S-au făcut afişe, anunţându-se marea adunare naţională. Vestea unei mari adunări româneşti la Iaşi, în scopul înfiinţării unei organizaţi de luptă a mers ca fulgerul printre studenţii celor patru universităţi şi de acolo în mijlocul românilor.

  Încă din seara de 3 martie au început să sosească vagoane întregi cu grupuri, având în frunte pe conducători care aduceau pânza steagurilor.

  Până dimineaţa, sosiseră 42 de grupuri, cu 42 de stegari. Pânza acestor steaguri era neagră în semn de doliu; la mijloc o pată albă rotundă semnificând nădejdile noastre încercuite de întunericul pe care ele vor trebui să-l învingă; în mijlocul albului o zvastică, semnul luiptei antisemite din întreaga lume, iar de jur-împrejurul steagului, tricolorul românesc. Profesorul Cuza aprobase la Bucureşti şi forma acestor steaguri. Acum le-am prins de prăjini, le-am învelit în jurnale şi am plecat cu toţii la Mitropolie, unde s-a oficiat serviciu religios în faţa a peste 10.000 de oameni.

  În momentul în care urma să fie sfinţite, s-au desfăşurat cele 42 de steaguri negre în faţa altarului. Odată sfinţite, ele vor pleca pe tot întinsul ţării, în jurul fiecărui steag ridicându-se o adevărată cetate de suflete româneşti. Aceste steaguri aruncate în fiecare judeţ vor fi cheaguri care vor aduna laolaltă pe toţi cei de un gând şi de o simţire. Cu sfinţenia lor sărbătorească, înfăţişarea lor impresionantă şi cu fixarea lor în fiecare judeţ, o mare problemă de organizare şi de orientare populară se rezolva.

  De la Mitropolie, mii de oameni în cortegii cu steaguri desfăşurate s-au îndreptat prin Piaţa Unirii, Lăpuşneanu şi Carol, spre Universitate. Aici s-au pus coroane de omagiu şi de veneraţie pentru Mihail Kogălniceanu, Simion Bărnuţiu şi Gh. Mârzescu, acesta din urmă apărător al art. 7 din Constituţie din 1979, tatăl ministrului liberal, George Mârzescu, apărător al jidanilor.

  Aici, în Aula Universităţii s-a iscălit actul de înfiinţare al „Ligii Apărării Naţionale Creştine”.

  După masă, a avut loc întrunirea în sala Bejan, prezidată de Generalul Ion Tamoschi. Multă lume care nu avusese loc în sală aştepta în stradă. Cu mare însufleţire, profesorul Cuza a fost proclamat preşedinte al „Ligii Apărării Naţionale Creştine”. Au vorbit: profesorul Cuza, profesorul Şumuleanu, General Tamoschi, tatăl meu, reprezentanţii tuturor judeţelor, ai centrelor studenţeşti: Tudose Popescu, Prelipceanu, Alex. Ventonic, Donca Manea, Noviţchi, Şofron Robotă. Printre aceştia şi eu. La urmă, după citirea moţiunii, profesorul Cuza, drept încheiere mi-a încredinţat o misiune, spunând:

  — Însărcinez cu organizarea L. A. N. C. pe întreaga ţară, sub directa mea conducere, pe tânărul avocat C. Z. Codreanu.

  Apoi a fixat pe şefii de judeţe. Adunarea s-a terminat într-o ordine desăvârşită şi într-un mare entuziasm.

  ALTE ORGANIZAŢII ANTISEMITE SAU NAŢIONALISE.

  Mici organizaţii antisemite cu caracter politic şi economic au mai fost şi înainte de 1900 şi după. Erau slabe încercări de-ale oamenilor cu prevedere şi iubire de ţară, de a se opune năvălirii iudaice, mereu crescânde. Cea mai serioasă organizaţie antisemită a fost însă „Partidul naţionalist-democrat”, înfiinţat la 23 aprilie 1910, sub conducerea profesorilor: N. Iorga şi A. C. Cuza. Acest partid avea un întreg program de guvernământ. În art. 45 se dădea soluţia problemei jidăneşti: „Soluţia problemei jidăneşti prin eliminare jidanilor, dezvoltând puterile productive ale românilor şi proteguind întreprinderile lor”.

  La urma acestor puncte de program era următoarea declaraţie solemnă: „Acest program îl vom păstra, răspândi şi apăra cu toată puterea şi statornicia noastră, privind aceasta ca întâia noastră datorie de cinste”.

  A. C. Cuza N. Iorga.

  Această organizaţie adunase în ea pe toţi luptătorii care se formaseră în decursul timpului de la 1900 şi apoi pe cei care i-a creat de la 1910 încoace. Printre fruntaşi se numărau: prof. universitar Şumuleanu, prof. Ion Zelea Codreanu, Buţureanu la Dorohoi, Ţoni la Galaţi, C. N. Ifrim şi apoi mai târziu Ştefan Petrovici, C. C. Coroiu ş.a.

  Aceştia toţi, la 1914, se aflau în fruntea mişcării care cerea intrare românilor în războiul pentru cucerirea şi dezrobirea Ardealului; iar la 1916 majoritatea au fost pe linia întâia a frontului, făcându-şi datoria în chip strălucit.

  Încă de la 1910-1911 Dorohoiul sub conducerea avocatului Buţureanu, Iaşii sub aceea a prof. Cuza şi Suceava sub conducerea tatălui meu, deveniseră cetăţi de renaştere românească.

  La 1912, curentul era aşa de puternic în aceste judeţe, încât în alegeri, regimul nu s-a putut feri de o mare înfrângere, decât întrebuinţând teroarea. Cu această împrejurare, tatăl meu a fost grav rănit.

  Imediat după război, când ţărănimea se întorcea de pe front cu dor şi hotărâre de viaţă nouă, în primele alegeri a intrat în Parlament prof. Cuza la Iaşi şi tatăl meu la Suceava. Aici au dat o aprigă luptă parlamentară, în aplauzele ţării întregi. Lupta se dădea în special împotriva păcii care încerca să ni se impună de către germani, ale căror armate duşmane ne încălcaseră ţara.

  Răsunetul acestor lupte, în adevăr frumoase, au strâns în jurul Partidului Naţionalist Democrat nădejdile ţării, încât la alegerile care au urmat s-au putut vedea biruinţi în adevăr formidabile. La Suceava, biruinţa a fost fără seamăn. Din şapte deputaţi, guvernul a luat unul, celelalte grupări nimic, iar lista tatălui meu şase. La Dorohoi, la Iaşi, aproape în aceeaşi măsură. Trenurile duceau spre Bucureşti un număr de 34 deputaţi naţionalişti.

  Dar spre nenorocul neamului românesc, întreagă această oaste, care se ridica din toate părţile ţării sfârşeşte printr-o mare înfrângere. Aceasta cade ca un trăsnet peste capetele românilor. Forţele iudeo-masonice reuşesc să despartă pe cei doi şefi ai partidului, pe profesorul Nicolae Iorga de A. C. Cuza. Nicolae Iorga nu combate tratatul care ne impunea „clauza minorităţilor” şi se declară pentru iscălirea lui. Profesorul Cuza, pe baricada cealaltă, arată că această clauză a minorităţilor este o sfidare pentru tot sângele vărsat de români, un amestec nepermis în treburile noastre interne şi un început de nenorocire pentru noi. Ni se impunea acordarea drepturilor politice în masă jidanilor.

  De câtva timp N. Iorga nu mai este antisemit.

  Se