încă nemistuite de incendii ale paşalelor de pe vremuri. Privindu-i pe bărbaţii care apăsau furioşi pe claxoanele mașinilor blocate în trafic, am simţit că eram mulţumit de viţa mea, că puseul de dragoste şi gelozie care mă-ncercase cu o zi înainte luase sfârşit, că totul revenise pe făgaşul firesc. Odată ajuns acasă, am făcut un duş. Negăsind cercelul lui Füsun, de care-mi amintisem în timp ce scoteam din dulap ii cămaşă proaspăt călcată, imaculată, în buzunarul

sacoului în care credeam că-l lăsasem cu o zi înainte, am răscolit sertarele, dulapurile, m-am uitat în bolul în care Fatma Hanum obișnuia să pună nasturii căzuţi, balenele scoase de la gulerele cămăşilor, monedele ori brichetele care-mi cădeau din buzunare, dar nu se afla acolo.

         - Fatma Hanim, am spus eu cu voce scăzută, ai văzut vreun cercel pe-aici?

         Încăperea alăturată, luminoasă şi spaţioasă, care fusese camera fratelui meu până când acesta se căsătorise, mirosea minunat a abur de la maşina de călcat şi a lavandă. În timp

ce aranja în dulap, rând pe rând, batistele mele şi ale tatei, cămășile şi prosoapele curate pe care le călcase în după-amiaza aceea, Fatma Hanim mi-a spus că nu văzuse nici un cercel

ori ce-o fi fost acela. A scos un ciorap din grămadă de ciorapi încă desperecheaţi care se găseau în coşul de rufe, de parcă-ar fi scos un pisoi buclucaş, şi mi l-a arătat:

         - Ia uită-te la mine, măi Gheară! mi-a spus ea, adresându-mi-se cu unul dintre numele pe care le folosea când eram mic. Dacă nu-ţi tai unghiile, n-ai să mai ai nici un ciorap negãurit la vârf. Aşa că bagă de seamă, n-am să-ţi mai cârpesc ciorapii de-acum înainte!

         - Bine!

         Într-un colţ al camerei de zi, cu vedere către bulevardul Teșvikiye, frizerul Basri îl tundea pe tata, care avea pe umeri un șervet nemaipomenit de alb şi stătea aşezat pe un scaun,

în timp ce mama le povestea ceva, stând, ca de obicei, cu picioarele ĭncrucişate.

         - Ia vino-ncoace, tocmai le povestesc ultimele bârfe, a spus ea când m-a văzut.

         Basri care-şi lungise faţa de parcă n-ar fi auzit nimic din ceea ce le spusese mama până atunci, a rămas o clipă cu foarfeca suspendată în aer la auzul cuvântului ,,bârfă“, iar apoi a rânjit îndelung la fiecare dintre istoriile pe care le asculta, arătându-şi dinţii lungi.

         - Despre ce e vorba?

         - Se pare că băiatul cel mai mic al Lerzanilor voia să se facă şofer de raliuri, dar pentru că taică-său nu i-a dat voie...

         - Ştiu. A făcut praf Mercedesul lui taică-său. Apoi a dat telefon la poliţie, pretinzând că maşina a fost furată.

         - Bine, dar ştii ce-a făcut Şaziment ca să-şi mărite fata cu băiatul Karahanilor? Stai, încotro?

         - Lipsesc de la masă - am s-o iau pe Sibel şi-o să mergem la o petrecere.

         - Du-te atunci şi spune-i lui Bekri să nu mai prăjească degeaba barbun în seara asta. Azi s-a dus tocmai la Piaţa de peşte din Beyoglu, anume pentru tine. Promite măcar că o să-l mănânci mâine la prânz.

         - Promit!

         Părul alb şi subţire ale tatei se răspândea, fir cu fir, pe parchet, căci covorul fusese îndoit, pentru a nu se murdări.

         Am scos maşina din garaj, am deschis radioul, înaintând pe drumurile pavate cu piatră cubică, timp în care băteam tempoul cu degetele pe marginea volanului, iar după o oră am ajuns în Anadoluhisari, trecând podul peste Bosfor. Auzind claxonul maşinii, Sibel a ieşit în fugă din vilă. Pe drum am început să-i spun povestea femeii care murise cu o zi înainte în accidentul de pe bulevardul Emlak, precizând că aceasta fusese iubita lui Zaim (,,Zaim-Meritaţi-Totul ?“, a spus Sibel, zâmbind):

         - Femeia se numea Belkis şi era cu câţiva ani mai mare decât mine - trebuie să fi avut vreo treizeci şi doi-treizeci şi trei de ani, am continuat eu. Provenea dintr-o familie săracă.

După ce pătrunsese în înalta societate, inamicii ei povesteau, pentru a o umili, că mama ei umbla cu basma pe cap. Tânăra a făcut cunoştinţă la festivităţile de 19 mai 1, pe la sfârşitul

anilor 1950, când era liceeanã, cu un băiat de vârsta ei, iar

    1. În Turcia, Ziua Comemorării lui Atatürk, a Tineretului şi a Sportului; marchează începutul Războiului de Independenţă şi a fost proclamată ca atare încă din timpul lui Mustafa Kemal Atatürk, primul preşedinte al Republicii Turcia.

cei doi s-au îndrăgostit. Băiatul era Faris, mezinul armatorului Kaptanoglu, a cărui familie era, pe vremea aceea, printre cele mai bogate familii din Istanbul. Dragostea dintre fata aceea sărmană, desprinsă parcă din filmele turceşti, şi băiatul cu dare de mână a durat ani de zile. Sentimentele celor doi erau atât de intense, sau ei erau atât de nechibzuiţi, încât au ajuns să facă dragoste fără a se fi căsătorit şi, totodată, le-au destăinuit acest lucru şi celor din cercul lor. Desigur că potrivit ar fi fost să se cunune, numai că familia băiatului era obsedată de ideea că fata aceea oropsită „mersese până la capăt“ anume pentru a-l cuceri pe fiul lor şi că faptul

acesta era cunoscut de toată lumea, aşa încât s-a împotrivit. Cât despre băiat, acesta n-avea puterea, mintea şi banii necesari pentru a-şi sfida familia, a lua fata de braţ şi a se însura cu ea. Prin urmare, soluţia a fost să-i trimită în Europa, pe banii familiei, fără a-i căsători. La trei ani după aceea, băiatul a murit la Paris - nu se ştie de ce, din cauza drogurilor sau a disperării. In loc să fugă cu vreun francez şi să uite de Turcia, aşa cum se întâmplă în asemenea situaţii,

Belkis s-a întors la Istanbul, s-a combinat cu alţi bărbaţi înstăriți şi a început să ducă o viaţă sentimentală foarte bogată, care stârnea invidia tuturor femeilor din înalta societate. Cel de-al doilea iubit al ei a fost Sabih Ursul... S-a despărţit apoi de el şi a trăit o aventură cu cel mai mare dintre băieţii Demirba, care avusese o decepţie sentimentală. Pentru că şi Rifki, următorul ei amant, suferea de pe urma unei alte iubiri, bărbaţii din