în spiritul fizicii cuantice – ar acţiona, aşadar, asupra unui neuron aflat în echilibru instabil. Dată fiind modalitatea de acţiune la nivel subatomic după principiul incertitudinii lui Heisenberg, rezultatul acestei acţiuni s-ar produce după legea numerelor mari, adică probabilistic. În final s-ar obţine în acest mod "miracole", încheie A. Koestler în comentariul său asupra încercărilor lui W. Pauli şi C. G. Jung de a găsi o explicaţie pentru unele fenomene psihice prin fizica cuantica.

  Menţionăm că nu toţi fizicienii sunt de acord cu explicarea vieţii psihice prin comportamentul particulelor elementare. Kobosev contraargumentează prin caracterul cert, vectorial şi orientativ al psihismului nostru şi nu probabilistic şi entropic, cum ar rezulta din legile fizicii moderne. Eddington susţinea, în anul 1939, şi Eccles împărtăşeşte părerea sa astăzi, că particulele din materia care gândeşte, respectiv din creierul nostru au un comportament coerent, diferit de cel' ce are loc în materia fizică unde domină incertitudinea cuantică.

  Dorinţa de a explica lumea prin găsirea ultimei cărămizi, a ultimei particule, o putem deja considera ca fiind clasică, "depăşită", similară cu aceea a lui Democrit, care a numit această ultimă particulă atom, adică aceea care nu mai poate fi divizată.

  În anul 1959, G. T. Chew a creat teoria bootstrap menită să meargă mai departe de Heisenberg în conceptualizarea Universului subatomic. El propune să se renunţe la ideea de existenţă a unor "cărămizi" fundamentale, a unor particule aflate în mişcare şi să fie înlocuită cu aceea de câmp. Particulele nu sunt decât condensări pasagere ale câmpului. Ulterior, împreună cu M. Jacob, emite teoria bootstrap topologic. Realitatea cuantică ne apare, conform acestei noi teorii, desprinsă de spaţiu şi timp. Evenimentele se petrec la acest nivel instantaneu, fără înainte şi după, sus, jos, acum, ieri, mâine. Este o ordine înfăşurată "care devine perceptibilă pe măsură ce se desfăşoară", ne spune David Bohm. Karl Pribram aplică ideile lui Bohm la teoriile despre funcţionalitatea creierului. Acesta ar putea funcţiona pe baza ordinii implicate. În această ordine implicată ar putea exista o "conştiinţă universală a omenirii" în care cu toţii am fi conectaţi. Fenomenul telepatic ar deveni în acest caz mai uşor comprehensibil, dar încă departe de elucidare.

  Detaşându-ne puţin de complicatele explicaţii căutate de savanţii moderni, constatăm că unor fenomene "stranii" ale psihicului nostru le sunt oferite interpretări şi mai stranii. Ceea ce ieri părea fantezist, şi ca atare negat, astăzi începe să devină o realitate inteligibilă prin concepte ale fizicii moderne, care pentru înţelegerea comună par la fel de greu de acceptat.

  Obişnuiţi cu o înţelegere simplistă, cultivată de fizica secolului al XIX-lea, în virtutea căreia atribuim oricărui efect o cauză anterioară, vedem timpul aşa cum simţurile ni-l relevă – ca scurgându-se doar din prezent spre viitor – acordăm statut de existentă doar entităţilor care cad sub incidenţa simţurilor noastre sau cel puţin a unor mijloace tehnice, care ne prelungesc simţurile. De aceea este greu să concepem un efect ce precede cauza, cum rezultă din ecuaţiile lui Maxwell, să ne imaginăm un timp care curge înapoi, cum postulează Feynmann, o particulă cu masă negativă.ca electronii lui Dirac, o alta ca neutrino al lui Pauli sau particule care ne pot aduce în prezent informaţii despre evenimente viitoare ca psitronii lui Dobbs. Şi toate aceste concepte, bizare pentru o minte neavizată, nu reprezintă decât uneltele fizicii moderne!

  Implicaţii ontologice ale fenomenului de biocomunicaţie. Dacă telepatia este o realitate ce poate fi demonstrată experimental, după cum ne-o atestă experienţele prezentate, existenta sa poate avea consecinţe nebănuite până acum în planul cunoaşterii universului biologic, mai întâi ca simplă modalitate de comunicare. Existând o astfel de posibilitate de transmitere a informaţiei, exploatarea sa ar fi utilă în situaţii în care nici un alt mijloc de comunicare nu este posibil: sub apă – mediu care nu este penetrat de undele radio – în situaţii de catastrofe (eşuări de vase, avioane etc.).

  Tocmai pentru acest motiv s-ar fi efectuat mult comentata experienţă de transmitere de pe submarinul Nautilus de către americani. Sunt relatate experienţe similare cu animale aflate în submersie, efectuate şi în alte ţări.

  NASA şi telepatia. Deschiderea erei astronautice a oferit încă un câmp posibil de utilizare pentru telepatie. Cercetătorii de la NASA şi-au pus problema dacă, rămaşi fără nici un mijloc de comunicare, astronauţii n-ar putea intra în legătură cu Terra prin telepatie. Şi iată prima legătură telepatică între Cosmos şi Pământ deja realizată! În timpul zborului spre Lună al navei Apollo-14, Edgar Mitchell reuşeşte să transmită unui receptor aflat la baza de zbor 51 de figuri Zener din 200. Rezultatul depăşeşte net coincidenţa aleatorie, apreciază specialiştii americani. Se spune, şi Mitchell însuşi lasă să se înţeleagă, că trăirea personală a unui astfel de eveniment 1-a determinat să creeze după aceea o fundaţie pentru studiul unor fenomene psihice, fundaţie care în scurt timp a elaborat o amplă lucrare în acest sens, având ca autori personalităţi marcante din domeniul fizicii, psihologiei, neurofiziologiei etc.

  Un spirit lucid ne determină să privim cu unele rezerve astfel de comunicări. Pentru a stăpâni fenomenul şi a uza de el la nevoie trebuie să cunoaştem mai întâi legităţile ce stau la baza sa. Şi încă nu ştim nimic din ceea ce este esenţial. Dovada o avem în reuşitele incomparabil mai mici în realizarea experimentală a telepatiei faţă de incidenţa sa spontană. Nu este însă exclus să ajungem şi aici plecând de la unele practici tradiţionale din Asia şi de la alte genuri de antrenament mai moderne, dar derivate în fond tot din acestea, şi care sunt în prezent experimentate în diverse laboratoare clinice din lume.

  Intervine însă un mare semn de întrebare pentru noi. Este realmente un beneficiu pentru om ca să-şi deschidă porţi pentru toate informaţiile venin de la alte creiere? Nu cumva cenzura opusă de conştient unor informaţii ce ajung, foarte probabil în permanenţă, în subconştientul nostru constituie un mijloc de apărare natural şi inteligent împotriva invadării sale nedorite de informaţii parazite? Ce s-ar întâmpla oare cu noi dacă în loc să ne ocupăm de viaţa noastră am fi