Vorbise cu dezinvoltură, dar Jessica sesizase tensiunea care-l stăpânea.

  — Scufundă-l! Porunci ea.

  Paul se supuse.

  — Dă-i drumul. Lasă-l în apă!

  El scoase mâna, şi-o scutură de apă, privi acul de metal care zăcea nemişcat pe fundul bazinului. Jessica rupse o ramură şi împinse cu ea ghimpele ucigaş. Era mort. Dădu drumul ramurii în apă şi-şi privi fiul. Ochii lui examinau încăperea şi Jessica recunoscu în intensitatea privirii Metoda Bene Gesserit.

  — Locul ăsta poate ascunde orice, spuse el.

  — Am motive să consider că-i sigur.

  — Şi camera mea ar fi trebuit să fie. Hawat a zis…

  — A fost un vânător-căutător, îi aminti ea. Manevrat de cineva aflat în casă. Telecomanda are rază de acţiune limitată. S-ar putea ca obiectul să fi fost introdus după terminarea investigaţiilor lui Hawat.

  Dar în acelaşi timp se gândi la mesajul înscris pe frunză:”…trădarea unuia dintre tovarăşii sau locotenenţii săi de încredere”. Dar nu Hawat. O, în nici un caz Hawat.

  — Oamenii lui Hawat percheziţionează chiar acum clădirea, spuse Paul. Vânătorul era cât pe ce s-o omoare pe bătrână care-a venit să mă trezească.

  — Shadouta Mapes, murmură Jessica, amintindu-şi discuţia de pe scară. Tatăl tău vrea să asişti la…

  — E o treabă care poate să mai aştepte. De ce crezi că locul ăsta prezintă siguranţă?

  Jessica îi arătă blocnotesul şi-i explică. Paul păru ceva mai uşurat. Pe ea însă zbuciumul sufletesc n-o părăsi. Un vânător-căutător! Gândi. Maică milostivă! Trebui să apeleze la toate resursele trupului ei antrenat ca să-şi înăbuşe o criză de tremur isteric.

  Paul răspunse calm:

  — E mâna Harkonnenilor, fireşte. Va trebui să-i distrugem.

  În uşa ecluzei se auzi un ropot uşor – Semnalul de recunoaştere al agenţilor lui Hawat.

  — Intră, strigă Paul.

  Uşa se deschise şi un bărbat înalt, în uniformă Atreides şi cu insigna lui Hawat pe caschetă, trecu pragul.

  — Ah, aici erai, Domnule! Spuse el. Menajera m-a îndrumat încoace. (Privirea lui parcurse încăperea.) Am descoperit un tumul în beci. Înăuntru era un individ cu o cutie de comandă pentru căutători.

  — Vreau să fiu de faţă la interogatoriu, zise Jessica.

  — Îmi pare rău, Doamnă. N-am reuşit să-l prindem viu.

  — Şi n-aveţi nici un indiciu ca să-l identificaţi?

  — Deocamdată n-am găsit nimic, Doamnă.

  — Era un arrakian? Întrebă Paul.

  Jessica dădu din cap: întrebarea era judicioasă.

  — Are înfăţişarea băştinaşilor, răspunse omul. După cum arăta, e de presupus c-a fost ascuns în tumul cu mai bine de-o lună înainte de sosirea noastră. Ieri, când am inspectat beciul, pietrele şi mortarul erau intacte. Sunt gata să-mi pun în joc reputaţia pentru asta!

  — Nu pune nimerii la îndoială conştiinciozitatea dumitale, spuse Jessica.

  — O pun eu, Doamnă. Ar fi trebuit să cercetăm subsolul cu ultrasunete.

  — Presupun că o faceţi acum, zise Paul.

  — Da, Domnule.

  — Daţi-i de ştire tatălui meu că vom întârzia.

  — Imediat, Domnule. (Omul se întoarse spre Jessica.) Ordinele lui Hawat sunt ca în asemenea situaţii domnul cel tânăr să fie pus la adăpost. (Ochii săi cercetară din nou interiorul serei.) Locul acesta-i sigur?

  — Am motive să cred că da, răspunse Jessica. A fost inspectat şi de Hawat şi de mine.

  — Atunci am să stau de pază afară, Doamnă, până ce mai controlăm o dată clădirea.

  Se înclină, îl salută pe Paul cu mâna la caschetă şi ieşi.

  Paul rupse cel dintâi tăcerea:

  — Poate că n-ar strica să controlăm şi noi clădirea, mai târziu. Ochii tăi ar putea să descopere lucruri pe care alţii nu le văd.

  — Aripa asta era singurul loc pe care nu-l cercetasem. Am lăsat-o la urmă pentru că…

  — Pentru că Hawat s-a ocupat personal de ea.

  Jessica îi aruncă o privire scurtă, iscoditoare.

  — N-ai încredere în Hawat?

  — Ba da… Dar a îmbătrânit… Lucrează prea mult. Ar trebui să-i mai uşurăm povara.

  — N-am reuşi decât să-l insultăm şi să-i diminuăm eficienţa. După pe-o să afle ce s-a întâmplat, nici o insectă n-o să mai poată pătrunde în aripa aceasta. Îi va fi ruşine să…

  — Trebuie să luăm propriile noastre măsuri.

  — Hawat a servit cu cinste trei generaţii Atreides. Merită tot respectul şi toată încrederea noastră… Întreit.

  — Când faci ceva care nu-i place, tata spune „Bene Gesserit!” de parcă ar înjura.

  — Şi ce nu-i place tatălui tău?

  — Să-l contrazici.

  — Tu nu eşti tatăl tău, Paul.

  O s-o îngrijoreze, gândi el, dar trebuie să-i spun ce mi-a destăinuit acea Mapes despre existenţa unui trădător printre noi.

  — Ce-mi ascunzi? Întrebă Jessica. Nu aşa te ştiam, Paul.

  El ridică din umeri, apoi îi relată discuţia cu Mapes.

  Şi Jessica se gândi iar la mesajul de pe frunză. Se decise deodată. Îi arătă lui Paul frunza şi-i reproduse mesajul.

  — Trebuie să-l avertizăm numaidecât pe tata, spuse el. O să-i transmit chiar acum o radiogramă cifrată.

  — Nu. Ai s-aştepţi până ce vei putea să vorbeşti cu el între patru ochi. Cu cât vor şti mai puţini despre asta, cu atât mai bine.

  — Vrei să spui că nu trebuie s-avem încredere în nimeni?

  — Mai există o posibilitate. S-ar putea ca mesajul să fi fost anume ticluit pentru a ne alarma. Chiar dacă cei care ni l-au transmis cred că-i adevărat, este posibil ca singurul său scop să fie acela de a ne parveni.

  Chipul lui Paul rămase ferm şi întunecat.

  — Ca să strecoare în rândurile noastre neîncrederea şi suspiciunea, zise el. Ca să ne slăbească.

  — Trebuie să-i vorbeşti tatălui tău în secret şi să-i atragi atenţia asupra acestui aspect.

  — Înţeleg.

  Jessica se