acolo… îl duse la ureche şi ascultă. Dragul de el, mergea! Tic-tac! Tic-tac! Zvâcnet mărunt ca inima unui pui de vrabie. Îl sărută de bucurie. Când ajunse în dreptul unui felinar se uită pe minusculul cadran:

— Douăsprezece fără un sfert? Numai atât?!!

Mai cercetă o dată. Tot atâta arăta. Mare mirare! I se păruse că nu mai e mult până să se crape de ziuă… Se petrecuseră atâtea lucruri într-un timp atât de înghesuit?!! El însuşi parcă alerga de ore întregi pe meleagurile astea unde nu călcase niciodată cu piciorul.

Casele se îndesiră, apoi începură a se lipi una de alta. Multora li se adăuga un cat, două, deasupra. Era, de bună seamă, un orăşel mai răsărit… Felinarele clipeau somnoros în tăria nopţii, aşternând pe caldarâmul ud preşuri străvezii. Se arătară în sfârşit şi câteva magazine cu obloanele trase. Unele aveau firme luminoase, al căror scris sărea în ochi. Doctorul, trecându-le în revistă, înregistra mecanic: Coloniale şi  Delicatese (da, colonialismul adusese… delicatesele), Frizeria High Life (mâine trebuie să mă rad neapărat), Confecţiuni bărbăteşti şi de damă (Vai de mine, ce mă fac, mi-a rămas smochingul în valiză!…) Nu se mai gândi cum o să se descurce la nunta Marianei cu hainele ponosite de pe el. Îl contraria faptul că nu vedea nicăieri picior de om.

— Ce fel, oraşul ăsta a dat ortul popii? Vreau să văd un om… Măcar un singur vardist de noapte…

Lumea parcă părăsise localitatea şi se mutase, altundeva. Cine să-l îndrepte la un hotel, unde să găsească ospitalitatea de care avea nevoie?

Uite că strada se desfăcu larg, făcând loc unui scuar întins, străjuit de pomi, cu alei încrucişate, iar în mijloc un chioşc pentru muzica militară.

„Aici trebuie să fie centrul.”

Zări o clădire înaltă, luminată ca ziua. O muzică săltăreaţă îi ajunse la urechi.

— Un local de noapte, se vede treaba, cu clienţi târzii.

Într-adevăr, aşa era. Sus, la etaj, o firmă: Hotel Majestic.

— Să încerc aici!

Apucă pe un gang întunecos. Nimeri într-o curte pustie, întunecată. Nici urmă de portar. O luă înapoi ca să întrebe pe cineva din local pe unde se poate intra în hotel.

Restaurantul cu acelaşi nume unde pătrunsese doctorul înota în nori groşi de fum. Câţiva clienţi întârziaţi ocupau trei patru mese încărcate cu halbe de bere, pălăvrăgind şi râzând zgomotos. Pe restul meselor se aflau scaunele răsturnate cu picioarele în sus, semn că bătuse ceasul de închidere al localului. Cocoţată pe estradă, o guristă cânta plictisită o romanţă în indiferenţa generală. Nici pianistul care o acompania mecanic, picotind de somn, nu mai era în stare s-o asculte.

Intrarea unui necunoscut atrase atenţia chefliilor din local. Cine era acest străin, de unde venea în halul ăsta? Ce făcuse nenorocitul, îşi băuse minţile, prin câte băltoace nimerise ca să-şi umple cu noroi hainele de sus până jos? Poate că a fost bătaie la mijloc, are parcă sânge pe faţă… Ce-o fi cu el, se vede că nu-i de prin partea locului…

Patronul, un bărbat cu statură herculeană, îi ieşi în întâmpinare:

— S-a închis localul!…

Doctorul nu luă seama la avertisment:

— Vă rog, nu vă supăraţi, ce oraş e aici?

Patronul înmărmuri auzind o astfel de întrebare:

— Cum ce oraş? Dumneata nu ştii?

