La sfârşitul zilei, obiectele fuseseră vopsite… şi George odată cu ele. Era pătat pe mâini, pe urechi, până şi pe nas. Avea vopsea în mustaţa zbârlită, în favoriţii rebeli şi, desigur, pe haine.

Se aşteptase însă la aşa ceva şi venise pregătit, aducându-şi o cămaşă la care putea renunţa şi o pereche ponosită de pantaloni, pe care-i purtase probabil în liceu.

După ce terminaseră treaba, George se îmbrăcă în hainele obişnuite, iar pe cele murdare le mototoli şi spuse:

– Poţi să le arunci şi pe astea la gunoi, Andrew. Nu mai am nevoie de ele.

În privinţa cămăşii, avea perfectă dreptate. Nu numai că era îngrozitor de pătată, dar se sfâşiase într-o parte, de la braţ şi până la poale, când bărbatul făcuse un gest brusc, încercând să întoarcă o măsuţă. Totuşi, pantalonii, deşi uzaţi, păreau încă recuperabili.

Ridicându-i, Andrew rosti:

– Dacă n-ai nimic împotrivă, aş dori să-i păstrez.

– Vrei să-i transformi în lavete? zâmbi George. Andrew făcu o pauză, apoi răspunse:

– Vreau să-i port.

A fost rândul lui George să amuţească - Andrew îi putu desluşi surpriza, urmată de amuzament. Bărbatul se silea să nu surâdă şi reuşea într-o oarecare măsură, totuşi, efectul era vizibil pentru ochii lui Andrew.

– Ca să-i porţi, repetă tărăgănat George. Vrei să porţi pantalonii mei vechi. Asta ai zis, Andrew?

– Da. Dacă n-ai nimic împotrivă, aş dori foarte mult să-i port.

– S-a întâmplat ceva cu sistemul tău homeostatic?

– Nu. De ce întrebi?

– Mă gândeam dacă nu cumva ţi-a fost frig zilele astea. Altfel, de ce ţi-ai dori să porţi pantaloni?

– Să văd cum este.

– Aha, făcu bărbatul, apoi după o pauză scurtă, urmă: Aha! înţeleg… Vrei să vezi cum este. Perfect, ţi-o pot spune eu, Andrew. O să simţi o bucată veche şi murdară de ţesătură grosolană şi neplăcută, înfăşurată în jurul învelişului tău metalic, fin şi neted.

– Adică nu doreşti să-mi pun pantalonii?

– N-am spus asta.

– Totuşi consideri ideea asta ciudată.

– Păi…

– Aşa este.

– Da. De fapt, aşa este. Ba chiar al naibii de ciudată.

– Şi ca atare, nu-mi dai pantalonii decât în scopul de a-i distruge?

– Nu, clătină din cap George, exasperat. Fă ce vrei cu ei. Încearcă-i, dacă-i doreşti. De ce aş avea obiecţii? Eşti un robot liber. Poţi să-ţi pui pantaloni, dacă asta-ţi doreşti. Nu văd absolut nici un motiv ca să-ţi stau în cale… Dă-i drumul, Andrew. Pune-i!

– Da. Da, aşa o să fac.

– Este un moment demn de manualele de istorie. Prima dată când un robot se îmbracă în haine. Ar trebui să-mi aduc videocamera.

Andrew îşi apropie pantalonii de brâu, apoi ezită.

– Ei bine? îl îndemnă George.

– Vrei să-mi arăţi cum să procedez?

Surâzând larg, George îi arătă cum să manipuleze încărcătura statică astfel încât să permită deschiderea pantalonilor, înfăşurarea în jurul picioarelor şi închiderea lor. Demonstră tehnica de vreo două ori cu proprii săi pantaloni, însă Andrew îşi dădu seama că avea să dureze mult până să poată reproduce mişcarea aceea curgătoare, pe care bărbatul o practicase încă din copilărie.

– Mă derutează răsucirea încheieturii, atunci când ridici mâna, se plânse Andrew.

– Fii atent încă o dată, îi arătă George. - Aşa?

– Mai degrabă aşa.

