Ce derutant!

  Porneşte motorul şi iese cu spatele din parcare. Dă drumul la sistemul de sonorizare. Interiorul maşinii se umple cu cea mai dulce şi mai fermecătoare muzică, interpretată de două femei. Oh, Doamne… toate simţurile mele sunt răvăşite, aşa încât efectul muzicii este îndoit. Îmi trimite fiori delicioşi pe spinare. Christian iese pe Southwest Park Avenue şi şofează cu o siguranţă relaxată.

  — Ce ascultăm?

  — E „Duetul florilor” de Delibes, din opera Lakmé. Îţi place?

  — Christian, e superb.

  — Nu-i aşa?

  Zâmbeşte larg, aruncându-mi o privire. Şi, pentru o clipă, pare să-şi trădeze adevărata vârstă: tânăr, fără griji şi frumos de-ţi taie respiraţia. Asta să fie „cheia” lui? Muzica? Stau şi ascult vocile angelice stârnindu-mă şi seducându-mă.

  — Pot să mai ascult o dată asta?

  — Desigur.

  Christian apasă un buton, iar muzica îmi dezmiardă încă o dată auzul. Este un asalt blând, lent, dulce şi sigur asupra simţurilor mele auditive.

  — Îţi place muzica clasică? întreb, sperând să obţin o informaţie preţioasă legată de preferinţele lui personale.

  — Gusturile mele sunt eclectice, Anastasia, îmi place tot de la Thomas Tallis la Kings of Leon. Depinde în ce dispoziţie mă aflu. Tu?

  — Şi eu la fel. Chiar dacă nu ştiu cine e Thomas Tallis.

  Se întoarce şi mă priveşte scurt, înainte de a reveni cu privirea la drum.

  — O să ţi-l pun odată să-l asculţi. E un compozitor britanic din secolul al şaisprezecelea. Tudor, muzică corală de biserică.

  Christian zâmbeşte către mine.

  — Pare foarte ezoteric, ştiu, dar în acelaşi timp e magic.

  Apasă un buton şi Kings of Leon încep să cânte. Hmm… pe-asta o ştiu. „Sex on Fire.” Cât se poate de adecvat. Muzica e întreruptă de soneria unui telefon care sună prin sistemul de difuzoare. Christian apasă un buton de pe volan.

  — Grey, răspunde scurt, pe un ton răstit.

  — Domnule Grey, Welch la telefon. Am informaţia pe care aţi cerut-o.

  O voce aspră, imaterială, se aude în difuzoare.

  — Bun. Trimite-mi-o prin e-mail. Mai e ceva?

  — Nu, domnule.

  Apasă butonul, întrerupând convorbirea, şi muzica revine. Fără la revedere sau mulţumesc. Mă bucur tare mult că n-am luat niciodată în serios ideea de a lucra pentru el. Fie şi numai gândul mă face să mă cutremur. E prea poruncitor şi rece cu angajaţii lui. Muzica se întrerupe din nou din pricina telefonului.

  — Grey.

  — Contractul de confidenţialitate v-a fost trimis prin e-mail, domnule Grey.

  O voce de femeie.

  — Bun, asta e tot, Andrea.

  — O zi bună, domnule.

  Christian închide convorbirea prin apăsarea butonului de pe volan. Muzica revine pentru scurt timp când telefonul sună din nou. Ce naiba, aşa e viaţa lui – cu apeluri telefonice care-l sâcâie tot timpul?

  — Grey, se răsteşte el.

  — Bună, Christian, ţi-ai tras-o?

  — Salut, Elliot – sunt pe difuzoare şi nu sunt singur în maşină.

  Christian oftează.

  — Cine e cu tine?

  Christian dă ochii peste cap.

  — Anastasia Steele.

  — Bună, Ana!

  Ana!

  — Salut, Elliot.

  — Am auzit multe despre tine, murmură Elliot cu glas răguşit.

  Christian se încruntă.

  — Să nu crezi nimic din ce ţi-a spus Kate.

  Elliot râde.

  — O las acasă pe Anastasia acum.

  Cristian îmi rosteşte răspicat numele întreg.

  — Te iau cu mine?

  — Sigur.

  — Ne vedem curând.

  Cristian închide şi muzica se aude din nou.

  — De ce insişti să-mi spui Anastasia?

  — Pentru că ăsta e numele tău.

  — Eu prefer Ana.

  — Serios?

  Aproape c-am ajuns la apartament. N-a durat mult.

  — Anastasia, spune el gânditor.

  Îi arunc o căutătură încruntată, dar el nu-mi ia în seamă expresia.

  — Ce s-a întâmplat în lift… n-o să se mai întâmple din nou, mă rog, doar dacă va fi ceva premeditat.

  Parchează în faţa duplexului în care locuiesc. Cu întârziere îmi dau seama că nu m-a întrebat unde locuiesc – şi totuşi, ştie. Dar, pe de alta parte, mi-a trimis cărţile, aşa că e firesc să ştie unde stau. Ce hărţuitor inteligent, posesor de elicopter şi de sisteme de localizare a telefoanelor mobile n-ar şti?

  Şi de ce nu vrea să mă sărute din nou? Gândul mă face să mă bosumflu. Pe bune, numele lui de familie ar trebui să fie Cryptic, nu Grey. Se dă jos din maşină, păşind cu o graţie relaxată datorată picioarelor lui lungi, şi ocoleşte maşina ca să-mi deschidă portiera, ca un gentleman care nu se dezminte – exceptând, probabil, anumite momente rare şi nepreţuite prin lifturi. Roşesc amintindu-mi de gura lui lipită de a mea, iar gândul că am fost incapabilă să-l ating îmi vine brusc în minte. Am vrut să-mi plimb degetele prin părul lui răvăşit, dar n-am fost în stare să-mi mişc mâinile. Retrospectiv, sunt frustrată.

  — Mi-a plăcut ce s-a întâmplat în lift, murmur în timp ce cobor din maşină. Nu sunt sigură dacă am auzit un suspin pronunţat, dar prefer să-l ignor şi să urc treptele de la intrare.

  Kate şi Elliot stau la masa noastră de sufragerie. Cărţile de paisprezece mii de dolari au dispărut. Slavă Cerului. Am planuri cu ele. Prietena mea are lipit pe faţă cel mai „atipic pentru Kate” rânjet ridicol şi pare ciufulită într-un fel cât se poate de sexy. Christian mă urmează în living room şi, în ciuda rânjetului ei care parcă vrea să anunţe că „m-am simţit bine toată noaptea”, Kate îl urmăreşte cu suspiciune.

  — Bună, Ana, zice ea şi sare să mă îmbrăţişeze, după care mă examinează din cap până-n picioare.

  Se încruntă şi se întoarce spre Christian.

  — Bună dimineaţa, Christian, spune ea pe un ton