întinse, să cunoască un recul semnificativ, făcând mai întâi loc planului de reorganizare a Europei înseși, formulat de un președinte american, iar apoi intervenției financiare a Americii pentru restaurarea economică a Lumii Vechi (Planul Marshall, 1948). Astăzi, destinul occidental pare legat indisolubil de SUA, iar provocările vizează lărgirea cadrelor de manifestare ale standardelor de viață occidentale, euroatlantice, la dimensiuni planetare, prin globalizare.

Cum nu a fost întotdeauna astfel, rămâne important de știut cum s-a aflat într-o țară precum a noastră despre Statele Unite ale Americii și în ce fel s-a reflectat realitatea de peste Ocean în mintea românilor de odinioară. De aceea, o carte precum cea a Elenei Andreea Boia – fără alte legături decât cele de omonimie cu profesorul Lucian Boia –, Imaginea Statelor Unite ale Americii în cultura românească din Transilvania până la Primul Război Mondial (EFES, Cluj-Napoca, 2009, 314 p.), aduce în prim-plan o problematică de autentic interes prin angulația pe care o presupunem. Este vorba, la urma urmei, despre o lume de departe – de dincolo de percepția cotidiană a vecinătăților continentale sau a centrelor prestigioase ale Europei –, reflectată de privirile unor cetățeni dintr-un imperiu multietnic și pluriconfesional, cum era cel al Habsburgilor. O particularitate a vieții românilor transilvăneni este că, rămânând supuși în raport cu maghiarii, ei erau – până în 1867 –, împreună cu aceștia, sub administrarea politică austriacă. Supuși statului și supuși nobilimii maghiare, românii ardeleni au văzut, astfel, America filtrată prin două grile culturale, două cenzuri (formale sau nu), două influențe diferite, nu neapărat convergente.

Autoarea abordează chestiunea cu prudență, neaventurându-se în compararea celor trei niveluri de contact cu SUA din interiorul Împărăției Habsburgilor și preferând să elucideze un capitol de imagologie românească înainte de a porni mai departe. Concluziile ei indică un crescendo al interesului și cunoașterii problematicii nord-americane:

Au existat mai multe reprezentări care, coroborate, au condus la formarea acestor proiecții generale. Cronologic, exemplul politic al Uniunii a fost cel dintâi. În special în preajma Revoluției pașoptiste ziarele au editat mai multe date cu privire la forma de guvernare sau despre prevederile unor acte constituționale. […] Odată cu cea de-a doua jumătate a secolului, modelul politic al Statelor Unite avea să fie completat de cel economic și de cel tehnic. Avântul uimitor pe care ramurile amintite l-au înregistrat a atras admirația și, mai ales, uimirea locuitorilor provinciei. […] Ca atare, au fost publicate analize și s-au tras semnale de alarmă cu privire la amenințătoarea concurență a „fraților” de dincolo de Ocean. Tot în această perioadă, mai exact, în ultimele două decenii ale veacului al XIX-lea, s-a consolidat și acea reprezentare a republicii ca țară a bunăstării materiale, ca „Pământ al făgăduinței”, ca loc ideal al omului de rând. Numărul mare al celor care au emigrat este, în opinia noastră, cel mai în măsură să ne oglindească impactul pe care ea l-a produs în rândul transilvănenilor (p. 280).

Toate aceste etapizări ale interesului față de SUA reprezintă un început de cunoaștere istorică ce își așteaptă, desigur, continuările. Pe ce căi se transformă o imagine negativă într-una pozitivă și un ținut socotit inospitalier într-unul al tuturor șanselor? În ce fel țăranul român din Transilvania, tradiționalist în majoritatea manifestărilor lui, ajunge să considere potrivit să se rupă de acasă, să traverseze o Europă urbanizată și industrializată și, fără a avea experiența prealabilă nemijlocită a mării, să se angajeze în traversarea oceanului, ajungând în marile orașe americane (Detroit, Chicago), atât de profund diferite de mediul de acasă, adaptându-se din mers și câștigându-și cu trudă banii visați? Analizând reacțiile la unirea religioasă din 1700, istoricul Keith Hitchins vorbea despre rezistența acerbă la modernizare și refugierea într-un univers populat cu viziuni religioase apocaliptice, escatologice, ale românului transilvănean din secolul al XVIII-lea, care alimentau o rezistență funciară în fața înnoirilor. Cum se explică saltul, în numai un secol și jumătate, de la un tip de raportare socială la celălalt, ținând cont de faptul că școala și presa destinate românilor, în limba proprie, cunoșteau o dezvoltare lentă, ezitantă și plină de obstacole?

Din cartea Elenei Andreea Boia nu lipsesc răspunsurile, dar întrebările domniei sale se referă mai ales la lucruri constatabile mai ales pe baza unor surse revuistice și livrești. Ca să se obțină un răspuns la chestiuni precum cele formulate aici s-ar cuveni coborât la statistici și documente, la memorialistică și epistolare; o aluvionară documentație care își așteaptă în continuare și editorii, și exploratorii.

Receptivitatea în materie de idei politice americane constatată în rândul intelectualilor români din provincia noastră intramontană rămâne surprinzătoare și exprimă interesul față de o democratizare după care se tânjea aici. Nu degeaba traduce Simion Bărnuțiu, în anii 1845-1846, Declarația de independență adoptată la 4 iulie 1776, pregătind, din punct de vedere doctrinar, și prin acest exemplu, răsturnări de situație visate și, ulterior, prilejuite – în parte sau momentan – de Revoluția de la 1848.

Șantierul este vast și merită extins în continuare.

Observator cultural, nr. 585, 28 iulie 2011

Tinerețea studioasă a folcloristului

Există cărți pe care apariția sub patronajul unor instituții care nu au legături trainice cu rețelele de distribuție – atâta cât funcționează acestea – de pe cuprinsul întregii țări le menține într-un soi de circuit subteran. Nu este de mirare că ele ajung cu greu și în cantități insuficient de relevante la cititorii cărora le sunt destinate. Cu mare întârziere am intrat și eu în posesia volumului îngrijit de o echipă de bibliotecari de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” din Arad, sub coordonarea poetului Nicolae Nicoară-Horia și incluzându-i pe Lucia Bibarț, Adriana Czibula, Cristina Dulaschi, Ligia Margea și Marioara Sabou, cuprinzând Dioariu. Jurnal intim al lui Atanasie Marian Marienescu (Editura Nigredo, Arad, 2008, 244 p.