânge adevărat şi e mult. Poate că în acest moment cineva te caută cu înfrigurare.

  Hai, treci la treabă! Ai un singur lucru de făcut. Ai un singur loc în care să te duci şi ar trebui să ştii despre ce vorbesc.

  Inspir adânc şi-mi calmez respiraţia. Îmi iau rucsacul pe umăr şi ies din toaletă. Merg prin lumina felinarului, păşind cu zgomot pe pietriş şi încerc să-mi pun mintea la bătaie.

  Apăs butoane, învârt de manivele şi-mi pun gândurile în mişcare. Dar nu merge bine. Bateria e prea slabă ca să pornească motorul. Am nevoie de un loc cald, în care să mă simt în siguranţă, să mă pot refugia o vreme ca să mă pun pe picioare. Dar unde? Singurul loc la care mă pot gândi e biblioteca, dar se deschide de-abia mâine la unsprezece şi până atunci mai sunt multe ore.

  Un singur loc îmi mai vine în minte în afară de bibliotecă.

  Mă aşez într-un colţ ferit de priviri şi scot telefonul mobil din buzunarul de la rucsac, apoi verific dacă mai are baterie.

  Iau din portofel hârtia cu numărul lui Sakura şi îl formez.

  Am degetele nesigure şi greşesc de mai multe ori, dar într-un final reuşesc să tastez tot numărul. Din fericire nu intră căsuţa vocală. După al doisprezecelea apel răspunde şi îi spun cine sunt.

  — Kafka Tamura, zice ea morocănoasă. Ştii cât e ceasul?

  Mâine trebuie să mă trezesc