— Nu…

Şi lui Ilarie Magheru i se păru nefiresc să întrebe tam-nesam de numele oraşului. Avea de gând să se intereseze pe unde-i intrarea la hotel şi se pomenise întrebând altceva (nu chiar aşa, la nimereală, de fapt îl preocupase anterior chestiunea).

— Auziţi, domnilor, întrebare, se adresă patronul către clienţii de la mese, ce oraş e ăsta? Spuneţi-i dumneavoastră.

— Honolulu! strigă o voce.

Un val de râsete acoperi răspunsul.

„Ce răi sunt oamenii îmbuibaţi. Numai când suferă sau solicită altora ceea ce le lipseşte îşi schimbă pielea. Iar când se îmbolnăvesc devin blânzi şi docili ca mieluşeii…”

Câţiva clienţi părăsiră locurile de la mese şi mânaţi de curiozitate se apropiară de străinul picat ca din lună. Gurista obeză renunţă să mai cânte; iar cel care o acompania închise capacul pianului.

— Ce-i cu dumneata? Ai scăpat din ospiciu? făcu batjocoritor patronul.

— Cum îţi permiţi insolenţe faţă de cineva care nu te-a jignit cu nimic? îl apostrofă doctorul atins. Te-am întrebat unde mă aflu, pentru motivul că sunt străin de localitate, am venit aici datorită unui accident şi dumneata în loc să-mi răspunzi cuviincios mă iei peste picior?

— Ia lasă-mă-n pace cu accidentul! Ţi-am spus că-i ora de închidere, nu mai primim pe nimeni, şi patronul făcu ameninţător câţiva paşi, hotărât să evacueze cu forţa pe nevolnicul client.

— Ilarie, tu eşti? se auzi un strigăt care întrerupse dialogul dintre cei doi beligeranţi. Ce-i cu tine, savantule?

Un bărbat tânăr, elegant, strânse cu putere mâinile străinului. Era medicul Şteflea.

— Radule! Nu m-aşteptam să te găsesc aici! zise Magheru mai surprins decât prietenul său de miraculoasa revedere în aceste împrejurări.

Clienţii strânşi roată în jurul lor rămaseră şi ei cu gura căscată, aşteptând curioşi să vadă ce are să se întâmple.

— Mai întâi de unde vii în halul ăsta? Ce-ai păţit, dragul meu?

Drept răspuns, Ilarie se clătină, muiat din picioare, căutând un sprijin.

— Nu ţi-e bine? întrebă colegul…

— Aş, nimic… O simplă ameţeală…

— Vino să ne aşezăm aici, la o masă…

Ilarie îl urmă supus, ca un şcolar.

— Dacă vrei, deschide puţin fereastra…

Colegul deschise fereastra. O gură de aer pătrunse primenind atmosfera îmbâcsită din local.

— Asta ce mai e? Ai o rană la cap?

— M-da… Un traumatism cranian închis sau deschis… poate chiar o fisură…

— Haidem la mine să te văd, trebuie bandajat locul. Dar ce s-ă întâmplat, de unde vii? Nu mi-ai spus încă…

— O ciocnire de trenuri. Eram în accelerat… mergeam la Lipova şi…

— Ce e aia? S-au ciocnit trenurile, zici? Unde, măi frate? Şi cum?

— Nu-mi dau seama… Nu ştiu nici unde mă găsesc… Ce oraş e aici?

— Caransebeş, dragul meu.

— Credeam că am trecut de Lugoj. Aşadar… Caransebeş, spui?

Vestea stârni senzaţie printre clienţii din local. S-au ciocnit trenurile? Care trenuri? Trebuie să fie acceleratul de 11 şi cinci… Cu cine? Poate cu vreun mărfar, că personalul trece mai devreme, pe la zece şi ceva…

— Unde s-a întâmplat nenorocirea? În ce loc?

— A fost prăpăd mare? Sunt multe victime?

— Cine-i vinovat de dezastru?

Ilarie întoarse privirile spre curioşii îngrămădiţi să afle din