Hendrik puse mâna pe creion. Sursa inepuizabilă? De aici se putea scoate ceva.

Noțiunea centrală a alchimiei era transmutația. Prin ea se avea în vedere în primul rând transformarea metalelor nenobile în metale nobile, dar și a stării de boală în sănătate, a bătrâneții în tinerețe sau a existenței pământești în existență celestă. Alchimistul, după cum se susținea într-o scriere medievală mucegăită, aspira să depășească limitările impuse vieții.

Foarte bine, se gândi Hendrik luându-și notițe. Una dintre limitările acestea era să nu ai bani, o limitare evidentă. Și de aici se putea scoate ceva.

Partea practică va avea în vedere trei mari teme. Prima cale către bunăstare era ca din câștig să reții mai mult, lucru cunoscut drept „economisire”. A doua cale era sporirea câștigului, adică „succesul”. Și în sfârșit a treia era investirea banilor economisiți în așa fel încât să producă mai mulți bani, celebra „investiție”.

Acum, că realizase structura de bază, restul era ușor. Putea să conceapă un plan orar pentru două zile de seminare, să grupeze corespunzător materialul strâns și apoi să scrie. Nu avea nevoie de mai mult timp decât pierduse până să se apuce de treabă.

•

Hendrik devenea tot mai nerăbdător. Pântecul lui Miriam începea să se bombeze, proiectul lui era gata de start. Viața se pusese în mișcare, iar el abia aștepta ca schimbarea anunțată să se producă.

— Ah, Hendrik, spunea Miriam, totul merge cum trebuie. Nici iarba nu crește mai repede, dacă tragi de ea. Eu mă bucur de ea așa cum este.

— Da, recunoscu el, ai dreptate.

Dar nerăbdarea lui nu dispăru. Se apropia data la care trebuia să demisioneze. Se gândise să ia startul la începutul anului, cu prima acțiune de publicitate, ca potențialii clienți să primească scrisorile odată cu poșta de Anul Nou. Era în interesul lui ca un număr cât mai mare să fie dispuși să își pună în practică planurile pentru anul 1999.

Și-a arhivat adresele pentru această acțiune în calculator. O graficiană i-a făcut pliantele și i-a procurat hârtia colorată pentru scrisori, pe care el avea să imprime antetul personalizat. Apoi a găsit o tipografie cu oameni tineri, și ei la început de drum, care lucrau bine și aveau prețuri rezonabile. A făcut rezervări pentru trei seminare în trei hoteluri: primul seminar în martie, al doilea în aprilie, al treilea în mai. La primele înscrieri oferea și o reducere atractivă.

Când își anunță demisia, cu inima bătând să îi sară din piept și cu mâinile transpirate, șeful său fu de-a dreptul șocat. De ce? Și unde voia să se ducă în aceste vremuri tulburi? Îi oferi și o mărire semnificativă de salariu!

Hendrik se enervă. Ar fi putut să aibă un salariu așa de mare mai înainte, dacă ar fi pus puțină presiune?

Poate că nu era cel mai potrivit să țină seminare despre bogăție și succes.

Dar zarurile fuseseră aruncate, nu mai exista cale de întoarcere. Mai avea câteva zile de concediu, pe care le folosi ca să pregătească primul seminar. Miriam, gravidă și mai frumoasă ca oricând, îl ajuta. Masa din camera de zi era doldora de pliante. Le îndoiau, le introduceau în plicuri și le timbrau. Sute în fiecare seară și păreau că nu se mai termină. La sfârșit le sortară după niște reguli complicate, ceea ce le luă și mai mult timp. Însă după Crăciun totul era gata, Hendrik se duse la poștă cu un sac imens.

Un funcționar prost dispus deschise sacul, verifică plicurile și mormăi:

— OK.

Apoi sacul dispăru duduind într-o cutie cenușie din plastic.

Cât de puțin festiv se desfășoară această operațiune, își spuse în gând Hendrik.

Respiră adânc când ieși în aerul rece al iernii. Gata începea o nouă etapă a vieții lui.

Adevărata viață.

Inițial nu s-a întâmplat nimic. Pentru seminarul din martie nu sosi nicio solicitare și Hendrik trebui să îl anuleze. Își spuse că poate îl fixase prea devreme.

De al doilea seminar, din aprilie, s-au interesat câțiva oameni, dar numai atât. Și acest seminar a fost anulat.

Dar pentru al treilea seminar, cel din mai, s-au făcut înscrieri. Încet, dar constant. Exact cu o zi înaintea termenului final de înscriere, de la sfârșitul lui martie, s-au anunțat încă doi participanți. Numărul minim de cursanți fusese astfel depășit!

Lui Hendrik i s-a ridicat o piatră de pe inimă.

— În sfârșit, îi spuse el lui Miriam. Am început.

•

Dar au început, de fapt, cu o naștere. La nici două săptămâni, în a doua duminică din aprilie, seara, au început durerile. Hendrik a chemat un taxi și au mers în spital.

A petrecut ore întregi plimbându-se în sus și în jos pe coridoarele albe, ore în care s-a simțit în afara timpului. Sala de nașteri i se părea o altă lume, inundată de lumină, o lume în afara celei pe care o cunoștea. Tot ce putea să facă era să o țină de mână pe Miriam și să îi șteargă transpirația de pe frunte, în timp ce ea gemea și țipa. În jurul lor roiau moașe și doctori, afișând un calm profesional, o ancoră într-o furtună clocotitoare.

După care a apărut pe lume o ființă micuță, mânjită cu sânge, o fetiță. Nu țipa, doar căsca și îl cerceta pe Hendrik – era sigur de asta – foarte atentă, cu o privire minunată. Apoi, când medicul o luă, Hendrik își dădu seama că propriii obraji erau uzi.

— Are nasul tău, îi spuse Miriam mai târziu, când stăteau toți trei în salon.

Vocea îi era epuizată și răgușită, dar ea era fericită, și în acea clipă Hendrik o iubi mai mult decât oricând.

— Da, răspunse el, are nasul-Busske. Sărmanul copil.

Miriam zâmbi:

— Este frumoasă, nu-i așa?

— Este cel mai frumos copil din lume, o asigură Hendrik, și vorbea serios.

El părăsi spitalul dimineața devreme. O ceață fină pusese stăpânire pe străzi, se auzea zgomotul circulației, mirosea a gaze de eșapament și a gunoi. Era o dimineață de luni