surorile de acasă, îl pupa în creştetul capului şi-l întreba pe jupân dacă e ascultător. Domnul Vasiliu n-avea de ce să se plângă. Mai dăduse şi în el, nu se putea treabă fără scărmăneală. Greşea, i se cuvenea.

Anii trecuseră repede. Venise războiul. Deverul nu slăbise. Stăpânul mai mărise prăvălia, vânzarea crescuse. Jupânul avea învârtelile lui cu comandamentul nemţesc care ocupase Bucureştiul. Vindea şi cumpăra cartofi pe sub mână, cine-l ştia? După plecarea duşmanului, domnul Vasiliu avusese câteva încurcături, dar scăpase. Trebuie să fi ţinut bani berechet, gândeau toţi băieţii de prăvălie. Mulţi plecaseră, deschiseseră prăvălii şi ei, ajunseseră. Mai treceau pe la el, să-i mulţumească. Fără ajutorul jupânului ar fi slugărit încă.

Se ridicase şi Stere. Începuse să doarmă în patul bucătăreselor şi să bea pe furiş din ţuica stăpânului. De ziua acestuia, la Sfântul Pantelimon, se adunau sus în odăile întunecoase toţi cei de-l slujiseră. Nu-l blestema nimeni. Crescuse negustori. Îi aduceau daruri, picau cu nevestele, petreceau. Se uita Stere. Mai avea şi el puţin. Îi dăduse mustaţa. Duminica umbla în Cişmigiu după servitoare.

La plecare, după încheierea socotelilor, îi spusese:

— Şi dacă mai ai vreo nevoie vreodată, ştii unde mă găseşti.

Nevoia se ivise mai devreme decât crezuse. După nuntă, ridicase prăvălia cea nouă şi cam isprăvise banii. I-ar fi trebuit vreo zece mii de lei ca să se pună pe picioare. Cu socrul nu se mai avea aşa bine, nu putea să-i ceară. Unde să se ducă decât la jupân? S-a suit în tramvai şi-a coborât în Lipscani. Trecuseră ani de zile de când nu mai dăduse prin locurile acelea. A privit vechiul vad comercial unde-şi mâncase anii şi tinereţile. Firmele erau neschimbate. Le bătea vântul. Lumea, forfotă. Abia te mişcai, parcă ieri plecase de la jupân. Vânzătorii te trăgeau de mânecă, îţi împuiau auzul, strigându-şi mărfurile. Găseai ce voiai şi ce nu voiai: lână, sobe, putini, mosorele de aţă, rafie, panglici, sfoară, parchet de pus pe jos, preşuri şi covoare cu desene. A zărit de departe placa de sticlă, scrisă cu litere mari, albe:

 

PANDELE VASILIU, VINURI, GRĂTAR,

BUCĂTĂRIE TRANSILVĂNEASCĂ

 

Ca totdeauna, prăvălia era plină. Aici se făceau afacerile, la un pahar de drojdie. Veneau toţi lipscanii şi telalii, de schimbau banii. Stere îi cunoştea pe nume, pe fiecare; mai se găseau şi oameni noi. Cu ani în urmă, le cărase băutură acasă la neveste sau la ibovnice. Ce bacşişuri îi mai dădeau! Erau oameni veseli, care mâncau bine şi petreceau. Din banii lor se pricopsise domnul Vasiliu.

Cârciumarul se oprise în uşă, privise rafturile pline de sticle şi simţise vechiul miros de bere şi de carne friptă. La tejghea serveau doi băieţi de prăvălie, tunşi şi îmbrăcaţi în halate albastre, aşa cum fusese şi el îmbrăcat odată. Nevasta patronului, mai trecută şi mai grasă, şedea tot în cuşca ei de sticlă, înaltă, aşezată pe un postament de lemn, de unde pândea tot localul. Se apropiase prin mulţimea clienţilor şi ea îl recunoscuse. I-a pupat mâna şi a întrebat-o de Pandele.

