Deducem, din cele expuse, că în ceea ce numim noi inconştient se află mult mai mult decât în conştient. Viaţa noastră psihică a fost comparată cu un aisberg din care trei sferturi rămân invizibile (în apă) şi doar un sfert apare accesibil privirii. Ceea ce se vede ar re-prezenta partea conştientă a vieţii psihice, iar ceea ce nu se vede ar fi partea sa inconştientă. De aici preferinţa noastră pentru denumirea de subconştient, înţelegându-1 ca instanţă ce precede conştientul şi în care înglobăm toate fenomenele situate în afara conştientei. În accepţiunea noastră deci distingem un pol conştient şi altul subconştient, ultimul însumând şi categoria de inconştient şi cea de subconştient. Vom respecta însă în expunere termenii, aşa cum i-au folosit diverşi autori citaţi.

  Dacă, o dată cu Jung admitem existenţa unui inconştient colectiv comun tuturor indivizilor ce aparţin unei specii, diferit de inconştientul individual, telepatia s-ar situa la nivelul primului. De aici posibilitatea existentei unei astfel de comunicări la nivel de specie. Dar dacă luăm în consideraţie că unele experienţe au sugerat existenţa unei relaţii informaţionale, adică a unei comunicări prezente nu numai între indivizi ce aparţin aceloraşi specii, dar care merge până la celule vii detaşate din organisme deosebite ca regn şi specie, atunci trebuie să extindem noţiunea de inconştient colectiv la întreaga lume vie.

  Se consideră că, fiind o funcţie latentă a inconştientului, telepatia s-ar manifesta îndeosebi în stări ce ţin de sfera afectivă – mari pasiuni, mari trăiri emoţionale exprimate prin sentimente de intensă fericire sau, dimpotrivă, de intensă durere sufletească. Este poate şi motivul esenţial pentru care astfel de experienţe nu pot fi create la dorinţă. Cum să se reproducă o tensiune dramatică trăită de mamă şi fiu, aflaţi la distanţă unul de altul?

  Sunt însă citate experienţe pe animale care reacţionau prin apariţia unui impuls nervos (potenţial evocat) pe electroencefalogramă ori de câte ori puii lor aflaţi în altă parte erau sacrificaţi.

  Ne-am putea imagina ca întreaga lume vie este cu-plată la un vast sistem de comunicare subconştientă. Prin intermediul acestui sistem ar putea fi transmise informaţii comune la tot ceea ce este viu, informaţii specifice speciei şi informaţii proprii doar indivizilor. Informaţia de favorabil sau nefavorabil, respectiv de bine sau rău, elemente de care depinde viaţa într-un biosistem, ar putea constitui o informaţie cu acces la nivel general pe întreaga scară biologică. Informaţiile cu adresabilitate numai pentru specie ar putea fi considerate cele referitoare la comportamentul indivizilor dintr-o specie. O parte din informaţiile recepţionate subconştient au răsunet numai la nivel de individ şi ar deveni conştiente numai arareori, cu frecvenţa pe care o cunoaştem în cazul telepatiei. Ipotetic, am putea considera modalitatea telepatică de comunicare ca o cale de rezervă pentru individ, de care s-ar face uz numai în situaţii limită, critice pentru existenţă. Manifestarea sa sporadică ar putea fi expresia gradului de accesibilitate scăzut pentru astfel de informaţii la nivelul conştientului. Este posibil ca cenzura conştientei să se opună răzbaterii până la nivelul său a unor astfel de informaţii. Un argument în acest sens l-ar constitui accesibilitatea mai mare pentru acest fel de experienţe în timpul hipnozei şi al somnului.

  Experienţele lui Stanley Krippner, efectuate la Maimonides Research Center (New-York) de-a lungul mai multor ani, au relevat – la fel ca în cazul lui L. Vasiliev – care, după cum am văzut, prefera hipnoza pentru studiul telepatiei – că "stările alterate" ale conştientei sunt cele mai propice pentru producerea fenomenului.

  Pe lângă hipnoză, Krippner se foloseşte şi de somn şi de vis (aşa-zisele "stări alterate ale conştientei") ca momente de transmitere a informaţiei telepatice. El constată, statistic, că posibilităţile de a obţine experimental astfel de transmiteri în somn sunt semnificativ mai mari decât în cazul stării de veghe.

  M. Cernuşek, psiholog la Universitatea din Praga, analizează prin prisma inconştientului condiţiile de producere a fenomenului telepatic. El consideră că este necesară conectarea individului la două niveluri – al experienţei şi al emoţiei. "Se impune o sustragere a individului din realitatea imediată şi plonjarea sa în câmpul posibilităţilor de comunicare latentă. Scopul acestei retrageri din realitate este intrarea spontană într-o stare de empatie pură, primordială, de armonizare şi de simpatie cu cele mai vaste perspective pe care le oferă lumea noastră vie. Această tendinţă deschide omul tuturor influenţelor vitale, făcându-1 capabil să perceapă şi să articuleze conştient acei stimuli din lumea exterioară care au un sens şi o semnificaţie pentru noi şi care ar rămâne altfel imprecişi şi flotanţi".

  Asemenea lui Freud şi M. Cernuşek se întreabă dacă aceste posibilităţi ale psihicului nostru sunt "vestigii arhaice" sau "nucleul unor noi potenţialităţi". Îmbrăţişând ambele supoziţii, autorul este de părere că acest mod de comunicare, uitat, regresat, poate fi reactivat. "Prin antrenament, noi trebuie să putem depăşi. Porţile unei dinamici arhaice în care somnolează potenţialităţi ascunse şi să găsim calea spre o nouă creştere a individului şi a societăţii".

  Argumente de ordin biofizic. Un suport ştiinţific pentru toate fenomenele psihice încă neexplicate încearcă să ofere biofizicianul A. P. Dubrov prin ipoteza sa asupra câmpului biogravitaţional.

  Câmpul biogravitaţional, element al câmpului gravitaţional universal, s-ar afla la baza edificiului biologic datorită proprietăţilor care u permit să fie convertit în orice formă de câmp şi energie.

  Pe lângă alte argumente, A. P. Dubrov aduce în sprijinul ipotezei sale şi fenomenul de generare a undelor gravitaţionale prin proiectarea unui fascicol laser asupra unui cristal. Cum organismele vii sunt considerate ca fiind structuri cu proprietăţi semiconductoare, din cauza formaţiunilor cristaline pe care le conţin în celule, se apreciază că acestea pot fi şi sediul unor radiaţii gravitaţionale.

  Emiterea de lumină ultravioletă şi din spectrul vizibil (A. Gurvici, B. Tarusov), generarea de ultrasunete (A. Mosolov, V. Kamenskaia) de către ţesutul viu în timpul mitozei celulare ar constitui, după Dubrov, o dovadă a posibilităţilor câmpului biogravitaţional de a se transforma în alte forme de energie.

  Transferul de informaţie pe cale biologică la distanţă practic nelimitată şi fără pierderi nu ar fi posibil decât prin intermediul câmpului