– Acum cred că am înţeles. Andrew atinse iarăşi butonul mititel, iar pantalonii se deschiseră, căzură, se ridicară şi se închiseră singuri în jurul picioarelor. Aşa?

– Mai degrabă aşa.

– Acum cred că am înţeles. Andrew atinse iarăşi butonul mititel, iar pantalonii se deschiseră, căzură, se ridicară şi se închiseră singuri în jurul picioarelor. Aşa?

– E mult mai bine, încuviinţă bărbatul.

– Cred că după nişte antrenamente, mi se va părea şi mie natural.

George îl privi oarecum ciudat.

– Nu, Andrew. Niciodată nu ţi se va părea natural, fiindcă nu este aşa… De ce naiba vrei să porţi pantaloni?

– Ţi-am spus, George. Sunt curios să văd cum e să fii îmbrăcat.

– Dar înainte de a te îmbrăca, tu nu erai gol. Erai pur şi simplu… tu însuţi.

– Da, aşa-i.

– Andrew, încerc să te ajut, dar să fiu al dracului dacă pricep ce vrei să faci. Ai un trup atât de minunat funcţional, încât e pur şi simplu păcat să-l acoperi… mai ales când nu trebuie să-ţi faci griji legate de protecţia termică sau de pudoare. În plus, materialul nu se mulează prea bine pe o suprafaţă metalică.

– Dar trupurile omeneşti nu sunt la fel de minunat funcţionale? replică Andrew. Şi totuşi le acoperiţi.

– Din motive de temperatură, de curăţenie, ca să le protejăm, sau pur şi simplu din considerente estetice. Este o concesie făcută unei uzanţe sociale. Nimic din toate astea nu ţi se aplică.

– Mă simt gol fără haine, rosti Andrew.

– Te simţi gol? Din câte ştiu, până azi n-ai vorbit niciodată despre aşa ceva. Este o problemă nouă?

– Destul de nouă.

– Când a apărut? De o săptămână… o lună… un an? Ce se-ntâmplă, Andrew?

– Îmi vine greu să explic. Am început să mă simt… diferit.

– Diferit? Diferit faţă de cine? Nu cred că un robot constituie o noutate. În momentul de faţă, pe Pământ există milioane de roboţi. Potrivit ultimului recensământ, numai în această Regiune sunt aproape tot atâţia roboţi câţi oameni.

– Ştiu, George. Roboţi care fac absolut orice.

– Şi nici unul nu poartă haine.

– Dar nici unul nu este liber.

– Deci, asta-i! Te simţi diferit fiindcă eşti diferit!

– Exact.

– Totuşi, să porţi haine…

– Lasă-mă, George. Doresc s-o fac.

Bărbatul expiră încet şi prelung.

– Cum vrei tu. Eşti un robot liber, Andrew.

– Da, sunt.

După scepticismul său iniţial, George păru că priveşte dorinţa lui Andrew cu amuzament şi interes. Îl ajută, completându-i treptat garderoba.

Andrew nu intenţiona să-şi cumpere îmbrăcămintea din oraş şi se simţea stânjenit de ideea de a comanda din cataloagele calculatorului, întrucât ştia că numele său devenise binecunoscut după decizia tribunalului. N-ar fi vrut ca vreun vânzător să-i recunoască numele pe vreo factură şi să răspândească zvonul că robotul liber începuse să poarte haine.

De aceea, George îi asigură obiectele solicitate: mai întâi, o cămaşă, apoi pantofi, mănuşi şi un set de epoleţi decorativi.

– Ce facem cu lenjeria de corp? îl întrebase. Vrei să-ţi aduc şi din asta?

Andrew habar n-avea de existenţa sau scopul lenjeriei de corp şi bărbatul fusese nevoit să-i explice. În cele din urmă, hotărâse că nu-i era necesară.

Îşi purta noile haine numai în casă, când era singur.

Încă nu se simţea pregătit să iasă afară, şi după câteva tentative, renunţă să stea îmbrăcat în prezenţa altora. Îl inhibau surâsul condescendent al lui George, pe care, în