— E cam bolnav azi, vezi că-i sus, i-a răspuns femeia, numărând un rest.

Nu prea avea timp de vorbit. Chelnerii aduceau listele de plată, aşezau banii pe tejghea şi ea ştampila bonurile, număra repede hârtiile, scuipând pe degete, cu unghia alegea restul, aruncând într-o cutie lungă de tablă piesele de doi lei şi de un leu. Până să-l întrebe ce mai face, el plecase.

A urcat vechile scări de ciment, a trecut prin coridorul întunecos şi a bătut la uşă. A auzit vocea slabă a lui Pandele poftindu-l înăuntru şi a intrat. Nimic nu se schimbase. Stere cântărise totul dintr-o privire. Acelaşi tapet albastru, decolorat, mai vechi, pe pereţii înalţi; acelaşi oblon care acoperea fereastra şi, în mijloc, masa scundă, plină de hârtii. Deasupra ardea lampa electrică cu picior lung, de porţelan, răspândind împrejur o lumină ostenită. Lucrurile abia se zăreau. Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Jupânul fuma. O dâră albastră, subţire, străvezie se ridica spre tavanul nevăzut. Peste hârtiile risipite pe masă, atârna o mână albă, mică, plină de inele, ca de femeie. Pe ea aluneca strălucirea lămpii. Domnul Vasiliu socotea cu un creion şi, când l-a simţit înăuntru, a ridicat ochii. Stere i-a desluşit prin pânza cenuşie de dincolo de masa încărcată chipul lunguieţ şi slab, părul argintiu pe la tâmple şi hainele necălcate, vechi şi lucioase.

— Tu eşti, mă? a întrebat.

Inima cârciumarului bătuse mai tare. Aceeaşi spaimă veche, ţinută ani întregi în suflet, a ieşit gâlgâitoare, sub piept. Palmele şi ghionţii lui uitaţi, glasul poruncitor al stăpânului, toate s-au adunat într-o frică neînţeleasă. Pandele i-a întins peste masă palma subţire, aproape străvezie. Privirile i se şterseseră şi veselia din ochi îi pierise. Parcă nu mai vedea lucrurile prea apropiate.

— Eu sunt, jupâne, sărut mâna!

— Stai colea, pe fotoliul ăsta!

Se aşezase.

— Ia spune-mi, ce vânt te aduce pe la mine?

Iar scoase ţigaretul lui, în care vârâse o Remesea. O aprinsese şi în odaie se răspândise mirosul aromat al tutunului. Stere nu ştia cum să înceapă. I-a povestit ce-a făcut de când plecase de la el. Jupânul asculta liniştit, fumând. Când terminase, privise multă vreme în gol, fără să spună nimic. Stere tăcuse încurcat. Târziu, Pandele rostise cu lene:

— După câte înţeleg eu, ţi-ai făcut şi casă…

— Da, casă de zid, cârciumă în faţă, odăi de dormit, magazii, tot, o mulţime de parale m-a costat.

— Aşa e când faci avere…

Şi râse mângâindu-şi sprâncenele subţiri.

— Am vândut vinul, cu ce mi-a mai adus muierea, tot în cărămizi am băgat. Socoteala n-a prea ieşit.

Se oprise puţin, să vadă dacă jupânul pricepuse. Cam greu, că acesta se gândea la altele. El tot bătea şaua!

— Acum, că s-a mărit prăvălia, trebuie capital mai mare. Zece mii de lei dacă aş avea, m-aş cârpi…

Pandele se juca cu ţigaretul. Îl lăsa să vorbească.

— Am trecut şi pe la dumneavoastră să vedem ce mai faceţi. Cucoana mi-a spus că sunteţi cam bolnav… Mă gândeam să vă întreb, să aud ce ziceţi…

Pandele fluiera încetişor. Stere şedea ca pe jar. Îi dă sau nu-i dă dacă o să-i spună pentru ce venise? Auzi pendula din perete bătând rar orele. Jupânul îşi aprinsese încă o ţigară şi spusese:

— Şi