Cărți «Muzeul inocentei descarcă iubiri de poveste online gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
reportaj, în pagina de reportaje, unde inseraseră o fotografie foarte vulgarã, cu ea pe jumătate goală.
Am tăcut amândoi vreme îndelungată. După mult timp, am spus zâmbind:
- Îţi aduci aminte că, la petrecere, era un bărbat corpolent, cam timid, care, în timp ce-i spunea femeii, abia rupând-o pe nemţeşte, că arăta foarte grațioasă în reclame, se uita întruna
la părul ei, ca să nu se holbeze la sânii ei dezgoliţi... Ei, acela era Sabih Ursul, cel de-al doilea iubit al lui Belkis.
Dar, în vreme ce maşina trecea pe sub podul peste Bosfor, care era învăluit într-o ceaţă fină, Sibel adormise.
19
La înmormântare
Aşa cum promisesem, a doua zi la prânz am plecat de la Satsat, am venit acasă pe jos şi am mâncat cu mama barbun prăjit. Alegeam amândoi, cu băgarea de seamă a unor chirurgi
conştiincioşi, pielea delicioasă, rozalie, fină ca o membrană, şi solzii semitransparenţi, delicaţi ai peştilor din farfurii şi, pe de altă parte, treceam în revistă pregătirile pentru logodnă şi „ultimele noutăţi“ (expresia mamei). Punându-le la socoteală
1. Sfârşitul de săptămână (tr.).
pe cele câteva cunoştinţe amatoare de aşa ceva, care făcuseră felurite aluzii spre a fi invitate la ceremonie şi care ,,nu puteau fi ofensate sub nici o formă“, lista invitaţilor depăşea deja 230 de persoane; de aceea, chelnerul-şef de la Hilton începuse tratativele cu colegii săi de la alte hoteluri mari şi cu importatori celebri de băutură, pentru ca în ziua respectivă să nu nu trezim în dificultate la capitolul „băuturi străine“ (o noțiune-fetiş). Croitorese vestite în înalta societate, care fuseseră cândva prietenele şi rivalele mamei lui Füsun, precum Ismet Mătăsoasa, Şaziye, Şermin Stângacea şi Madam Mualla, erau încă de pe acum supraaglomerate din cauza toaletelor pretențioase comandate pentru logodnă, iar ucenicele lor
trudeau până în zori de zi. Mama credea că problema tatei, care picotea, slăbit, în camera din spate, nu era, în perioada aceea, sănătatea, ci apatia, dar nu ştia ce anume îl afectase atât de mult tocmai în perioada în care fiul său era pe cale să se logodească şi încerca să mă tragă de limbă pe mine, în speranța că, poate, ştiam despre ce era vorba. Când bucătarul Bekri ne-a adus la masă pilaful cu tăiţei care, încă de când eram mici, trebuia mâncat după peşte, ca să ajute la digestie - aceasta era o regulă de fier, care nu se schimba niciodată -, mama și-a luat deodată o mutră ca de înmormântare, de parcă singura pricină a veseliei ei de până atunci fusese peştele:
- Mi-a părut foarte rău de sărmana femeie, a spus ea cu sinceră tristcţe. A suferit nespus. A trecut prin multe şi a fost la fel de mult invidiată. De fapt, era o persoană foarte, foarte cumsecade!
- Mi-a povestit apoi, fără a preciza măcar despre cine vorbea, că în urmă cu mulţi ani, când se duseseră, la un moment dat, la Uludag1, se împrieteniseră cu ,,ea“ şi cu Demir, fiul cel
mare al familiei Demirbag, iubitul ei de pe vremea aceea, şi că în timp ce tata juca cărţi cu Demir, iubitul răposatei Belkis, ea și Belkis stăteau la o şuetă, bând ceai şi tricotând, ,,în
barul rustic al hotelului“, până cu mult după miezul nopţii.
- Biata femeie a suferit mult, foarte mult, mai întâi din Cauza sărăciei, iar apoi a bărbaţilor, a spus mama.
1 Munte în nord-vestul Turciei (provincia Bursa), cu o altitudine de 2543 metri; zona e declarată parc naţional şi este, totodată, intens frecventată de amatorii de sporturi de iarnă.
S-a întors spre Fatma Hanim şi i-a spus:
- Adu-mi, te rog, cafeaua în balcon. O să ne uităm de-acolo la înmormântare.
Deoarece camera de zi a apartamentului spatios de bloc în care mi-am petrecut întreaga viaţă, exceptand anii de studiu în America, şi balconul spatios al acestuia erau orientate
către curtea moscheii din Teşvikiye, de unde porneau zilnic două-trei convoaie funerare, „vizionarea“ înmormântărilor era, în copilărie, o sursă de distracţie plăcută şi indispen-
sabilă, în timpul căreia aflam câte ceva despre misterul înspăimântător al morţii. La moschee, punctul de pornire, demn de respect, al „ultimului drum“ al răposatului, aveau loc nu numai slujbele de ĭnmormântare patronate de familiile înstărite din Istanbul, ci şi funeraliile unor politicieni, generali, gazetari, cântăreţi şi artişti faimoşi, iar apoi sicriele erau purtate agale, pe umerii bărbaţilor din comunitate, până în Piaţa Nişantaşi, însoţite, potrivit rangului mortului,
de muzică militară sau de Recviemul lui Chopin, interpretat de orchestra primăriei. În copilărie, eu şi fratele meu mai mare obişnuiam să ne aşezăm pe umeri o pernă lungă şi
grea, după care le ceream bucătarului Bekri Efendi, Fatmei Hanim, şoferului Çetin şi celorlalţi din casă să ne urmeze şi patrulam pe holuri, legănându-ne uşor, întocmai ca membrii comunităţii, şi intonând marşul funebru. Mama nu era niciodată nepoliticoasă cu oaspeţii nepoftiţi care sunau la uşă cu puţin înainte de funeraliile unor prim-miniştri, bogătaşi ori cântăreţi faimoşi, al căror sfârşit preocupa întreaga ţară, cu pretexte de genul „tocmai treceam pe-aici, aşa că m-am abătut puţin pe la voi“, dar ne făcea să simţim, când bombănea pe la spatele lor, ,,n-au venit să ne vadă pe noi, au venit să se uite la înmormântare“, că ceremonia cu pricina nu era menită să ne avertizeze asupra morţii sau să-i aducă un ultim omagiu celui dispărut, ci era hărăzită plăcerii contemplării bucuriei solemnităţii.
De cum ne-am aşezat de o parte şi de alta a măsuței din balcon, mama mi-a spus:
- Dacă vrei, aşază-te aici, ai să vezi mai bine!
Văzând însă că pălisem brusc şi că pe chipul meu se aşternuse o cu totul altă expresie decât plăcerea de a urmări alaiul de înmormantare, mi-a tălmăcit greşit mimica:
- Ştii bine, dragul meu, că nu din cauza tatălui tău, aflat la pat, nu mă duc la înmormântarea acestei femei, de care mi-e atât de milă. Mă gândesc însă că n-aş putea răbda
să văd cum indivizi ca Riflii sau Samim poartă ochelari negri, și asta nu pentru că li s-ar umezi ochii, ci din dorinţa de a ascunde faptul că nu li se umezesc deloc,