– Monstru? - Vorba vine…

– Ah, da. "Vorba vine."

După plecarea bărbatului, Andrew rederulă conversaţia în minte, examinând punctele-cheie şi încercând să înţeleagă ce anume îl derutase atât de mult în decursul ei. În cele din urmă, hotărî că problema o constituise limbajul colocvial şi expresiile mai puţin academice ale lui George.

Chiar şi după atâţia ani, lui Andrew îi venea uneori greu să ţină pasul cu oamenii atunci când foloseau variante lingvistice diferite de cele directe. Din fabricaţie fusese prevăzut cu un vocabular vast, cu reguli gramaticale şi cu posibilitatea de a aranja cuvintele în combinaţii inteligibile. În plus, datorită factorului recunoscut ce intervenise în reţeaua lui pozitronică, făcându-i inteligenţa mai flexibilă şi mai adaptabilă decât cea a roboţilor standard, Andrew îşi putuse dezvolta abilitatea de a conversa uşor şi fluent cu oamenii. Se părea însă că abilitatea respectivă avea anumite limite.

Îşi dădu seama că situaţia urma să se înrăutăţească odată cu trecerea timpului.

Ştia că graiurile omeneşti erau într-o continuă evoluţie. Ele nu erau nici fixe, nici cu adevărat sistematice. Permanent se inventau cuvinte noi, cele vechi îşi puteau modifica înţelesurile, iar vorbirea de zi cu zi se îmbogăţea cu o mulţime de expresii cu viaţă scurtă. Pe toate acestea avusese deja ocazia să le priceapă, nu făcuse nici un fel de examinare ştiinţifică a genului de schimbări ce tindeau să se producă.

Limba engleză, utilizată cel mai frecvent de Andrew, se modificase considerabil în ultimii şase sute de ani. Din când în când el se uitase prin unele cărţi ale Domnului, opere ale vechilor poeţi - cu note de subsol ce explicau cuvintele arhaice.

Dacă limbajul avea să se schimbe în aceeaşi măsură şi în următorii şase sute de ani? Cum va mai putea comunica el cu oamenii din jur, dacă nu ţinea pasul cu transformările?

Deja, în decursul unei scurte conversaţii, George îl pusese de trei ori în dificultate. "Nepotul, ca bunicul." Ce simplu părea, după ce-i explicase… dar cât de misterios fusese la început.

Apoi, de ce-i zisese "tinichea", când George ştia cu siguranţă că Andrew nu avea nici un fel de tinichea în structura sa? Şi, în sfârşit - punctul cel mai de neînţeles -, de ce-l numise "monstru" pe Domnul, când era clar că nu reprezenta o descriere corectă a bătrânului?

Andrew îşi dădea perfect seama că acelea nu reprezentau câtuşi de puţin ultimele noutăţi în materie de limbaj. Fuseseră simple exprimări argotice, puţin prea metaforice pentru ca procesorul său lingvistic să le poată prelucra instantaneu. Bănuia, de altfel, că în lumea exterioară avea să se lovească de formulări mult mai derutante.

Poate că sosise vremea să-şi analizeze bagajul lingvistic.

Nu se putea bizui pe cărţile sale. Acestea erau vechi şi, în general, tratau sculptatul lemnului, arta sau proiectarea mobilierului. În nici una nu se vorbea despre limbaj ori despre felul de exprimare al oamenilor Iar biblioteca Domnului, deşi mult mai vastă, era la fel de inutilă. În casa cea mare nu mai locuia nimeni acum - fusese încuiată şi lăsată pe seama roboţilor de întreţinere - însă Andrew putea intra oricând dorea. Din păcate, aproape toate cărţile Domnului datau din secolul trecut. Acolo nu exista nimic care să slujească scopurilor sale.

Analizând toate datele disponibile, ideea cea mai bună părea de a obţine nişte informaţii la zi - dar nu de la George. Andrew apelase o dată la George, atunci când dorise să înceapă să poarte haine, şi fusese nevoit să se lupte cu lipsa de înţelegere a bărbatului, precum şi cu o anumită condescendenţă amuzată din partea acestuia. Deşi se îndoia că l-ar mai fi tratat în mod similar în această privinţă, prefera să nu afle.

Nu - avea să meargă pur şi simplu în oraş şi să intre într-o bibliotecă publică. Acela era modul corect de a rezolva problema prin forţe proprii - aşa ar fi procedat un robot liber. A fost o decizie triumfătoare şi Andrew îşi simţi electropotenţialul crescând atât de brusc încât trebui să cupleze o bobină de impedanţă ca să-şi restaureze echilibrul.

Într-adevăr, soluţia o constituia biblioteca.

Iar pentru ocazia respectivă, urma să se îmbrace corespunzător. Da, da! Oamenii nu intrau dezbrăcaţi într-o bibliotecă publică şi nici el nu intenţiona s-o facă.

Îşi pusese un costum complet - pantaloni eleganţi din catifea purpurie, o cămaşă roşie, mătăsoasă, şi pantofii cei buni. Adăugase până şi un lănţişor din zale de lemn, una din creaţiile sale cele mai delicate. Avusese de ales între acesta şi un alt lănţug, din plastic strălucitor, poate mai adecvat la o ţinută de zi. George, însă, îi spusese că lanţul de lemn constituia o podoabă cu adevărat impresionantă, fiindcă lemnul avea o valoare superioară banalului plastic. Iar Andrew dorea să impresioneze.

În bibliotecă urmau să se afle oameni, care până atunci nu mai întâlniseră un robot acolo. Pentru el era extrem de important să arate cât mai bine.

Ştia totuşi că făcea ceva neobişnuit, care putea avea urmări neobişnuite. Dacă George trecea din întâmplare pe la el, ar fi rămas surprins să constate că plecase, ba poate chiar s-ar fi îngrijorat.

Nu se îndepărtase cu nici treizeci de metri de casă, când simţi valoarea rezistenţelor crescându-i rapid în trup şi atingând nivelul ce-l determina să se oprească. Decuplă bobina de impedanţă, dar, întrucât aceasta nu schimba cu nimic lucrurile, se întoarse acasă şi scrise pe o foaie:

AM PLECAT LA BIBLIOTECĂ

Andrew Martin

Apoi, aşeză hârtia pe bancul de lucru, într-un loc vizibil pentru toată lumea.

UNSPREZECE

Andrew n-a izbutit să ajungă la bibliotecă în ziua aceea.

Până atunci nu ieşise niciodată în exterior - rareori avea vreun motiv să se aventureze în orăşelul din apropierea reşedinţei Martin - dar nu se aşteptase ca asta să reprezinte vreo problemă.

Studiase cu atenţie harta şi de aceea cunoştea itinerarul, sau cel puţin aşa crezuse.

Însă după ce se îndepărtă puţin de casă, totul i se păru ciudat.

Peisajul nu corespundea câtuşi de puţin cu simbolurile de pe hartă şi nici cu modul său de gândire. Ezita permanent, comparând ceea ce vedea cu ceea ce se aşteptase să vadă, şi după ce mai merse puţin îşi dădu seama că se rătăcise; probabil că la un