class="p4">Dimineața, Miriam se simțea rău și deseori se plângea de oboseală. Citeau cărți despre graviditate și naștere, discutau despre numele copilului și despre educația lui. Peste tot prin casă erau împrăștiate reclame la articole pentru bebeluși, iar ei colindau raioanele pentru nou-născuți din marile magazine. Pe calendarul din bucătărie erau însemnate datele programărilor la ginecologie. Pe scurt, se petreceau o mulțime de lucruri care îl ajutau pe Hendrik să amâne cea mai importantă sarcină din proiectul lui: elaborarea materialului seminarelor. Ce voia de fapt să le spună oamenilor?

Când ajungea totuși să treacă la treabă, seara ori în weekend, se pierdea în finețurile prelucrării textului. Documentele trebuiau să arate ireproșabil! Absolut profesional! Pentru început cumpără o imprimantă-laser și un aparat de legat cu arcuri. După ce va începe și va avea succes, va apela la o tipografie.

Cu privire la conținut, se încurajase că va fi de ajuns să deschidă numeroasele cărți strânse în ani buni, pentru a avea material suficient. Era adevărat, dar exista o problemă: când în sfârșit le deschise, simți că materialul îl copleșea. Ca să scape de această senzație, făcu o mulțime de notițe și fișe și pe un panou fixă post-it-uri pe care le grupă și le schimbă între ele de mai multe ori. Până când Miriam protestă vehement.

Când le recitea după ani buni, multe cărți îi păreau însă platitudini. Autorii americani mai ales se limitau de obicei să repete sub diverse forme îndemnuri precum: Crede în tine și totul va deveni posibil! Așa ceva nu îi era de mare folos.

În ceea ce privea materialele, Hendrik avea impresia că nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Parcă se rătăcise. Avea extrem de mult material, dar nicio structură, niciun plan. Nu avea niciun fir conducător! După scurt timp, petrecu din ce în ce mai puține seri printre cărți. Mereu avea altceva mai important de făcut și găsea pretexte pentru a se eschiva.

Când și când îi trecea prin cap că poate nu va face față. Poate că seminarul reușit de la Zürich fusese doar norocul începătorului, o întâmplare care nu avea nicio semnificație.

Bine că nu apucase să ia o decizie irevocabilă! Nu trebuie să demisioneze. Totul era încă posibil.

•

Sora lui Miriam și soțul ei își rezolvară problemele conjugale și le făcură o vizită. Florian și Niklas, cei doi fii ai lor, zburdaseră ca de obicei prin casă. Erwin lăudase prăjitura cu mere, „o reușită deplină, de nota zece”, iar Julia îi arătase lui Miriam cum trebuia să se maseze cu uleiul pe care i-l adusese, pentru ca după naștere să nu facă vergeturi pe burtă.

În nișa pentru prepararea ceaiului din biroul lui Hendrik se afla un calendar săptămânal, cu aforisme tâmpite. După vizită, luni-dimineață, Hendrik văzu următorul aforism: Nu este suficient să nu ai un plan, mai trebuie să fii și incapabil să îl realizezi.

Hendrik se opri de parcă s-ar fi lovit de un zid. O secundă, care lui i se păru nesfârșită, fu convins că cineva pusese fila acolo, pentru a râde de el și de intenția lui.

Apoi își dădu seama că nu era posibil așa ceva. La firmă, nimeni nu știa despre planurile lui. Chiar acesta era aforismul calendarului.

Coincidență.

O coincidență care îl electrocută. Încheie ziua de lucru cât mai devreme posibil, și când ajunse acasă, deschise cărțile și se hotărî să treacă la treabă. De data aceasta, imediat ce se apucă de lucru cu energie, piesele puzzle-ului se potriviră într-o imagine care se dovedi a fi o structură.

Trebuia să îi lase pe participanți să înceapă, el urmând să îi îndrume să își cerceteze singuri senzațiile, imaginația și temerile privitoare la bani, sărăcie și bogăție. Resimțiți bogăția ca pe un blestem? Ca pe o povară? Ca pe un păcat? În sinea dumneavoastră considerați sărăcia mai nobilă? Știa acest lucru din munca lui de zi cu zi, dar era un pas foarte important să îi facă pe participanți să recunoască faptul că banul devenea important – prea important, nesănătos de important – când lipsea. Niciodată gândurile nu se concentrează atât de inexorabil către bani ca atunci când nu îi ai.

Trebuia să îi convingă pe oameni să accepte să aibă bani. Să considere că era în ordine să fii bogat. Abia apoi putea să treacă la partea practică.

În acel moment voia să introducă alchimia. Firește, doar ca metaforă. Era cunoscut de toată lumea faptul că scopul alchimiei era obținerea aurului. Însă deși toți știau că așa ceva nu era posibil – cel puțin nu cu instrumentele unui alchimist medieval –, tema încă fascina, fermeca, lucru de care Hendrik voia să profite.

Dar nu știa mai multe despre alchimie și nu avea nici măcar o carte pe această temă. Căută prin librării, dar nu găsi nimic, cu atât mai puțin în biblioteca orașului. Când se interesă la un anticariat, proprietarul acestuia îi răspunse iritat:

— Am o grămadă de aiureli ezoterice, dar dacă dumneavoastră căutați cărți adevărate despre alchimie, nu pot decât să vă doresc mult succes. Acestea circulă numai între inițiați și la prețuri care vă lasă cu gura căscată.

— În acest caz am să încep cu aiurelile ezoterice.

Ajunse acasă cu un teanc de cărți prăfuite, pe care dăduse mai puțin de douăzeci de mărci, și începu imediat să le citească. Încercă să aleagă grâul de neghină. Astfel află că, alături de astrologie, alchimia aparține unei categorii a gândirii vechi care se numește tradiție hermetică. Această viziune asupra lumii pleacă de la ideea că generalul se reflectă în particular. Dar în timp ce astrologia se axa pe efectele pe care stelele le-ar avea asupra vieții oamenilor, alchimia se ocupa cu materia însăși, din care se compune totul. Ea a postulat patru elemente fundamentale – Hendrik găsi remarcabil faptul că această concepție s-a dezvoltat independent în China, India și în Grecia Antică –, respectiv focul, apa, pământul și aerul. În plus, la baza tuturor se află forțele antagonice: fierbinte/rece, ud/uscat, pozitiv/negativ, bărbătesc/femeiesc și altele.

Pe lângă acestea, a mai aflat că alchimia accepta un