a acestuia era prins, intre cioburi de geam şi bucăţi de fiare contorsionate, un trup însângerat de femeie şi că era vorba de bruneta pe care o văzusem ieşind, cu puţin timp în

urmă, din buticul Şanzelize. Pe jos era plin de cioburi. Am prins-o pe Füsun de braţ şi i-am spus ,,să plecăm de-aici". Dar nu m-a luat în seamă. A privit în tăcere, până la saturaţie,

ochii femeii strivite din maşină.

         Când mulţimea a sporit considerabil, am plecat de la locul accidentului - venea, în fine, o maşină de poliţie -, căci posibilitatea de a întâlni vreo cunoştinţă mă indispunea mai mult decât femeia moartă prin strivire (da, pesemne că murise deja). În vreme ce ne îndreptam tăcuţi spre blocul Compasiunea, aflat în partea de sus a străzii pe care se găsea secția de poliţie, ne apropiam cu repeziciune de ceea ce numeam, la începutul cărţii mele, „cea mai fericită clipă din viaţa mea“.

         Odată ajunşi în răcoarea casei scărilor din blocul Compasiunea, am îmbrăţişat-o şi am sărutat-o pe buze. Am sărutat-o şi când am intrat în apartament, dar buzele ei fremătătoare

erau stăpânite de o anumită sfială, iar în atitudinea ei stăruia și oarecare reţinere.

         - Am să-ţi spun ceva, a zis ea.

         - Spune!

         - Mă tem că n-ai să iei destul de în serios ceea ce am sã-ţi spun sau că ai te porţi cu totul aiurea.

         - Ai încredere în mine.

         - Uite ce este, nu sunt cu totul sigură, dar tot am să-ţi spun ce am de spus, a zis ea.

         Pe chipul ei s-a ivit acea expresie de hotărâre proprie celui care ştie că săgeata a fost slobozită din arc şi că nu va mai putea ascunde ceea ce-i stă pe suflet.

         - Dacă ai să te porţi necinstit cu mine, am să mor, mi-a spus ea.

         - Uită de accident, draga mea, şi spune-mi, te rog, ce ai de spus.

         A început să plângă in tăcere, exact aşa cum făcuse în ziua aceea, la amiază, la buticul Şanzelize, când îmi spusese că nu putea să-mi înapoieze banii pe geantă. Sughiţurile ei s-au transformat intr-o voce ca de copil arţăgos, furios că i se făcuse o nedreptate:

         - M-am îndrăgostit de tine. M-am îndrăgostit de tine rău de tot!

         Avea o voce acuzatoare şi, totodată, neaşteptat de afectuoaså.

         - Mă gândesc la tine toatã ziua! Mă gândesc la tine de dimineaţa până seara!

         Şi-a acoperit faţa cu mâinile şi iar a plâns.

         Trebuie să mărturisesc că primul meu impuls a fost să surâd ca un imbecil. N-am făcut-o însã. Ba chiar mi-am ascuns bucuria nemăsurată  am ĭncruntat din sprâncene, adoptând o expresie sentimentală. Era unul dintre cele mai sincere şi mai intense momente din viaţa mea, dar în atitudinea pe care o adoptasem  insinuase ceva artificial.

         - Şi eu te iubesc foarte mult.

         Dar în ciuda deplinei mele sincerităţi, cuvintele pe care le rosteam nu erau la fel de puternice  de autentice ca ale ei. Ea le rostise prima. Pentru că vorbisem după ea, în cuvintele mele reale de dragoste se strecurase o notă de consolare, de politețe şi de falsitate. Mai mult, chiar dacă în clipa aceea aş fi fost mai îndrăgostit de ea decât era ea de mine (era posibil ca lucrul acesta să fie chiar adevărat). Füsun fusese cea care pierduse jocul, pentru că ea fusese

prima care mărturisise dimensiunea înspăimântătoare pe care o dobândise dragostea ei. „Înţeleptul intr-ale dragostei" care zăcea în mine şi despre care nici măcar nu doream să

ştiu din ce experienţe scandaloase se plãmădise, îmi dădea de ştire cu şiretenie că Füsun cea lipsită de experienţă pierduse partida pentru că se comportase mai deschis decât mine. Din faptul acesta puteam trage concluzia că suferința și obsesiile pe care mi le pricinuia gelozia urmau să ia sfârşit.

         Când a început din nou să plângă, a scos din buzunar o batistã rnototolită, ca de copil. M-am apropiat de ea şi, în timp ce-i mângâiam pielea catifelată, neasemuit de frumoasă, de pe gât, de pe umeri, i-am spus că nu exista lucru mai absurd ca o fată frumoasă ca ea, de care toţi erau îndrăgostiţi, să plângă pentru că se îndrăgostise.

         Mi-a spus, printre lacrimi:

         - Adică fetele frumoase nu se îndrăgostesc niciodată? Dacă le ştii pe toate aşa de bine, spune-mi...

         - Ce?

         - Ce se va-ntâmpla de-acum încolo?

         Mă privea într-un fel care arăta că aceasta era adevărata problemă, că vorbele mele despre dragoste şi frumuseţe n-aveau cum s-o amăgească şi că răspunsul pe care urma să

i-l dau era foarte important.

         N-aveam ce răspuns să-i dau. Dar mă gândesc la lucrul aceasta acum, după ani de zile, când rememorez acea clipă. Atunci am fost cuprins de un soi de indispoziţie, simţind că

genul acesta de întrebări urmau să se strecoare între noi ca o umbră, aşa încât am învinuit-0 în taină şi am început s-o sărut.

         Mi-a răspuns la sărut arzând de dorinţă şi copleşită de disperare. M-a întrebat dacă acela era răspunsul la întrebarea pe care mi-o pusese.

         - Da, acesta este, am spus eu.

         - Nu trebuia să lucrăm mai întâi la matematică? m-a întrebat ea.

         Pe măsură ce o sărutam, mă săruta şi ea, în chip de răspuns. Îmbrăţişările, săruturile erau cu mult mai reale decât dilema în care ne pomeniserăm antrenaţi şi purtau încărcătura forţei irezistibile a ,,imediatuluí“. Pe măsură ce-și scotea hainele şi celelalte lucruri, din Füsun se ivea nu o fată pesimistă, care suferea pentru că se îndrăgostise, ci o femeie sănătoasă, plină de viaţă, gata să se mistuie în dragoste și senzualitate.

         Nimeni nu ştie, de fapt, că trăieşte cea mai fericită clipă a vieții sale atunci când o trăieşte. Poate că unii oameni pot cugeta sau afirma cu sinceritate (şi adeseori), în anumite

momente de euforie, că „acum“ trăiesc acea clipă de aur a vieții lor, dar, în ciuda acestui fapt, o parte a sufletului lor este convinsă că pe viitor vor trăi clipe şi mai frumoase, şi mai fericite. Nimeni nu şi-ar putea continua viaţa, mai cu seamă la tinereţe, gândind că, de la un anumit moment, lucrurile vor merge mai prost. Dacă eşti însă suficient de fericit pentru a-ţi putea imagina că trăieşti cea mai fericită clipă a vieţii tale, vei fi,