— Şi de ce n-o faci? îl provoc cu glas scăzut.

  — Pentru că n-am de gând să te ating, Anastasia – cel puţin până nu-mi dai consimţământul tău scris în acest sens.

  Buzele lui schiţează un zâmbet.

  Ce?

  — Ce înseamnă asta?

  — Exact ce am spus.

  Oftează şi clatină din cap către mine, amuzat, dar în acelaşi timp exasperat.

  — Trebuie să-ţi arăt, Anastasia. La ce oră termini lucrul diseară?

  — Pe la opt.

  — Păi, am putea să mergem la Seattle în seara asta sau sâmbăta viitoare, să luăm cina la mine acasă, şi atunci o să te pun la curent cu toate treburile. Alegerea îţi aparţine.

  — De ce nu poţi să-mi spui acum?

  — Pentru că vreau să mă bucur de acest mic dejun şi de compania ta. După ce te vei fi lămurit, probabil că n-o să vrei să mă mai vezi vreodată.

  Asta ce mai înseamnă? Exploatează sexual copii de vârstă fragedă în cine ştie ce parte a planetei uitată de Dumnezeu? E membru al vreunui sindicat al crimei organizate? Asta ar explica de ce e atât de bogat. E evlavios? E impotent? Desigur că nu – ar putea să-mi dovedească asta chiar acum. Mă fac roşie când mă gândesc la posibilităţi. Raţionamentul ăsta nu mă duce nicăieri. Mi-ar plăcea să rezolv cât mai curând enigma care este Christian Grey. Dacă înseamnă că acel mare secret pe care-l ascunde este atât de hidos încât să nu mai vreau să ştiu de el, atunci, sincer, ar fi o uşurare. Nu te minţi – strigă Vocea interioară la mine – ar trebui să fie ceva teribil de rău ca să te facă să fugi văzând cu ochii.

  — Diseară.

  Îl văd cum ridică o sprânceană.

  — La fel ca Eva, te grăbeşti să guşti fructul rupt din copacul cunoaşterii.

  Zâmbeşte cu superioritate.

  — Faci mişto de mine, domnule Grey? întreb cu inocenţă.

  Arogant nesuferit.

  Îngustează ochii către mine şi-şi ia telefonul Blackberry de pe masă. Apasă un număr.

  — Taylor. O să am nevoie de Charlie Tango.

  Charlie Tango! Cine mai e şi ăsta?

  — Din Portland la, să zicem, ora douăzeci şi treizeci de minute… Nu, în aşteptare la Escala… Toată noaptea.

  Toată noaptea!

  — Da. Disponibil mâine-dimineaţă. O să pilotez eu de la Portland la Seattle.

  Pilotează?

  — Pilot de rezervă de la douăzeci şi două şi treizeci.

  Pune telefonul jos. Nici te rog, nici mulţumesc.

  — Întotdeauna oamenii fac ce le spui să facă?

  — De regulă, dacă nu vor să rămână fără slujbă, spune el pe şleau.

  — Şi dacă nu lucrează pentru tine?

  — Oh, pot să fiu foarte insistent, Anastasia. Ar fi bine să-ţi termini micul dejun. Pe urmă te duc acasă. Vin să te iau de la Clayton's la opt, când termini. O să zburăm până la Seattle.

  Clipesc des.

  — O să zburăm?

  — Da, am un elicopter.

  Rămân cu gura căscată. Am o a doua întâlnire cu Christian Grey Cel-Atât-de-Misterios. De la cafea la zbor cu elicopterul. Uau!

  — Mergem cu elicopterul la Seattle?

  — Da.

  — De ce?

  Rânjeşte malefic.

  — Pentru că pot. Termină-ţi micul dejun.

  Cum să mai mănânc acum? Merg la Seattle cu elicopterul Împreună cu Christian Grey. Care vrea să-mi muşte buza… gândul mă face să mă foiesc neliniştită.

  — Mănâncă, spune el cu mai multă asprime. Anastasia, nu suport să văd mâncare risipită… mănâncă.

  — Nu pot să mănânc toate astea.

  Mă holbez la cele rămase pe masă.

  — Mănâncă ce-ai în farfurie. Dacă ai fi mâncat cum se cuvine Ieri, n-ai mai fi aici, iar eu nu mi-aş fi trădat atuurile atât de curând.

  Gura lui capătă o expresie fioroasă. Pare supărat.

  Mă încrunt întorcându-mă la mâncarea mea, care între timp s-a răcit. Sunt prea excitată să mănânc, Christian. Nu înţelegi? aud explicaţia Vocii interioare. Dar sunt prea laşă ca să dau glas acestor gânduri, mai ales când el pare atât de posomorât. Hmm, ca un băieţel. Gândul mi se pare amuzant.

  — Ce-i atât de amuzant? întreabă.

  Clatin din cap, neîndrăznind să-i spun, şi-mi ţin ochii ţintuiţi asupra mâncării. Înghit ultima bucăţică de clătită şi mă uit la el. Christian mă priveşte meditativ.

  — Bravo, spune el. O să te duc acasă după ce-ţi usuci părul. Nu vreau să te îmbolnăveşti.

  În cuvintele lui se simte un fel de promisiune nerostită. Ce vrea să spună? Plec de la masă, întrebându-mă o clipă dacă n-ar trebui să-i cer voie, dar renunţ la idee. N-aş vrea să stabilesc un precedent periculos.

  Mă îndrept înspre dormitorul lui. Un gând mă opreşte.

  — Dar tu unde-ai dormit azi-noapte?

  Mă întorc să-l privesc cum stă încă aşezat pe scaunul din sufragerie. Nu văd nici un fel de pături sau cearşafuri aici – poate că le-a strâns şi le-a pus în altă parte.

  — În patul meu, spune simplu, cu privirea din nou impasibilă.

  — Oh.

  — Da, a fost şi pentru mine o noutate.

  Zâmbeşte.

  — Să nu faci… sex.

  Na – am rostit cuvântul. Roşesc… fireşte.

  — Nu.

  Clatină din cap şi se încruntă, ca şi cum şi-ar fi amintit ceva neplăcut.

  — Să dorm cu cineva în pat.

  Îşi ia ziarul şi continuă să citească.

  Dumnezeule, ce vrea să spună cu asta? Că n-a dormit niciodată cu nimeni? Că e virgin? Nu ştiu ce mă face să mă îndoiesc de asta. Stau şi-l privesc neîncrezătoare. E cel mai misterios personaj pe care l-am cunoscut vreodată. Şi încep să realizez că am dormit cu Christian Grey şi-mi vine să-mi trag palme – ce n-aş fi dat să fiu conştientă şi să-l privesc dormind!