Cărți «Pericol La End House descaarcă pdf 📖». Rezumatul cărții:
— J?
— Da. Ultima persoană de pe lista mea. Străinul. Am presupus că dintr-un anumit motiv legat de Ellen, acest J a pătruns în casă noaptea trecută. El (am presupus că e un el) s-a ascuns în ascunzătoarea secretă. Când fata a trecut pe acolo, a luat-o drept Nick, a urmărit-o până afară şi… A împuşcat-o. Non – c'est idiot! Şi, oricum, nu există nici o ascunzătoare. Hotărârea lui Ellen de a rămâne în bucătărie a fost o pură întâmplare. Hai să căutăm testamentul lui mademoiselle Nick.
În salon nu era nici un act. Ne-am dus în bibliotecă, o cameră destul de întunecoasă, cu vedere spre drum. Aici am găsit un birou masiv din nuc, demodat.
Ne-a luat ceva timp să ne uităm prin el. Note şi chitanţe erau puse de-a valma, într-o dezordine totală. Scrisori de invitaţie, scrisori de somare pentru diferite plăţi, scrisori de la prieteni.
— Vom aranja aceste hârtii cu ordine şi metodă, spuse Poirot hotărât.
Se apucă imediat de treabă. După o jumătate de oră, toate hârtiile erau îngrijit sortate şi îndosariate. Poirot se lăsă pe speteaza scaunului cu o expresie de mulţumire pe faţă.
— C'est bien ça. Tot rău-i spre bine. A trebuit să luăm totul la mână aşa că e exclus să ne fi scăpat ceva.
— Aşa-i. Nu că am prea avut ce găsi.
— Afară, poate, de asta.
Întinse peste masă o scrisoare. Era scrisă cu un scris mare, înclinat, aproape ilizibil.
„Draga mea, Petrecerea a fost formidabilă. Azi mă simt cam ca un vierme. Ai fost deşteaptă că nu te-ai atins de chestia aia… Să nu încerci vreodată, draga mea. E al naibii de greu să te laşi. Îi scriu iubitului meu să-mi trimită urgent marfa. Ce iad e viaţa!
A ta, Freddie.”
— Datată februarie trecut, spuse gânditor Poirot. Fireşte, ia droguri, am ştiut de cum am văzut-o.
— Serios? Eu nici n-am bănuit aşa ceva.
— E evident. Nu trebuie decât să te uiţi la ochii ei. Şi apoi extraordinara ei schimbare de stare de spirit. Uneori e în vervă, are tonus, alteori e inertă, fără viaţă.
— Drogurile afectează simţul moral, nu-i aşa?
— Inevitabil. Dar nu cred că madame Rice e dependentă de droguri. Ea e la început, nu la sfârşit.
— Şi Nick?
— Nu există semne în privinţa asta. S-ar putea să fi participat din când în când la o petrecere cu droguri, din amuzament, dar nu e o consumatoare de droguri.
— Mă bucură asta.
Mi-am amintit brusc ce spusese Nick despre Frederica şi anume că nu întotdeauna era ea însăşi. Poirot dădu din cap şi flutură scrisoarea.
— La asta se referea, nu încape îndoială. Ei bine, aici am dat-o-n bară, cum se spune. Hai să mergem în camera lui mademoiselle.
Şi în camera lui Nick era un birou, dar în el nu prea erau hârtii. Nici aici, nici urmă de testament. Am găsit certificatul de înmatriculare al maşinii lui Nick şi un certificat cu dividente perfect valabil cu o lună în urmă. În rest, nimic important.
Poirot oftă cu disperare.
— Fetele din ziua de azi nu sunt instruite cum se cuvine. Din educaţia lor sunt excluse ordinea şi metoda. Mademoiselle Nick e fermecătoare, dar cu mintea vraişte. Hotărât, e o împrăştiată.
Acum scotocea prin sertarul unui scrin.
— În mod sigur, Poirot, acolo e lenjerie, am spus oarecum stânjenit.
Se opri surprins.
— Şi de ce nu, prietene?
— Nu crezi că nu prea putem…
Poirot izbucni într-un hohot de râs.
— E clar, sărmanul meu Hastings, dumneata aparţii epocii victoriene. Şi mademoiselle Nick, dacă ar fi fost aici, ţi-ar fi spus asta. După toate probabilităţile, ar fi spus că eşti pudic ca o călugăriţă! În ziua de azi, domnişoarele nu se ruşinează de lenjeria lor intimă. Cămăşuţele, chiloţeii, nu mai sunt un secret ruşinos. În fiecare zi, pe plajă, le vezi etalate la un metru de dumneata.
— Nu văd de ce e nevoie să faci asta.
— Ecoutez, prietene. E limpede că mademoiselle Nick nu-şi ţine sub cheie comorile. Dacă vroia să ascundă ceva, unde l-ar fi ascuns? Sub un morman de ciorapi, sau jupoane. Ah! Ce avem aici?
Ţinea un pachet de scrisori legat cu o panglică roz.
— Dacă nu mă înşel, scrisorile de dragoste ale lui Michael Seton.
Desfăcu foarte calm panglica şi începu să deschidă scrisorile.
— Poirot! Am strigat scandalizat. Nu se face! Nu e de joacă!
— Nici nu mă joc, mon ami. Glasul îi sună neaşteptat de dur şi hotărât. Vânez un criminal.
— Da, dar scrisorile personale…
— S-ar putea să nu-mi spună nimic… Sau, dimpotrivă, să-mi spună multe. Trebuie să cercetez toate pistele, prietene. Hai, vino să le citim împreună. Patru ochi sunt mai buni decât doi. Consolează-te cu gândul că fidela Ellen le ştie probabil pe dinafară.
Nu-mi plăcea. Totuşi, îmi dădeam seama că, în situaţia lui, Poirot nu-şi putea permite să fie formalist, şi m-am consolat amintindu-mi cuvintele domnişoarei Nick: „Căutaţi ce vreţi”.
Scrisorile purtau diferite date, începând din iarnă.
Anul nou.
Draga mea, Noul an a sosit şi am planuri mari. Faptul că şi tu mă iubeşti cu adevărat pare prea frumos ca să fie adevărat. Asta mi-a schimbat toată viaţa. Cred că amândoi am ştiut-o… Din prima clipă când ne-am cunoscut. Un an nou fericit, iubita mea.
Al tău pentru totdeauna, Michael Seton”
8 februarie.
Dragostea mea, Cât aş dori să te pot vedea mai des! Mizerabilă situaţie, nu-i aşa? Urăsc tot ascunzişul ăsta, dar ţi-am explicat cum stau lucrurile. Ştiu cât de mult urăşti minciuna şi ascunzişul. Şi eu le urăsc. Dar, cinstit, asta ar putea încurca toate planurile'. Unchiul Matthew, e complet într-o doagă şi